Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Declaraţia Fracţiunii parlamentare a PPCD cu privire la situaţia creată la SA “Termocom”
|
|
Domnule Preşedinte,
Stimaţi colegi,
O vorbă veche spune: Fă-ţi vara sanie şi iarna căruţă. Iată de ce Grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat aduce în atenţia legislativului şi a opiniei publice anume astăzi situaţia gravă din sistemul termoenergetic al ţării şi în particular din municipiul Chişinău, situaţie care se răsfrânge direct asupra populaţiei noastre, care are nevoie de căldură şi apă caldă în apartamente.
Cunoaştem foarte bine cu toţii că starea de lucruri în acest domeniu nu se redresează, ba dimpotrivă, devine mai confuză şi mai dificilă. Exemplul cel mai elocvent în acest sens sunt relaţiile tensionate dintre primăria municipiului Chişinău şi Societatea pe Acţiuni TERMOCOM, de pe urma cărora suferă cetăţeanul de rând.
Ne aflăm la jumătatea anului calendaristic, când trebuie să înceapă lucrările de pregătire pentru sezonul de iarnă, iar în relaţiile dintre autorităţile municipiului Chişinău şi S.A. TERMOCOM nu se întrevăd nici un fel de schimbări pentru evitarea pericolului ca aproape un milion de oameni să rămână în iarna acestui an fără căldură în case.
Constatăm că starea sistemului termoenergetic naţional în general este deplorabilă. După transferarea în anul 2000 a unei părţi semnificative a sistemului, inclusiv a Societăţii pe Acţiuni TERMOCOM, în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi, multe sisteme sectoriale de alimentare cu căldură nu sunt exploatate deloc, iar o parte sunt exploatate la un nivel de producţie redus sau ineficient.
În 2003 Guvernul a elaborat Concepţia privind renovarea sistemului naţional de alimentare cu căldură, aprobată prin Hotărârea nr. 189, însă aceasta, în mare măsură, nu a schimbat starea de lucruri.
Bunăoară, în scopul utilizării eficiente a apei şi a energiei termice, prin Hotărârea Guvernului nr. 337 din 25 mai 1995, s-a cerut, în anii 1995–1997, instalarea aparatelor de evidenţă a consumului de energie termică. Însă, executarea hotărârii în cauză a fost tergiversată. Regulamentul cu privire la furnizarea şi utilizarea energiei termice a fost aprobat doar la 9 aprilie 1998 prin Hotărârea Guvernului nr. 434. Prevederile punctului 7 al Regulamentului precum că achiziţionarea şi montarea echipamentelor de măsurare pentru blocurile de locuit cad în sarcina distribuitorilor de energie termică, contravine art. 14 (3) din Legea cu privire la energetică nr. 1525-XIII din 19 februarie 1998, potrivit căruia furnizorul urmează să efectueze din cont propriu instalarea, testarea, repararea şi înlocuirea aparatelor de evidenţă.
Culmea, contorizarea consumului de energie termică, contrar stipulărilor expuse în punctul 7 al Hotărârii Guvernului nr. 337 din 25 mai 1995, a fost trecută pe contul consumatorilor. Această problemă rămâne nerezolvată până astăzi.
În acest lanţ, de la producerea până la consumarea energiei termice, există o verigă foarte slabă: furnizor (gestionar) — consumator. Începând de la producător şi până la furnizor toate relaţiile sunt contractuale. Însă, între furnizor (Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ) şi consumatorul final (proprietarul apartamentului, chiriaşul) nu există relaţii contractuale. Aşadar, părţile nu au nici drepturi şi nici obligaţiuni: Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ de a furniza, ca intermediar, energie termică, iar consumatorul — de a plăti.
E de menţionat că, pe acest segment este o harababură întreagă: TERMOCOMUL are contract de livrare a energiei termice cu întreprinderile municipale, parţial cu Asociaţiile de locatari şi contract de acumulare a plăţilor cu Î.M. “Infocom”, dar n-are contract direct cu consumatorul final. La rândul său Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nu are contracte cu consumatorul final.
Prin aceste scheme au fost jefuiţi, ani de-a rândul, cetăţenii şi au fost spălate zeci de miliarde de lei de către Ministerul gospodăriei comunale, iar ulterior de către succesorii de drept ai acestuia: Primăria, întreprinderile municipale etc. Menţionăm că atât legislaţia europeană, cât şi cea naţională prevede obligativitatea existenţei contractului între furnizor (gestionar) şi consumatorul final. Drept exemplu în acest sens servesc: Codul cu privire la locuinţe, art. 53; Legea cu privire la energetică, art. 7; Legea privatizării fondului de locuinţe, art. 23, alin.(3); Legea condominiului în fondul locativ, art. 14, alin.(2); Hotărârea Guvernului nr.191 din 19 februarie 2002; Legea serviciilor publice de gospodărie comunală, art.3, alin.(5) şi, în fine, Legea privind protecţia consumatorilor, art. 10, alin.(2).
În definitiv, constatăm cu regret că există instituţii publice (de stat şi municipale) care, practic nu acordă servicii, dar încasează plăţi de la populaţie. De aceea şi relaţiile dintre TERMOCOM, administraţia publică locală, Întreprinderea Municipală pentru Gestionarea Fondului Locativ, Asociaţiile de locatari, populaţie sunt extrem de încordate, apelându-se frecvent la justiţie.
Codul civil stipulează că “Obligaţiile se nasc din contract…” Constatăm însă că în cazul relaţiilor dintre furnizorul şi consumatorul de energie termică, de fapt şi de drept, nu există nici un fel de obligaţie contractuală. De aceea, se impune în mod imperios instituirea relaţiilor contractuale directe dintre furnizor şi consumator.
Confuzia persistă şi pentru că astăzi tariful la energia termică este stabilit de către autorităţile publice locale, fapt care de multe ori este determinat de interesul politic al unor demnitari.
Astăzi, când suntem martorii unor tendinţe mondiale de creştere a preţurilor la energie, şi implicit a tarifelor pentru utilizarea ei, pentru a evita o posibilă agravare în asigurarea populaţiei cu energie termică, precum şi a situaţiei financiare a companiilor termoenergetice, atribuţiile de aprobare a tarifelor pentru energia termică trebuie transmise de la autorităţile publice locale la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Aspectul cel mai discutat al problemei este, pe de o parte, tariful ridicat şi, pe de altă parte, capacitatea redusă de a achita un asemenea tarif pentru o categorie mare de populaţie cu venituri mici. Regretăm că autorităţile publice locale s-au dovedit a fi nepregătite pentru o abordare eficientă şi corectă a acestei probleme. În consecinţă, aici se impune instituirea unui sistem echitabil de compensaţii nominative de la bugetul de stat, acesta fiind elaborat, implementat şi gestionat de către autorităţile publice centrale.
Multe alte aspecte ale acestei probleme extrem de importante — investiţii şi credite, concesionarea sau chiar privatizarea unor sisteme sectoriale sau a unor servicii în cadrul sistemului — constituie subiecte importante, a căror soluţionare ar contribui de asemenea la redresarea situaţiei în sistemul termoenergetic al ţării.
Acest sistem este pus în dependenţă cvazitotală de resursele energetice primare importate în special din Rusia. Caracterul acestei dependenţe poate, în anumite condiţii, transforma dificultăţile apărute în probleme de securitate naţională. De exemplu, întreprinderea municipală TERMOCOM SA, monopolist pe piaţa furnizării de energie termică şi apă caldă în Chişinău, aflată de 7 ani în procedură de faliment, are datorii de circa 1,8 miliarde de lei, care depăşesc valoarea unui buget anual al Capitalei. Şirul debitor al acestei întreprinderi se încheie la contabilitatea întreprinderii moldo-ruse MOLDOVAGAZ, în care GAZPROMULUI îi revin peste 50% de acţiuni. La drept vorbind, asupra TERMOCOMULUI planează pericolul real de a fi înghiţit în contul datoriilor.
Grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat propune constituirea unei Comisii speciale a Parlamentului, pentru examinarea situaţiei alarmante din sistemul termoenergetic naţional şi pentru exercitarea controlului parlamentar privind executarea legislaţiei naţionale sub aspectul încheierii obligatorii a contractelor de prestare a serviciilor comunale (inclusiv, energie termică) între furnizor (gestionar) şi consumatorul final.
Grupul parlamentar al PPCD îi cere Biroului Permanent să includă pe ordinea de zi a şedinţelor plenare pentru următoarele două săptămâni această propunere.
Vă mulţumesc.
