Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Domnule preşedinte,
La 22 ianuarie curent Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a organizat, în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, un miting de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, prin care şi-a exprimat protestul faţă de uzurparea puterii în stat de către exponenţii actualei puteri.
Maniera tendenţioasă în care a fost reflectată această întrunire de masă la instituţia publică a audiovizualului arată clar că dumneavoastră personal, ca şi ceilalţi conducători ai teleradiodifuziunii naţionale, nu serviţi interesul public, ci pe cel al patronilor dumneavoastră politici. Reportajul dat aseară pe postul naţional de televiziune reprezintă o mostră de dezinformare grosolană a opiniei publice în scopul discreditării organizatorilor acţiunilor de protest şi a lustruirii imaginii guvernanţilor pe care îi serviţi cu docilitate. Lipsa de probitate profesională, de corectitudine, obiectivitate şi echidistanţă, pe care aţi manifestat-o, reprezintă o încălcare brutală a libertăţii opiniei şi a exprimării, garantate de articolul 32 al Constituţiei, de Legea presei, de Codul Audiovizualului, precum şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Domnule preşedinte,
atât dumneavostră, cât şi ceilalţi şefi de la Compania Teleradio Moldova, sunteţi întreţinuţi pe bani bugetari, inclusiv din buzunarul nostru ca plătitori de impozite. Iar acum, după ce v-aţi stabilit salarii astronomice, suplimentate de diverse premii şi indemnizaţii, vă arătaţi adevărata faţă de unelte de manipulare a maselor în interesele puterii. Cenzura pe care aţi instalat-o în mod abuziv la instituţia media pe care o conduceţi, trucarea informaţiei difuzate, atacurile murdare împotriva oponenţilor regimului anticonstituţional aflat la putere sfidează bunul simţ şi insultă demnitatea celor care au ieşit în stradă pentru a-şi manifesta în mod legal indignarea faţă de guvernanţi.
În acest context vă cerem să puneţi capăt campaniei de dezinformare a opiniei publice şi de discreditare a oponenţilor celor care au uzurpat puterea de stat, să respectaţi legislaţia în vigoare în materie de libertate a presei şi să relfectaţi în mod imparţial evenimentele politice care au loc.
Doresc de asemenea să vă avertizez: depăşirea mandatului de conducător al unei instituţii publice a audiovizualului şi exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu în condiţiile uzurpării puterii de stat poate fi calificată ca şi complicitate la crima prevăzută de alineatul (1) al articolul 339 al Codului Penal, care are următorul conţinut:
“(1) Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.”
Este bine să reţineţi, domnule preşedinte, că după ce se va produce succesiunea la guvernare şi va fi pus capăt dictaturii, iar protectorii dumneavoastră politici vor fi deferiţi justiţiei, riscaţi să ajungeţi în faţa procurorilor în calitate de complice la săvârşirea crimei de uzurpare a puterii de stat.
În legătură cu atacul mediatic întreprins de instituţia pe care o conduceţi, vă cerem să ne oferiţi dreptul la replică în aceleaşi condiţii în care au fost difuzate informaţiile respective.
Doresc, de asemenea, să vă preîntâmpin în mod public: dacă TRM va continua dezinformarea opiniei publice, ne rezervăm dreptul de a întreprinde acţiuni de protest în faţa televiziunii.
Iurie Roşca,
membru al Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei
Sursa: iurierosca.md