Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că judecătorul Curţii Constituţionale, domnul Alexandru Tănase, îşi permite să facă declaraţii de ordin politic sau afirmaţii cu caracter propagandistic ce vizează demnitari de prim rang.
Amintim că, potrivit articolului 17 din Legea Nr. 317 din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituţională, judecătorul Curţii Constituţionale este obligat:
a) să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;
e) să nu permită folosirea funcţiei sale în scop de propagandă de orice fel;
f) să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător.
Considerăm că prin acţiunile sale, judecătorul Alexandru Tănase manifestă în mod făţiş şi repetat o atitudine sfidătoare faţă de normele legale, care limitează exercitarea dreptului la libera exprimare a unei persoane învestite cu statutul de judecător al Curţii Constituţionale. Aşa cum judecătorii, procurorii, poliţiştii, ofiţerii SIS sau militarii sunt obligaţi să evite implicarea în disputele de ordin politic, cu atât mai mult o astfel de restricţie este obligatorie pentru un membru al Curţii Constituţionale. De altfel, de la formarea acestei instituţii fundamentale pentru un stat de drept şi până în prezent un astfel de comportament inadecvat reprezintă o premieră absolută.
De asemenea, articolul 19 la alin. (1) din aceeaşi lege stabileşte că mandatul judecătorului Curţii Constituţionale încetează prin ridicarea imunităţii judecătorului în caz de:
b) încălcare a jurământului şi a obligaţiilor funcţiei;
d) incompatibilitate.
Alineatul (2) al aceleiaşi legi stipulează că asupra ridicării imunităţii judecătorului şi încetării exercitării funcţiei în cazurile prevăzute în alin. (1) decide Curtea Constituţională, iar alin. (3) prevede că controlul asupra semnalelor de încălcare a jurământului sau a obligaţiunilor funcţionale de către judecători se efectuează de un complet din 2 judecători, numiţi prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale.
Luând în considerare aceste prevederi legale, precum şi faptul că domnul Alexandru Tănase a promis public că după ce va fi învestit în noua sa funcţie se va abţine de la comentarea fenomenului politic, ne exprimăm speranţa că acesta nu se va mai lansa de acum încolo în comentarii sau aprecieri politice şi îşi va îndeplini în mod conştiincios mandatul său de judecător al Curţii Constituţionale.
Radu Buşilă,
preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi
Sursa: www.flux.md