Stimaţi colegi,
Onoraţi oaspeţi,

Marţi, după ce colegul nostru Iurie Roşca a fost chemat la Procuratură, un vechi cunoscut de dincolo de Prut mă întreabă pe Facebook: “Ce mai faci?”. “Ce sa fac? — îi răspund — Ia îmi admir şi eu Patria. Aştept să treacă şi valul liberal peste ea.”. “Şi după ce trece valul voi, frontiştii, ce aveţi de gând să faceţi?”, — mă iscodeşte cunoscutul de peste Prut. Zic: “Valul trece, da pietrele rămân.”. Nu a mai insistat vechiul meu cunoscut de dincolo de Prut, eu înţelegând că şi el aşteaptă şi este convins de trecerea valului. Îmi rămâne să intuiesc doar pe care val l-a avut în vedere prietenul meu de pe Facebook — pe cel de la Chişinău sau pe cel de la Bucureşti? Sau le-a avut în vedere pe ambele deodată? Sau poate pe unul singur care, iată, trece acum peste cele două capitale româneşti?

Republica Moldova a avut de înfruntat mai multe valuri în scurta ei viaţă. Dar noi, cei uniţi încă până la căderea imperiului sovietic în această familie mândră, dârză şi de suflet, care se numeşte Partidul Popular Creştin Democrat, am rămas de fiecare dată aceiaşi — in picioare şi neclintiţi, ca piatra după val! Chiar dacă, în vâltoarea luptelor pentru valorile naţionale şi idealurile libertăţii, unii dintre camarazii noştri au căzut răpuşi de mâna criminală a regimului de ocupaţie.

Chipul lui Dumitru Moldovanu, înjunghiat mişeleşte în anul 1990, va rămâne pentru totdeauna în inimile şi memoria noastră.

După Independenţă, a urmat intervenţia militară a Federaţiei Ruse. Sute de membri ai Frontului Popular de atunci au plecat să îşi apere ţara. Unii dintre ei au căzut cu moarte de erou fiind împuşcaţi din faţă de către gărzile separatiste, dar şi din spate de către lunetiştii KGB-ului, care, la Chişinău, îmbrăcase deja haine naţionale şi îl avea în frunte pe un vechi şi încercat aparatcik, erijat astăzi cu ostentaţie în mare democrat şi expert în ale politicii.

Asasinarea camaradului nostru Grigore Vârtosu la Tighina în primăvara anului 1992 este cel mai grăitor exemplu în acest sens.

Au urmat mai apoi guvernarea agrariană şi efectele ei dezastruoase pentru destinul Republicii Moldova, dar şi tentativele acesteia de anihilare a PPCD-ului prin scoaterea lui în afara legii.

Am trăit după asta vremuri de dezastru naţional şi de umilire a poporului prin politica de sărăcire materială şi spirituală, dar şi de favorizare a dezvoltării flagelului mafiot până la cote alarmante, promovată de Guvernele Ciubuc şi Sturza, din care a făcut parte şi actualul prim-ministru. Şi atunci, ca întotdeauna, am fost singura forţă politică, curată şi responsabilă, care a promovat şi susţinut reformele adevărate şi profunde si care a continuat să se opună cu îndârjire eforturilor concertate de distrugere a fiinţei noastre naţionale.

Să nu uităm că anume în acele condiţii, de simulare a reformelor, de jefuire a patrimoniului public si de criminalizare a structurilor de stat, a fost ucis mişeleşte colegul nostru Valentin Ciobanu.

Următorul val a fost cel comunist. Am rezistat în faţa lui cum am ştiut noi mai bine. În această perioadă de opt ani am reuşit să îl determinăm pe Voronin — prin proteste stradale non-stop, prin intervenţiile noastre parlamentare, prin sensibilizarea organismelor internaţionale şi a partenerilor noştri externi sau, în cele din urmă, prin votul din 4 aprilie 2005, să nu comită ceea de ce ne temeam noi cel mai mult că putea comite Voronin după venirea sa impresionantă la putere în 2001 — legalizarea prezenţei militare a Rusiei pe teritoriul nostru şi federalizarea statului, asta însemnând de fapt anularea tuturor cuceririlor noastre naţionale şi democratice şi menţinerea permanentă a Republicii Moldova pe orbita Kremlinului. Observatorul atent şi onest al procesului politic de la noi va înţelege că niciuna dintre lozincile electorale ale comuniştilor din 2001 de care ne temeam cel mai tare nu a fost realizată. Şi asta datorită comportamentului politic al PPCD care a fost şi riscant, pentru că am mers de cele mai multe ori pe muchie, asumându-ne toate pericolele şi sacrificiile, dar şi flexibil şi elegant. Suntem singura formaţiune politică din Republica Moldova care a demonstrat pe faţă, în această perioadă de guvernare a comuniştilor deloc uşoară pentru noi, cum trebuie să pui interesul naţional major mai presus de interesul şi imaginea partidului.

Trebuie să înţelegem un lucru: am fost şi suntem echipa politică care, de la căderea imperiului sovietic şi până în prezent, a pledat deschis şi hotărât, în chip absolut democratic şi nonviolent, pentru neatârnarea reală a ţării noastre, pentru scoaterea ei de sub controlul politico-militar al Rusiei. PPCD-ul, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, prin poziţiile şi acţiunile sale ferme, în consonanţă cu Declaraţia de Independenţă, Constituţia, spiritul şi litera actelor internaţionale, a constituit una dintre piedicile cele mai serioase în calea intereselor imperiale ale Moscovei în această zonă. Pe parcursul a peste douăzeci de ani, anume noi am dat cea mai mare bătaie de cap Kremlinului şi serviciilor sale secrete în războiul lor politic, informaţional sau de altă natură îndreptat împotriva tânărului stat Republica Moldova. În acelaşi timp, anume noi am fost şi am rămas forţa politică morală, bine închegată, trează şi viguroasă, care s-a opus cu vehemenţă structurilor corupte şi criminalizate din sânul puterii cu rădăcini adânci în vechea şi mereu actuala nomenclatură sovietică. Forţa care, în acest răstimp, nu a căzut pradă încrengăturilor politico-financiare şi mafiote pentru a fi compromisă şi manipulată! Iată de ce sarcina care a stat întotdeauna în faţa acestor grupări a constat în anihilarea cu orice preţ a PPCD-ului. Cu atât mai mult cu cât autoritatea PPCD-ului şi a liderului său Iurie Roşca în rândurile alegătorilor, urmare amplorii acţiunilor de protest din anii 2002, 2003, 2004, dar şi poziţiei constante şi consecvente în apărarea valorilor naţionale şi democratice de-a lungul anilor, atinsese cote îngrijorătoare pentru oponenţii noştri.

Cum putea fi oprit PPCD-ul pentru a nu admite accederea lui la putere sau cel puţin pentru a nu-l lăsa să devină un factor decisiv în constituirea ei? El putea fi oprit prin dezlocuire. Dacă nu le-a reuşit distrugerea fizică a liderului creştin-democrat în violenţele programate şi pregătite îndelung şi metodic pentru zilele de după alegerile din 6 martie 2005, au izbutit, la o distanţă de patru ani, prin intermediul unei maşinării de presă înfiorătoare, înlăturarea temporară a PPCD-ului din Parlament şi substituirea acestuia cu o altă forţă sau, mai exact, cu diverse grupări pretins democratice, în gura cărora au fost puse o parte din lozincile cele mai relevante ale creştin-democraţilor astfel încât, prin exacerbarea lor fariseică, să fie ademeniţi şi preluaţi membrii şi simpatizanţii PPCD şi, în definitiv, alegătorii noştri tradiţionali.

Altfel spus, asupra Republicii Moldova s-a abătut un alt val — valul liberal sau al anticomunismului de paradă! Dirijat şi susţinut prin mijloace oculte, este poate cel mai periculos şi mai greu de înfruntat. Este ca şi comunismul sau poate mai periculos decât comunismul însăşi, pentru că anume acum practicile şi năravurile dictatoriale sunt acoperite sau însoţite cu mai multă abilitate de limbajul democratic, proromânesc sau proeuropean.

Trebuie s-o spunem deschis: actuala putere din Republica Moldova, ca orişice regim totalitar, a fost instalată prin înşelăciune şi violenţă. La 7 aprilie 2009 a avut loc o tentativă de lovitură de stat pusă la cale şi realizată de eşaloanele speciale ale vechii nomenclaturi cu concursul direct al structurilor politico-financiare interesate în controlul absolut asupra unui guvern marionetă. Mulţimea de tineri care a ieşit în stradă pentru a protesta sincer împotriva abuzurilor fostei guvernări a fost înşelată şi folosită în scopuri meschine şi criminale. Înverşunarea de care au dat dovadă actualii guvernanţi în preluarea puterii trădează setea de răzbunare proprie clanurilor şi grupărilor criminalizate. Anume sub acest val al anticomunismului fals, de vitrină nu se schimbă nimic în esenţă. Are loc doar o schimbare a actorilor, rolurile şi practicile rămânând aceleaşi. O dovadă concludentă în acest sens este persecutarea liderului nostru Iurie Roşca prin redeschiderea unor dosare iniţiate de fostul regim comunist în perioada protestelor din 2002. Anume astăzi ştabii vechii nomenclaturi, agenţii şi turnătorii KGB-ului cu diplomă de absolvenţi ai şcolilor superioare de partid de la Rostov pe Don, Leningrad, Kiev sau Minsk sunt reinstalaţi în funcţii devenind brigadieri ai anticomunismului de paradă.

Întrebarea care ne este pusă nouă acum, mai ales de către cetăţenii care îşi dau seama tot mai mult că au fost înşelaţi de actuala guvernare, este: ce vom face mai departe? Răspunsul nostru este univoc: vom rămâne aceiaşi, ca piatra după val!

Vom şti să ne îndemnăm şi să ne susţinem unii pe alţii în continuare.

Nu ne vom supăra pe cei care, manipulaţi fiind, s-au dus după falşii apărători ai valorilor democratice şi naţionale, dând crezare lozincilor lor deşarte. Din contră, vom avea grijă să le explicăm lucrurile cu multă bunăvoinţă şi înţelegere.

Nu-i vom tolera însă pe cei care au lucrat conştient şi cu rea-credinţă împotriva formaţiunii din care au făcut parte.

Luptele politice decisive abia ne aşteaptă.
Dumnezeu să ne de-a curaj şi putere de rezistenţă.
Sus Inima!
Doamne ajută!

Sursa: www.flux.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet