Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În zilele de 22 şi 23 octombrie la Chişinău a avut loc Conferinţa anuală a Asociaţiei Creştin Democraţilor din Europa de Est (ACDEE), cu genericul “Valorile Creştin Democrate în contextul noilor democraţii din ţările post-comuniste”.
La reuniune au participat reprezentanţii Partidului Democraţia Creştină din Belarus, ai Mişcării Creştin-Democrate din Georgia, Uniunii Creştin-Democrate din Armenia, Uniunii Creştin-Democrate din Letonia, Uniunii Creştin-Democrate din Ucraina, ai Mişcării Obşteşti Creştine “Благодатная Россия”, precum şi oaspeţi din partea creştin-democraţilor europeni. Evenimentul a fost găzduit de către Partidul Popular Creştin Democrat din Moldova.
Creştin-democraţii au prezentat informaţii asupra situaţiei politice curente din fiecare ţară, inclusiv la capitolul reforme democratice, dezvoltare economică, nivelul de protecţie socială. Un subiect aparte l-a constituit o problemă comună pentru întreaga regiune — corupţia, fenomen ce afectează buna funcţionare a instituţiilor statului de drept, situaţia din economie, precum şi drepturile fundamentale ale omului.
Delegaţii la acest for au făcut un schimb de păreri asupra modalităţilor de extindere a influenţei creştin-democraţilor asupra opiniei publice şi a actului decizional. În acest sens a fost elaborat un plan comun de acţiuni pentru anul următor.
Având în vedere situaţia deosebit de gravă din Belarus, generată de regimul Lukaşenko, membrii Asociaţiei au cerut eliberarea tuturor deţinuţilor politici, încetarea persecuţiilor contra opoziţiei democratice şi a militanţilor pentru drepturile omului, precum şi punerea în legalitate a Partidului Democraţia Creştină din această ţară.
Participanţii la conferinţă şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu represiunile politice, limitarea procesului democratic şi pericolul real de a fi falsificate viitoarele alegeri parlamentare.
Delegaţii l-au ales pe Iurie Roşca, reprezentant al PPCD, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Creştin Democraţilor din Europa de Est pentru perioada 2011–2012, iar în calitate de secretar general pe Iurii Reşetnikov, reprezentantul Uniunii Creştin-Democrate din Ucraina.
Biroul de Presă al PPCD