Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Proteste non-stop! Iurie Roşca: să creăm un comitet pentru apărarea Constituţiei şi democraţiei!

|versiune pentru tipar||
PPCD / 16 ianuarie 2012
Partidul Popular Creştin Democrat

Concetăţeni,

Astăzi, 16 ianuarie 2012, subsemnatul, Iurie Roşca, împreună cu un grup de colegi, am depus o declaraţie prealabilă la primăria municipiului Chişinău, prin care am anunţat că vom organiza acţiuni paşnice de protest împotriva regimului criminalilor de stat Lupu-Filat-Ghimpu. Aceşti complotişti împotriva statului de drept şi democraţiei au călcat în picioare Constituţia, şi-au subordonat toate instituţiile statului de drept şi exercită puterea în mod abuziv şi nelegitim.

Farsa din 16 decembrie 2011 cu demonstrarea în mod sfidător a buletinelor de vot în cadrul procedurii de alegere secretă a preşedintelui, hotărârea Curţii Constituţionale din 12 ianuarie 2012, precum şi declaraţiile din 15 ianuarie ale celor trei capi ai regimului de a organiza un nou referendum arată în mod clar că la putere se află nişte grupări oligarhice, scopul cărora este să controleze pârghiile administrative pentru a controla fluxurile de capital.

Intenţia de a organiza un referendum de modificare a Constituţiei în scopul evitării alegerilor anticipate, dar şi de alegere ulterioară a preşedintelui republicii cu simpla majoritate de voturi urmăreşte menţinerea cu orice preţ la guvernare a actualului regim.

Astfel, este evident că prin acţiunile lor guvernanţii au încălcat în mod direct articolul 2 din Constituţie, “Suveranitatea şi puterea de stat”, care stabileşte următoarele:

“(1). Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”

Codul Penal al Republicii Moldova prevede sancţiuni drastice pentru astfel de crime de o gravitate deosebită. Alineatul 1) al articolului 339 “Uzurparea puterii de stat” stabileşte

(1) Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.”

Acum a devenit clar pentru toată lumea: conflictele dintre Plahotniuc şi Filat, în care ar fi existat un păpuşar rău şi un premier bun, nu au fost pentru “principii şi valori”. Războiul dintre cei doi se purta pentru controlul asupra pârghiilor puterii de stat, care să le permită exercitarea controlului asupra banilor publici şi a economiei naţionale în ansamblu. Dar, pomenindu-se în faţa riscului de a pierde puterea în urma unor alegeri anticipate, cei doi oligarhi au pactizat, repartizându-şi sferele de influenţă în stat şi în afaceri.

Sărăcia populaţiei, preţurile nesuferite, creşterea tarifelor, facturile umflate artificial, corupţia, nedreptatea, şomajul, emigrarea masivă peste hotare a tineretului, toate aceste probleme nu le temperează guvernanţilor pofta de a domina în mod ilegal ţara şi de a continua jaful.

Fac apel către toţi oamenii de bună credinţă, către toate organizaţiile civice şi partidele politice care nu sunt în arcul guvernamental să ne unim eforturile în lupta contra dictaturii criminale a oligarhilor.

Să îi dăm jos pe uzurpatori prin proteste paşnice, energice şi hotărâte!

Demisia lor este şansa noastră!

Aceşti impostori nu mai au dreptul să se afle în fruntea ţării!

Jos regimul anticonstituţional Lupu-Filat-Ghipmu!

Sursa: iurierosca.md

Declaraţia lui Iurie Roşca în legătură cu situaţia politică de moment şi căile de înlăturare a dictaturii Apelul comitetului pentru apărarea Constituţiei şi democraţiei