|||
Avand in vedere faptul ca pe parcursul ultimilor trei ani din momentul alegerii in fruntea Parlamentului Republicii Moldova, doamna Eugenia Ostapciuc a aratat un total nihilism juridic, a incalcat in mod sistematic Legea cu privire la Regulamentul Parlamentului, care stabileste modul si procedurile de activitate a Legislativului, introducand pe ordinea de zi proiecte fara ca acestea sa parcurga procedurile legale de examinare in comisiile parlamentare, in fractiunile parlamentare si la Guvern si, totodata, blocand fara nici un motiv toate initiativele legislative si propunerile pentru ordinea de zi facute de reprezentantii Opozitiei parlamentare, fapte care au provocat revolta societatii, critici drastice si recomandari clare ale Consiliului Europei formulate in Rezolutiile APCE din 24 aprilie si 26 septembrie 2002,
Tinand cont de faptul ca dna Eugenia Ostapciuc a instituit un stil autoritar de conducere a Parlamentului, izoland deputatii si intreaga societate de la informatia veridica privind modul de utilizare a banilor publici atribuiti bugetului Parlamentului,
Luand in consideratie faptul scandalos ca Eugenia Ostapciuc si-a insusit, in mod ilegal si prin abuz de serviciu, o locuinta construita prin alocarea a 364 mii lei din fondul de rezerva al Guvernului, incalcand-se legea despre Regulamentul privind utilizarea mijloacelor fondului de rezerva al Guvernului nr. 1228-XIII din 27.06.1997, publicata in “Monitorul Oficial” din 04. 09. 1997,
Intrucat Eugenia Ostapciuc tainuieste informatia despre cele patru apartamente aflate in plina constructie in blocul de pe str. S. Lazo 36, destinate unor demnitari din Parlament, precum si informatia completa privind atribuirea de spatiu locativ tuturor deputatilor si angajatilor Aparatului Parlamentului incepand cu anul 1990 si pana in prezent,
Pornind de la cele expuse, precum si avand in vedere ignorarea sistematica de catre Eugenia Ostapciuc a intrebarilor si interpelarilor deputatilor din Opozitie, formulate in baza art.108 al Regulamentului Parlamentului, fapt ce constituie o incalcare permanenta a prevederilor art. 12 din aceeasi lege,
Grupul Parlamentar al PPCD cere urmatoarele:
- Demisia doamnei Eugenia Ostapciuc din functia de Presedinte al Parlamentului, pentru incompetenta profesionala si exercitare abuziva a atributiilor de serviciu;
- Eliberarea neintarziata de catre Eugenia Ostapciuc a locuintei pe care o ocupa in mod ilegal, acesteia urmand sa i se atribuie statutul de locuinta de serviciu pentru Presedintele Parlamentului;
- Prezentarea unei informatii veridice si complete asupra constructiei celor patru apartamente la parterul din blocul situat pe str. S. Lazo 36;
- Prezentarea listei complete a tuturor deputatilor si angajatilor Aparatului Parlamentului care au beneficiat de spatiu locativ incepand cu anul 1990 si pana in prezent;
- Demisia presedintelui Curtii de Conturi care a tainuit materialele privind modul de utilizare a resurselor financiare de catre Presedintie si Parlament;
- Crearea unei Comisii parlamentare de ancheta care sa examineze modul de administrare de catre dna Eugenia Ostapciuc a finantelor publice atribuite Parlamentului din momentul instalarii ei in functia de Presedinte al Parlamentului in 2001 si pana in prezent. Pentru a asigura eficienta activitatii acestei comisii propunem ca ea sa includa deputati din toate fractiunile parlamentare, iar presedintele ei sa reprezinte Opozitia;
- Pana la indeplinirea acestor conditii, Grupul Parlamentar al PPCD se vede constrans sa recurga la blocarea sedintelor plenare ale Legislativului ca forma de protest fata de abuzurile sistematice ale Presedintelui Parlamentului, Eugenia Ostapciuc.
Iurie Rosca,
Presedinte al Grupului Parlamentar al PPCD
/Flux, nr. 52 (1186), 21 aprilie 2004/