Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Comunicat de presă al Partidului Popular Creştin Democrat

|versiune pentru tipar||
PPCD / 10 februarie 2012
Partidul Popular Creştin Democrat

Astazi, 10 februarie 2012, Victor Ciobanu, presedintele Partidului Popular Crestin Democrat (PPCD) a participat la lucrarile Adunarii Politice a Partidului Popular European care s-a desfasurat la Bruxelles, Belgia în sediul Parlamentului European.

Presedintele PPCD a avut posibilitatea să se întîlnească cu mai mulţi europarlamentari şi funcţionari europeni discutind situaţia din Republica Moldova. Demnitarii s-au arătat îngrijoraţi de starea lucrurilor din Republica Moldova.

Victor Ciobanu a adresat un mesaj Partidului Popular European prin care a solicitat sprijinul instituţiilor europene în asigurarea funcţionării instituţiilor democratice şi a stopării mecanismului de uzurpare a puterii de stat. Preşedintele PPE, Wilfried Martens, a menţionat că Alianţa trebuie să găsească o soluţie pentru ieşirea din criza cît mai repede şi că PPE va monitoriza situaţia din Republica Moldova. De asemenea, acesta a amintit faptul că la 1 martie curent va avea loc Summit-ul şefilor de state şi de guverne a PPE, unde vor avea posibilitatea să audieze poziţia Prim-ministrului RM Vlad Filat.

Gasiţi mai jos adresarea presedintelui PPCD.

Domnule Preşedinte,
Stimaţi delegati la Adunarea politică a PPE,
vreau să vă informez despre situaţia politică din Republica Moldova, degradarea instituţiilor democratice şi uzurparea puterii de stat din tara mea.

Alianta de guvernare a eşuat în alegerea preşedintelui republicii. În loc să dizolve Parlamentul şi să stabilească data alegerilor anticipate, liderii coaliţiei de guvernamînt au declarat la 15 ianuarie intenţia de a organiza un referendum pentru a schimba art. 78 din Constituţie şi a reduce pragul de alegere a preşedintelui. În opinia noastră acest referendum este anticonstituţional.

Ca urmare a situaţiei create, a fost constituit Comitetul pentru Apararea Constituţiei şi Democraţiei (CACD), iar noi, creştin-democraţii, sustinem protestele paşnice demarate de către Comitet.

Pentru noi este primordial să asigurăm funcţionarea instituţiilor democratice, respectarea legislaţiei şi a Constituţiei. CACD a solicitat întrevederi cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), dar acestea nu au dat nici un raăpuns. Aceeaşi atitudine a fost şi din partea reprezentanţilor OSCE şi a delagaţiei UE în RM.

Fiind la putere, în ultimii 2 ani şi jumătate, AIE nu a implementat nici o reformă care să asigure funcţionarea eficienta a instituţiilor democratice din ţara noastra: reforma în Adminsitraţia Publică Locală, Justiţie, Procuratura, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţie şi Securitate.

Astazi, nu putem vorbi despre organizarea alegerilor libere şi corecte în Moldova, deoarece toate instituţiile care au tangente cu procesul electoral se află sub controlul politic al guvernării: Comisia Electorală Centrală, Curtea Constitutională, Mass-Media.

Suntem îngrijoraţi de faptul că cetăţenii Republicii Moldova îşi pierd încrederea în instituţiile europene. De asemenea, suntem îngrijoraţi de faptul că Consiliul Europei şi coraportorii pentru Moldova nu insistă ca buchia legii să fie respectată.

În această situaţie dificilă pentru Republica Moldova, mă adresez către familia politică europeană din care facem parte pentru suport. Aşa cum aţi demonstrat pentru PPCD un sprijin important în perioada anilor 2002–2004, cînd am luptat împotriva abuzurilor guvernării comuniste de atunci, vă rugam să ne sustinţeţi şi astăzi în efortul de a stopa mecanismul de uzurpare a puterii de stat de catre Alianţa pentru Integrare Europeană.

Sursa: radubusila.md

A treia săptămână de proteste Rezoluţia mitingului de protest organizat de Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei