Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Victor Ciobanu, preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, şi Elena Catâşev, secretar pentru relaţii externe a PPCD, se află într-o deplasare în câteva capitale vestice.
Aceştia participă, în perioada 3–5 noiembrie curent, la Luxemburg, la reuniunea foştilor stagiari ai Parlamentului European cu tematica “Unde sunt rădăcinile Uniunii Europene. Evoluţia legislaţiei europene şi a integrării politice”. Evenimentul găzduit de Fundaţia Robert Schuman va întruni circa o sută de participanţi, iar printre vorbitori au fost invitaţi deputaţi în Parlamentul European, Jean-Claude Juncker, prim-ministrul Luxemburgului, comisari şi vicecomisari europeni, preşedintele Curţii de Justiţie a UE, precum şi membri din conducerea Fundaţiei.
Alte reuniuni la care urmează să participe delegaţii PPCD sunt Adunarea Politică a Partidului Popular European (PPE), care va avea loc la Bruxelles în zilele de 7 şi 8 noiembrie, şi Conferinţa “Asigurarea viitorului monedei Euro printr-o integrare economică mai profundă”, din seara zilei de 7 noiembrie, subiect care va fi dezbătut de politicieni şi experţi precum Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, Anders Borg, ministrul de Finanţe al Suediei, Andrea Enria, preşedintele Autorităţii Bancare Europene, Wilfried Martens, preşedintele PPE, şi alţi oficiali europeni.
Biroul de presă al PPCD