Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Rezoluţia Congresului XIII PPCD “Cu privire la statutul şi competenţele preşedintelui Parlamentului”

|versiune pentru tipar||
PPCD / 20 februarie 2011 | 
Partidul Popular Creştin Democrat

Congresul PPCD atrage atenţia actualului Parlament asupra necesităţii operării unor modificări în cadrului legislativ şi în normele constituţionale privind statutul şi competenţele preşedintelui Parlamentului. Modul de alegere şi atribuţiile preşedintelui Parlamentului trebuie democratizate în sensul eliminării prevederilor care îi acordă acestuia competenţe autoritare, care subminează democraţia parlamentară şi caracterul reprezentativ al forului legiuitor. Statutul şi atribuţiile exagerate ale preşedintelui Parlamentului, care urmează a fi reduse, sunt următoarele:

1. Constituţia prevede în art. 64 că preşedintele Parlamentului se alege prin vot secret cu majoritatea voturilor deputaţilor aleşi şi poate fi revocat din funcţie prin vot secret cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile deputaţilor aleşi. Aceeaşi procedură este stabilită şi prin Regulamentul Parlamentului (Art. 7–11).

Preşedintele Parlamentului trebuie să fie ales cu cincizeci plus unu de voturi din numărul deputaţilor aleşi, prin vot secret sau deschis, şi demis în aceleaşi condiţii. Preşedintele Parlamentului nu este şeful deputaţilor şi nu îi conduce, ci doar coordonează activitatea instituţiei împreună cu Biroul Permanent.

2. Art. 91 al Constituţiei, “Interimatul funcţiei”, care prevede suplinirea provizorie a funcţiei de şef al statului de către preşedintele Parlamentului sau Primul Ministru urmează să fie modificat. Această atribuţie trebuie să fie păstrată doar pentru Primul Ministru care este, ca şi Preşedintele republicii, parte a conducerii puterii executive.

3. Art. 125 al Constituţiei şi art. 15(2) al Legii cu privire la Procuratură, care prevede că “Procurorul general este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia” trebuie modificat. Republica Moldova s-a angajat încă din 1995 în faţa Consiliului Europei să modifice statutul Procuraturii, dar până în prezent nu şi-a onorat această obligaţie. Procurorul General trebuie scos de sub controlul puterii politice şi trebuie să se bucure de stabilitate în funcţie. Preşedintele Parlamentului nu trebuie să dispună de dreptul exclusiv de a propune numirea şi demiterea Procurorului General.

4. Art. 23 (2) din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, care stabileşte că “Guvernatorul Băncii Naţionale se numeşte de către Parlament, la Propunerea Preşedintelui Parlamentului” urmează să fie modificat, această prerogativă fiind atribuită fracţiunilor parlamentare legal constituite.

5. Art. 133 al Constituţiei şi art. 18 al Legii Curţii de Conturi stabilesc procedura potrivit căreia “Preşedintele Curţii de Conturi este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia”. Aceste prevederi trebuie modificate. Spicherul urmează să fie lipsit de această funcţie improprie în favoarea fracţiunilor parlamentare legal constituite.

6. Art. 10 şi 11 din Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare trebuie modificate, urmând ca dreptul atribuit Preşedintelui Parlamentului de a-i propune pe cei cinci membri ai Consiliului de administraţie, inclusiv pe preşedintele şi vicepreşedintele acesteia, să le revină în mod democratic doar fracţiunilor parlamentare legal constituite.

Printr-o practică vicioasă, stabilită şi de Regulamentul Parlamentului, preşedintele Legislativului operează angajări şi concedieri ale personalului, funcţie care îi revine în ţările democratice Secretarului General sau altui funcţionar public, care nu este deputat. La fel stau lucrurile şi cu efectuarea de achiziţii sau dreptul de a utiliza bugetul instituţiei, atribuţii care trebuie să aparţină unui comitet format din reprezentanţii tuturor fracţiunilor parlamentare. Şi dreptul de a forma delegaţiile pentru vizite peste hotare trebuie trecut din competenţa preşedintelui Parlamentului pe seama fracţiunilor parlamentare.

Congresul PPCD face apel către întregul corp de deputaţi să întreprindă un efort solidar în vederea remodelării rolului şi funcţiilor preşedintelui Parlamentului, care nu trebuie să dispună de drepturi mai mari decât fracţiunile parlamentare legal constituite şi fiecare deputat luat în parte. Într-o democraţie parlamentară spicherul nu domină asupra Parlamentului şi nici nu este conducătorul deputaţilor, ci doar moderatorul şedinţelor plenare şi coordonatorul activităţii Legislativului.

Sursa: www.flux.md

Rezoluţia Congresului XIII PPCD “Cu privire la situaţia economică a ţării şi căile de redresare a acesteia” Declaraţia PPCD cu privire la tentativele Guvernului FILAT de a legaliza homosexualitatea