Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

CACD îşi cheamă adepţii să nu participe la marşul comuniştilor din 16 aprilie

|versiune pentru tipar||
PPCD / 15 martie 2012
Partidul Popular Creştin Democrat

Declaraţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei cu privire la situaţia politică de moment

CACD apreciază că partidele componente ale AIE continuă să uzurpeze puterea de stat. Republica Moldova rămâne a fi un stat captiv, aflat sub controlul unor grupări oligarhice, care au transformat instituţiile statului în unelte de stoarcere a unor supraprofituri în interes de tip mafiot. În aceste condiţii, sunt subminate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, se aprofundează criza economică, iar majoritatea cetăţenilor se află sub pragul minim de existenţă.

Noua tentativă de alegere a preşedintelui republicii, planificată pentru 16 martie, este neconstituţională şi urmăreşte continuarea procesului de menţinere ilegală a puterii.

După şapte săptămâni de proteste stradale, CACD a fost nevoit să sisteze provizoriu demonstraţiile, astfel reuşind să prevină provocările pregătite de guvernare pentru a înăbuşi violent protestatarii paşnici. Însă, la momentul oportun, vom reveni în forţă în centrul capitalei cu zeci de mii de adepţi.

În paralel cu întrunirile noastre de protest, Partidul Comuniştilor a organizat în zilele de sâmbătă o serie de acţiuni sub egida Congresului Civic, având poziţii similare cu cele ale CACD faţă de actuala guvernare. Respectând dreptul opoziţiei parlamentare la propria viziune, CACD subliniază că societatea nu înţelege până în prezent agenda, tactica şi finalitatea pe care o urmăresc comuniştii prin acţiunile pe care le întreprind.

Atâta timp cât Congresul Civic este doar o formă de manifestare a PCRM, el se înscrie perfect în logica statului de drept. Dacă însă prin structura respectivă, care contestă legitimitatea actualei guvernări, se urmăreşte substituirea organelor puterii de stat printr-o structură paralelă cu pretenţii de organ în drept să ia decizii în locul celor constituţionale, PCRM riscă să alunece el însuşi în afara câmpului constituţional. Într-o societate democratică opoziţia poate recurge la presiuni paşnice asupra puterii pentru a o determina să ia anumite decizii, cum ar fi demisia sau anunţarea de alegeri anticipate, dar în nici un caz nu poate să substituie actul decizional al instituţiilor statului prin hotărâri luate de nişte foruri ad-hoc. Normele şi conduita democratică nu presupun combaterea unor ilegalităţi ale puterii cu alte ilegalităţi ale opoziţiei şi nici crearea unei aşa-numite dualităţi a puterii de stat după precedentul istoric al bolşevicilor.

CACD consideră că PCRM manifestă inconsecvenţă prin poziţiile pe care le adoptă în ultimul timp. De la scopul declarat de debarcare a întregii coaliţii de guvernământ până la încercarea de a se alia fie cu Plahotniuc împotriva lui Filat, fie cu Filat împotriva lui Plahotniuc este o distanţă enormă. Dacă prin aceste manevre se urmăreşte aşa-numita reformatare a guvernării prin alierea comuniştilor cu una din componentele AIE, devine clar că în spatele acestor manevre şi jocuri de culise stau interese de redistribuire a influenţei asupra structurilor de stat în scopuri deloc onorabile.

CACD reprezintă o formă independentă de manifestare a iniţiativei cetăţeneşti şi declară că se delimitează de iniţiativa PCRM de a organiza un marş la 16 martie. Facem apel către toţi adepţii noştri să se abţină de la ieşirea în stradă în această zi. CACD îşi va continua activitatea până la încetarea stării de uzurpare a puterii de stat şi restabilirea ordinii constituţionale.

Sursa: iurierosca.md

Rezoluţia mitingului de protest organizat de Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei Scrisoare deschisă domnului Nicolae TIMOFTI, preşedinte al Republicii Moldova