Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În dimineaţa zilei de azi, 25 ianuarie 2012, membrii Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei (CACD) au avut o întâlnire cu domnul Constantin Marin, preşedintele Companiei publice Teleradio Moldova. În cadrul întâlnirii, membrii CACD şi-au exprimat criticile faţă de maniera tendenţioasă în care a fost reflectat mitingul de protest din 22 ianuarie curent de către Televiziunea Naţională. Ei i-au cerut conducătorului acestei instituţii media să li se ofere dreptul la replică drept urmare a reportajului lipsit de corectitudine, care a dezinformat opinia publică şi a cauzat prejudicii de imagine organizatorilor protestelor contra guvernanţilor.
Domul Constantin Marin a insistat asupra faptului că, în opinia dânsului, TRM nu a comis un atac de presă şi nici nu ar fi manipulat opinia publică, ci a dat dovadă de profesionalism şi corectitudine. El a mai adăugat că dacă membrii CACD doresc să obţină dreptul la replică, atunci aceştia ar trebui să formuleze o petiţie în scris în baza prevederilor Codului Audiovizualului. Această manieră birocratică de a evita acordarea dreptului la replică a fost dezaprobată de membrii CACD, ei insistând şi asupra faptului ca TRM să reflecte imparţial celelalte acţiuni de protest, pe care le vor organiza. În caz contrar, au subliniat ei, vor urma acţiuni de protest în faţa sediului instituţiei publice a audiovizualului, prin care se va cere în mod revendicativ respectarea normelor deontologice ale jurnalismului.
În timpul întâlnirii membrilor CACD cu preşedintele TRM în faţa Casei Radio, un grup de susţinători ai Comitetului au organizat o pichetare, purtând şi scandând lozincile “Jos Cenzura!”, “Jos dezinformarea!”, “Jos minciuna!”.
Tot azi membrii CACD Iurie Roşca, Alexei Tulbure şi Eduard Roşca au avut o întrevedere cu domnul Ulvi Akhundlu, şeful Biroului Consiliului Europei la Chişinău. Aceştia i-au prezentat demnitarului european argumente privind maniera în care s-a produs uzurparea puterii de stat în Republica Moldova. Ei au subliniat că în ultimii doi ani în ţara noastră funcţionarea instituţiilor democratice devine din ce în ce mai dificilă, deoarece coaliţia de guvernământ promovează o politică de adaptare a legislaţiei la interesele de tip mafiot ale puterii.
Astfel, în acest răstimp s-a înregistrat o degradare atât a legislaţiei, cât şi a practicilor în materie de instituţii democratice. Aşa, de exemplu, prin modificările operate la Codul Electoral s-a produs subordonarea CEC, iar modificările la legislaţia cu privire la Justiţie au permis preluarea controlului politic asupra Consiliului Superior al Magistraturii. Procuratura generală a fost partajată politic între membrii AIE, aceştia nedorind să dea curs recomandărilor CE de a realiza o reformă fundamentală a acestei instituţii. În pofida angajamentelor internaţionale, puterea locală a rămas nereformată, MAI şi SIS — la fel. Iar după recenta demitere abuzivă a preşedintelui Curţii Constituţionale Dumitru Pulbere şi substituirea acestuia cu exponentul actualei puteri Alexandru Tănase, precum şi după hotărârea din 12 ianuarie curent a devenit clar că această instituţie şi-a pierdut independenţa şi a devenit un instrument obedient în mâinile oligarhilor care controlează toată puterea în stat.
Membrii CACD au mai remarcat că, în ciuda angajamentelor asumate de ţara noastră faţă de CE de a expedia toate proiectele de lege care ţin de instituţiile democratice la expertiza prealabilă a CE, modificările antidemocratice operate de actuala putere în legislaţie s-au făcut fără a se respecta acest angajament. Întreaga epopee cu nealegerea preşedintelui ţării, inclusiv ultimele decizii ale liderilor AIE de a organiza un referendum, arată că în Republica Moldova s-a produs uzurparea puterii de stat.
Reprezentanţii CACD au mai subliniat şi faptul că lipsa oricăror reacţii critice din partea organismelor internaţionale faţă de abuzurile şi derapajele antidemocratice ale actualei puteri aduce prejudicii grave atât exerciţiului democratic din ţara noastră, cât şi imaginii partenerilor europeni în faţa opiniei publice.
Campania de intimidare a membrilor CACD şi a adepţilor lor din teritoriu, tentativele de zădărnicire a mitingului de duminica trecută, întreprinse prin intermediul organelor de forţă, ca şi cu ajutorul Ministerului Transportului şi al Educaţiei, atentează în mod direct atât la dreptul la libera circulaţie, cât şi la libertatea întrunirilor garantate de Constituţie.
Membrii CACD i-au cerut demnitarului european ca acesta să-şi invite superiorii să reacţioneze prompt faţă de riscurile de degradare rapidă a situaţiei politice din ţara noastră din cauza modului ilegal manifestat de guvernanţi de a menţine puterea şi a refuzului acestora de a dizolva Parlamentul şi a organiza alegeri libere. Insistenţa guvernanţilor asupra organizării unui referendum constituţional pentru menţinerea actualei puteri, au opinat aceştia, doar va agrava criza politică din ţară.
La rândul său, demnitarul european a dat asigurări membrilor CACD că va aduce la cunoştinţă conducerii CE poziţia acestora şi că Secretariatul Consiliului Europei urmăreşte cu atenţie şi cu îngrijorare evoluţiile politice din ţara noastră. Şeful Biroului Consiliului Europei la Chişinău a precizat că această instituţie internaţională nu a exprimat susţinere faţă de recenta iniţiativă de a organiza un nou referendum constituţional, făcând trimitere în acest sens la recenta declaraţie făcută în plenul Adunării Parlamentare a CE de către Secretarul General Thorbjorn Jagland.
Biroul de presă al CACD
Sursa: iurierosca.md
Jos cenzura! Jos dezinformarea la televiziunea naţională!
PPCD, 23 ianuarie 2012