partide.md

|||

PPCD / 26 martie 2012

Stimată doamnă procuror Lucreţia Zaharia,

aşa cum cunoaşteţi din Scrisoarea deschisă adresată procurorului general Valeriu Zubco la 29 februarie 2012, am solicitat să fie iniţiate procedurile legale cu privire la punerea sub urmărire penală a conducătorilor coaliţiei de guvernământ Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. În opinia noastră, aceştia se fac vinovaţi de uzurparea puterii de stat. Numiţii au elaborat şi au pus în aplicare, cu intenţie şi în mod metodic, un plan de subordonare a tuturor instituţiilor autonome şi independente puterii intereselor de cartel ale acestei grupări şi au încălcat în mod grosolan procedura de alegere a şefului statului.

În completarea celor afirmate la acea dată, prezentăm mai jos o serie de dovezi care confirmă faptul că există temeiuri serioase pentru aplicarea prevederilor articolului 339 al Codului Penal “Uzurparea puterii de stat”.

Procesul de subordonare abuzivă a unui şir de demnitari şi instituţii, acţiuni ce reprezintă latura obiectivă a infracţiunii, a demarat încă în anul 2009 după formarea majorităţii parlamentare a AIE. Aducem doar câteva exemple de modificări legislative, operate pe parcursul anului 2009.

I. La 15 octombrie 2009 deputaţii AIE au adoptat modificări la legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi legea cu privire la Guvern. Urmare a acestor modificări, viceminiştrii au încetat să fie funcţionari publici selectaţi pe bază de concurs, care se bucură de stabilitatea în funcţie, ei putând fi înlocuiţi în mod arbitrar de către miniştri. Astfel, ca efect, un număr mare de funcţionari şi-au pierdut locurile de muncă, aceştia fiind înlocuiţi cu persoane obediente politic partidelor din arcul guvernamental.

II. Tot în ziua de 15 octombrie 2009 deputaţii AIE au schimbat procedura de numire a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi a membrilor Consiliului de Observatori al Companiei Tele-Radio Moldova de la trei cincimi (61 mandate) la simpla majoritate (cel puţin 26 de deputaţi din 51). Aceste modificări au urmărit în mod exclusiv adaptarea normei legale la numărul de mandate deţinut de coaliţia de guvernământ. Astfel, cele două instituţii şi-au pierdut independenţa şi au căzut în relaţie de subordonare politică faţă de putere.

III. La 20 octombrie 2009 majoritatea parlamentară a operat modificări la Legea despre statutul deputatului în Parlament, iar la 22 octombrie 2009 a votat Hotărârea nr. 47-XVIII privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament, prin care termenul de aflare în stare de incompatibilitate a deputatului a fost extins de la 30 de zile la şase luni, astfel încălcându-se articolul 6 din Constituţia Republicii Moldova şi principiile legalităţii şi neadmiterii conflictului de interese prevăzute de Legea Fundamentală, articolul 70 “Incompatibilităţi şi imunităţi”, care stabileşte prin alin (1) “calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice”, precum şi de tratatele internaţionale la care ţara noastră este parte. Aceste schimbări vizau orice demnitate publică, inclusiv procurori, judecători, aleşi locali (de ex. Primarul mun. Chişinău — Dorin Chirtoacă, Primarul or. Floreşti — Iurie Ţap) etc. Astfel, din cei 17 membri ai Guvernului, 14 au deţinut în mod anticonstituţional şi funcţia de deputat. Atunci s-a creat o situaţie unică, printre cele 47 de state membre ale Consiliul Europei. Curtea Constituţională, prin Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, a declarat aceste modificări drept anticonstituţionale.

IV. La data de 22 octombrie 2009 a fost modificată Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, fiind introduse norme noi, cu scopul de a evita în mod abuziv dizolvarea Parlamentului, chiar dacă acesta nu alege timp de un an şeful statului.

În acest context sunt relevante şi constatările din Hotărârea Curţii Constituţionale pentru interpretarea prevederilor art.78 din Constituţia Republicii Moldova nr. 17 din 20 septembrie 2011: “…Curtea reţine că nereglementarea de către Parlament a termenului de desfăşurare a alegerilor prezidenţiale în cadrul exercitării interimatului funcţiei de Preşedinte, inclusiv în cadrul interimatului succesiv, nu presupune nerealizarea de către Preşedinte a dispoziţiei constituţionale privind dizolvarea Parlamentului după un an de la ultima dizolvare în cazul în care nu este ales şeful statului”; “…neparticiparea deputaţilor la alegerea şefului statului constituie nu numai o încălcare a art.84 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, dar şi o încălcare a art.68 alin.(1) din Constituţie, care stipulează expres că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament trebuie să acţioneze numai în serviciul poporului. Curtea a subliniat că dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în asemenea circumstanţe reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor preşedinţiale repetate. În acest caz, şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are obligaţia de a proceda astfel.”

În felul acesta au fost depăşite normele prevăzute de alin. (3), (4) şi (5) ale art. 78 din Constituţie, care stabilesc doar două tururi de scrutin şi o singură posibilitate de a organiza alegeri repetate . Astfel, al. (3) stabileşte că “este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur. Al.(4) al aceluiaşi articol prevede: «Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate». Al. (5) Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.

De asemenea, a fost introdusă prevederea care permite extinderea cu până la un an a termenului pentru dizolvarea Parlamentului. În mod evident, schimbările respective au fost operate cu rea credinţă şi urmăreau menţinerea forţată a puterii prin aceste tertipuri juridice şi depăşiri ale normelor constituţionale.

V. La 18 iunie 2010 deputaţii coaliţiei de guvernământ au operat modificări în Codul Electoral prin care şi-au subordonat politic Comisia Electorală Centrală. Astfel, a fost suprimată norma prevăzută de art.16 al Codului Electoral “Constituirea Comisiei Electorale Centrale” potrivit căreia, din cei 9 membri ai CEC 5 reveneau opoziţiei parlamentare, iar 4 exponenţilor puterii, precum şi caracterul inamovibil al acestora. Pentru exactitate, prezentăm mai jos redacţia art. 16 adoptată la 22 iulie 2005 şi versiunea modificată la 18 iunie 2010:

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) şi (3) în versiunea adoptată la 22.07.2005 şi intrată în vigoare la 12.08.2005:

(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, un membru — de către Guvern şi 7 membri — de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziţie, proporţional numărului de mandate deţinute de acestea. Membrii Comisiei Electorale Centrale nu pot fi membri ai partidelor şi ai altor organizaţii social-politice. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(3) Membrii Comisiei Electorale Centrale sînt inamovibili. Vacanţa funcţiei de membru al acesteia poate interveni în caz de expirare a împuternicirilor, de demisie, de demitere sau de deces.

Articolul 16. Constituirea Comisiei Electorale Centrale, alineatele (2) şi (3 în versiunea Alianţei pentru Integrare Europeană, adoptat la 18.06.2010 şi în vigoare din 29.06.2010:

(2) Comisia Electorală Centrală este constituită din 9 membri cu vot deliberativ: un membru este desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova, ceilalţi 8 sunt desemnaţi de către Parlament, cu respectarea reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei. Componenţa nominală a comisiei se confirmă prin hotărîre a Parlamentului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(3) După confirmarea de către Parlament, membrii Comisiei Electorale Centrale depun în şedinţa în plen a Parlamentului următorul jurămînt: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce îmi revin potrivit funcţiei, să nu fac declaraţii politice pe parcursul validităţii mandatului.”

În consecinţă, la 10 februarie 2011 majoritatea parlamentară a AIE a format o nouă componenţă a CEC, 6 dintre membrii acesteia fiind exponenţii puterii şi doar 3 — ai opoziţiei. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul CEC au devenit exponenţii puterii. Potrivit normei legale, hotărârile CEC se adoptă cu simpla majoritate. Astfel, guvernarea a instituit un control total asupra proceselor electorale, iar membrii CEC care se bucurau până la acea dată de garanţii juridice de menţinere în funcţie au căpătat garanţii politice din partea guvernării.

VI. MENŢINEREA VERTICALEI PUTERII

După accederea la guvernare în 2009 şi, respectiv, 2010, AIE nu a demontat “verticala puterii” şi nu a întreprins nimic pentru descentralizarea acesteia. Antireforma din 2003 în domeniul Administraţiei Publice Locale, operată de fosta guvernare comunistă, a fost menţinută de către actuala putere în pofida multiplelor demersuri ale societăţii civile, care cerea asigurarea unei autonomii reale a APL. Astfel, şi alegerile locale din 6 iunie 2011 au produs o administraţie publică locală dependentă excesiv sub aspect administrativ şi financiar de autorităţile centrale, ceea ce contravine principiului autoadministrării colectivităţilor locale.

VII. REFERENDUMUL CONSTITUŢIONAL CA PROCEDEU ILEGAL DE MENŢINERE FORŢATĂ A PUTERII

La 7 iulie 2010 majoritatea parlamentară, urmărind scopul menţinerii forţate a puterii de stat prin evitarea unor alegeri anticipate pe motivul nealegerii şefului statului, a hotărât organizarea unui referendum de modificare a Constituţiei la 5 septembrie 2010, prin care se ţintea schimbarea modului de alegere a şefului statului de către Parlament prin alegeri directe. Această tentativă grosolană de “schimbare a regulilor de joc în timpul jocului” constituie o probă notorie a faptului că exponenţii guvernării puneau în aplicare în mod metodic planul de uzurpare a puterii de stat. Doar după ce această aventură politică a fost respinsă de cetăţenii Republicii Moldova, exponenţii AIE s-au văzut nevoiţi să consume procedurile legale de alegere a preşedintelui, după care să dizolve Parlamentul.

Menţionăm în mod special că intenţia de uzurpare a puterii de stat a devenit flagrantă atât în perioada activităţii AIE-1, cât şi în perioada activităţii AIE-2 ca urmare a înţelegerilor de tipul unor cârdăşii de cartel, care aveau drept scop instalarea cu orice preţ în funcţia de şef al statului a lui Marian Lupu, şi asta fără ca partidele componente ale Alianţei să deţină numărul minim de 61 de mandate. Pretenţia de a obţine funcţia de şef al statului prin manipulări juridice, corupere, constrângeri administrative şi încălcarea grosolană a Constituţiei intră în conflict direct cu Articolul 2 al Constituţiei “Suveranitatea şi puterea de stat”. Cităm în particular al. (1) al acestui articol care prevede expres: “Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Anume sfidarea repetată a procedurilor stabilite de Legea Fundamentală reprezintă o încălcare flagrantă a ceea ce Constituţia defineşte ca fiind forme obligatorii de exercitare a puterii.

VIII. ACORDUL AIE-2 — O EXPRESIE A CARACTERULUI CRIMINAL AL ÎNŢELEGERILOR DINTRE CEI TREI

Însuşi textul Acordului privid constituirea şi funcţionarea AIE, semnat la 30 decembrie 2010 de către Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, este o dovadă elocventă a faptului că cei trei conducători ai partidelor din coaliţia de guvernământ au uzurpat puterea de stat. Cităm din compartimentul acestui Acord “Formarea organelor de conducere a statului”: “Urmând rezultatele alegerilor din noiembrie 2010, principalele funcţii ale statului vor fi partajate în felul următor: PLDM — Prim-ministru (Vlad Filat), PD — Preşedinte (Marian Lupu), PL — Preşedinte al Parlamentului (Mihai Ghimpu). În baza acordului PL, PDM va deţine temporar funcţia de Preşedinte al Parlamentului până la alegerea şefului statului. Consecutivitatea formării organelor de conducere a statului este următoarea: alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Lupu), desemnarea candidaturii primului ministru (V.Filat) şi învestirea Guvernului, alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi alegerea Preşedintelui Parlamentului (M. Ghimpu)”. Anume din fragmentul citat decurge întregul proces de aprofundare a stării de uzurpare a puterii de stat prin jonglarea procedurilor de alegere a şefului statului care au culminat, în definitiv, cu instalarea lui Nicolae Timofti în această funcţie.

Prin acelaşi document a fost creat un mecanism anticonstituţional de luare a deciziilor, care intră în contradicţie flagrantă cu Articolul 1 al Constituţiei prin care se garantează că “Republica Moldova este un stat de drept şi democratic”, precum şi cu Articolul 6 al Constituţiei ce garantează separaţia puterilor în stat. Mai grav, acest organ ilegal, prin semnătura celor trei conducători, atentează la însuşi actul decizional al autorităţilor puterii centrale, stabilit de Legea Fundamentală şi legislaţia în vigoare. Această înţelegere de tip mafiot este descrisă în compartimentul intitulat “Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană” şi are pretenţia să se plaseze deasupra cadrului legal şi a instituţiilor statului de drept. Cităm:

“CAIE este format din 9 membri: trei din partea PLDM, PD şi PL. Din CAIE fac parte de drept(???) preşedinţii partidelor care formează alianţa de guvernare şi un reprezentant al fracţiunilor parlamentare ale acestora, precum şi un reprezentant din Guvern din partea fiecărui partid. Şedinţele CAIE sunt deliberative doar cu prezenţa reprezentanţilor tuturor componentelor AIE. La baza luării deciziilor în cadrul CAIE stă principiul consensualităţii (…)

CAIE adoptă decizii prin vot unanim (…)

În cadrul CAIE se vor discuta iniţiativele de dizolvare a Parlamentului, de nepromulgare a legilor, suspendarea hotărârilor Guvernului, votul de neîncredere Guvernului şi demiterea miniştrilor şi viceminiştrilor, hotărârile de angajare a răspunderii Guvernului, convocarea sesiunilor extraordinare a Parlamentului, componenţa delegaţiilor permanente ale Parlamentului.

Fără acordul prealabil al CAIE, fracţiunile parlamentare constituante ale AIE nu vor susţine proiectele de legi şi hotărârile iniţiate de opoziţie, nu vor iniţia şi nu vor susţine acordarea votului de neîncredere Guvernului, nu vor iniţia şi nu vor susţine convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului.

Şedinţa generală AIE cu participarea Preşedintelui ţării, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, deputaţilor şi miniştrilor va fi convocată după necesitate, dar nu mai rar decât o dată la 3 luni”.

Prin instituirea acestui organ ad-hoc capii coaliţiei de guvernământ şi-au arogat în mod criminal împuterniciri, care aparţin în mod exclusiv unor autorităţi publice centrale, potrivit competenţelor acestora prevăzute de legislaţia în vigoare. Aşa de exemplu, din textul citat rezultă în mod flagrant că şeful statului este lipsit de drepturile sale constituţionale fundamentale, cum ar fi: dizolvarea Parlamentului (art. 85), promulgarea legilor (art. 93), emiterea decretelor (art. 94), suspendarea hotărârilor Guvernului (art. 88, i). Preşedintele ţării este degradat până la relaţia de subordine faţă de CAIE prin pretenţia semnatarilor respectivului Acord de a convoca şeful statului la şedinţele AIE. Prin prevederea respectivă s-a comis o imixtiune directă în atribuţiile constituţionale exclusive ale preşedintelui republicii care, potrivit Art. 77, al.(2), “reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, dar şi un atentat la statutul acestuia, stabilit prin al.(1) al Art. 87, potrivit căruia “Preşedintele Republicii Moldova este comandantul forţelor armate”. Precizăm că legislaţia în vigoare nu oferă nici unei autorităţi publice legale, inclusiv Parlamentului sau Guvernului, dreptul de a convoca Preşedintele Republicii în mod imperativ. Implicit, un astfel de drept nu poate să rezulte dintr-un acord politic dubios, semnat de trei cetăţeni ai Republicii Moldova, care comit, prin Acordul respectiv, crima de exercitare a puterii de stat în nume propriu, prevăzută de al.(2) din Art. 2 al Constituţiei.

Prin sintagma “Convocarea sesiunilor extraordinare ale Parlamentului” cei trei preşedinţi de partide comit un atentat suplimentar asupra prerogativelor şefului statului, precum şi o imixtiune directă în activitatea forului legiuitor, a organelor de lucru ale acestuia, inclusiv a fracţiunilor parlamentare, dar şi lezează în mod direct statutul deputatului, toate aceste prevederi fiind stabilite în al.(2) al Art. 67 al Constituţiei, care stabileşte: “Parlamentul se întruneşte în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi de deputaţi”. Restrângerea mandatului de deputat comisă de către V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu încalcă în mod deliberat şi cu rea credinţă şi art. 68 al Constituţiei “Mandatul reprezentativ”: “1. În exercitarea mandatului deputaţii sunt în serviciul poporului. 2. Orice mandat imperativ este nul”. Prin urmare, conducătorii celor trei partide parlamentare ştirbesc în mod grav atribuţiile deputaţilor aflaţi în slujba poporului, şi nu în subordinea şefilor de partid.

În continuarea textului aceluiaşi Acord al AIE, V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu pretind să blocheze în totalitate actul decizional al şefului statului şi să îl coboare la nivelul unui simplu subaltern, care, înainte de emiterea oricărui decret, este obligat să ceară aprobarea prealabilă a CAIE.

Cităm integral compartimentul “Modul de pregătire a luării deciziilor”: “Preşedintele ţării va informa în prealabil membrii CAIE (prin intermediul secretariatului) despre proiectul decretelor. Dacă în termen de cinci zile din momentul informării nu parvin obiecţii, Preşedintele adoptă decizia. În cazul apariţiei unor obiecţii din partea componentelor AIE — subiectul se discută în cadrul CAIE”.

Aceste formulări transformă, de fapt, Preşedintele republicii într-o marionetă a trei exponenţi ai puterii, care dovedesc prin semnături personale că urmăresc subordonarea şefului statului unor cârdăşii de cartel, situaţie ce se încadrează perfect în prevederile art. 339 ale Codului Penal.

Acelaşi Acord al AIE, semnat la 30 decembrie 2010, a instituit o suprastructură politică, prin care s-au încălcat în mod grosolan competenţele Guvernului stabilite prin Constituţie, Legea cu privire al Guvern şi alte acte legislative. Am demonstrat mai sus cum, prin semnătura celor trei, s-a recurs la subordonarea Preşedintelui republicii şi a Parlamentului unui organ anticonstituţional numit CAIE. Vom demonstra mai jos că prin acelaşi document s-a produs şi subordonarea Guvernului.

Cităm în continuare din documentul semnat la 30 decembrie 2010 de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, compartimentul “Reuniunile pregătitoare ale şedinţelor Guvernului”: “Şedinţele Executivului sunt precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, în cadrul cărora se aprobă ordinea de zi a şedinţelor Guvernului în scopul elucidării situaţiilor conflictuale, atunci când există divergenţe de opinii vizavi de proiectele aflate în discuţii.

Deciziile în cadrul prezidiului Guvernului se iau prin consens. În cazul când nu este posibilă identificarea unei soluţii consensuale pe marginea unui proiect de hotărâre, proiectul în cauză va fi retras de pe agenda şedinţei Guvernului, iar problema respectivă va fi pusă în discuţie la CAIE.”

În compartimentul numit “Dispoziţii finale”, semnatarii Acordului au hotărât să adapteze legislaţia la interesele lor de cartel. Cităm: “Până la învestirea Guvernului vor fi operate modificări în legislaţie în vederea asigurării îndeplinirii prevederilor prezentului Acord”. Drept urmare directă a acestor înţelegeri a fost modificat art. 26 al Legii cu privire la Guvern. Astfel, varianta legii respective de până la operarea de modificări avea următorul conţinut: “Art. 26. Prezidiul Guvernului” “Pentru organizarea activităţii interne a Guvernului se formează Prezidiul Guvernului în componenţa Prim-ministrului, prim-viceprim-ministrului, viceprim-miniştrilor şi ministrului justiţiei”. Însă, în varianta modificată şi completată la 04.05.10, acelaşi articol a fost adaptat integral Acordului AIE citat mai sus, “Art.26. Prezidiul Guvernului”: “Pentru coordonarea activităţii interne a Guvernului şi în scopul aprobării proiectului ordinii de zi a şedinţelor Guvernului, se formează Prezidiul Guvernului din care fac parte Prim-ministrul şi viceprim-miniştrii.

Şedinţa Prezidiului Guvernului se convoacă de Prim-ministru şi se consideră deliberativă dacă la ea participă toţi membrii prezidiului. În cazul absenţei unui viceprim-ministru, acesta va delega pentru participare la şedinţă cu drepturi depline un alt membru al Guvernului.

Deciziile în cadrul Prezidiului se adoptă prin consens”.

Prin norma legală instituită cei trei complici au urmărit subordonarea Guvernului ca organ colegial al puterii executive unei suprastructuri artificiale cu competenţe nelimitate, cu o formă de organizare şi un mod de luare a deciziilor antidemocratic şi nefuncţional (a se vedea, în acest sens, pretenţia ca la astfel de şedinţe să fie prezenţi toţi membrii, ca şi dreptul abuziv al viceprim-miniştrilor de a-şi delega în locul lor alţi membri ai Guvernului la şedinţele Prezidiului, dar şi metoda antidemocratică şi inaplicabilă de luare a deciziilor prin consens). Practic, normele respective au creat un blocaj instituţional şi au transformat Guvernul într-un organ subordonat intereselor dubioase ale aceleiaşi structuri ilegale numite CAIE.

În concluzie, este absolut clar că semnatarii Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană au semnat un document politic prin care au comis un atac direct împotriva ordinii constituţionale şi a legalităţii, prin subordonarea Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului înţelegerilor de tip criminal.

Este de notorietate publică faptul că în aceeaşi zi de 30 decembrie 2010 V.Filat, M. Lupu şi M.Ghimpu au semnat patru anexe la Acordului privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană, prin care au fost partajate între cele trei partide din coaliţia de guvernământ funcţiile de conducere în organele publice centrale ale puterii de stat. Trei dintre aceste anexe au fost făcute publice de înşişi semnatarii documentului. Însă despre existenţa celei de-a patra anexe, care a purtat un caracter secret, opinia publică a aflat mult mai târziu. Ea a fost dezvăluită în urma scandalurilor iscate pe marginea conflictelor din interiorul AIE. Astfel, Mihai Ghimpu a făcut public acest document în cadrul emisiunii “Fabrika” a postului de televiziune “Publika” în data de 16 noiembrie 2011. Anume Anexa nr. 4 vădeşte în mod special şi fără echivoc planul criminal al celor trei conducători de partide de a uzurpa puterea de stat prin partajarea între partidele din arcul guvernamental a unor instituţii publice, care prin norma constituţională şi legile cadru sunt independente sau autonome şi nu admit ingerinţe de nici un fel din partea unor formaţiuni politice.

1. Curtea de Conturi (PLDM)

În lista descrisă în Anexa 4, prima instituţie subordonată politic este Curtea de Conturi, atribuită PLDM. În felul acesta au fost încălcate în mod flagrant Articolele 4 şi 6 ale Legii Curţii de Conturi “Obiectivele şi principiile fundamentale ale Curţii de Conturi” şi, respectiv, “Independenţa Curţii de Conturi”. Cităm: Art.4 (2) “Activitatea Curţii de Conturi se bazează pe următoarele principii:a) legalitate; b) obiectivitate; c) independenţă; d) transparenţă”.; Art.6 “(1) Curtea de Conturi dispune de independenţă organizaţională, funcţională, operaţională şi financiară conform prezentei legi. (2) În exercitarea atribuţiilor şi împuternicirilor sale, Curtea de Conturi este independentă şi nu poate fi direcţionată sau controlată de nici o persoană fizică sau juridică. (3) Curtea de Conturi este apolitică, nu sprijină şi nu acordă asistenţă nici unui partid politic”.

Ca urmare a acestor înţelegeri de tip criminal la 21 aprilie 2011, prin Hotărârea Parlamentului nr. 83, la insistenţa publică repetată a lui Vladimir Filat, majoritatea parlamentară a AIE îl instalează la funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi pe Serafim Urechean, care a preluat această funcţie ca urmare directă a prevederilor Anexei secrete, ce atribuia autoritatea respectivă PLDM. Amintim că în pofida reţinerilor din partea celorlalte două partide din coaliţia de guvernământ şi în ciuda criticilor aduse de opoziţia parlamentară şi societatea civilă în legătură cu faptul că Serafim Urechean nu întrunea condiţiile minime pentru a ocupa această funcţie, Vladimir Filat şi-a obţinut, prin ameninţarea că va părăsi Alianţa, această poziţie-cheie pentru a-şi plasa o persoană de încredere, care din poziţia de preşedinte al Curţii de Conturi să nu efectueze o activitate corectă şi legală de verificare a modului de utilizare a banilor publici de către Guvernul în fruntea căruia se află preşedintele PLDM.

Astfel au fost încălcate în mod grosolan prevederile Art. 17. “Сondiţiile pentru a candida la funcţia de membru al Curţii de Conturi”, în speţă punctul (1) “b) are studii superioare în domeniul economic, financiar sau juridic şi a cărei calificare profesională şi experienţă de lucru din ultimii 10 ani este corespunzătoare pentru exercitarea sarcinilor Curţii de Conturi”. Precizăm că pagina oficială web a Curţii de Conturi indică la compartimentul “Conducerea / Preşedintele Curţii de Conturi”, secţiunea “Studii” următoarele: “Universitatea Tehnică a Moldovei Chişinău, Republica Moldova, Diploma: inginer-constructor 1969–1974, Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice Leningrad, Rusia Diploma: politolog 1983–1985”. Aşadar, Serafim Urechean deţine diploma de inginer-constructor, mai fiind şi absolvent al Şcolii Superioare de Partid (comunist), autointitulându-se, în mod eufemistic, politolog.

Menţionăm, de asemenea, că prin numirea lui Serafim Urechean, conducătorii AIE au încălcat un acord internaţional la care Republica Moldova este parte. Astfel, Curtea de Conturi este membră a organizaţiei internaţionale a Instituţiilor Superioare de Control a Finanţelor Publice (INTOSAI — International Organization of Supreme Audit Institutions). În calitate de membru, Curtea de Conturi a aderat la Declaraţia de la Mexico cu privire la independenţa instituţiilor superioare de control a finanţelor publice. În preambulul Legii Curţii de Conturi este stipulată, în mod expres, adeziunea Republicii Moldova la standardele internaţionale privind cele mai bune practici în domeniul auditului public. Principiul nr. 3 din Declaraţia de la Mexico stabileşte că “personalul instituţiilor superioare de control a finanţelor publice nu trebuie să dezvolte relaţii prea apropiate cu entităţile pe care ei le supun auditului, rămânând, astfel, instituţii obiective şi păstrând imaginea de instituţii obiective”. După aderarea in corpore a Alianţei Moldova Noastră conduse de Serafim Urechean la PLDM, fostul preşedinte AMN a dezvoltat o relaţie politică prea apropiată de PLDM şi, implicit, de toate instituţiile de stat controlate de acest partid (sursa: expert-grup.org). În plus, întreaga opinie publică cunoaşte foarte bine faptul că Serafim Urechean personal, în calitate de Primar General al Chişinăului, a fost obiectul unor nenumărate rapoarte şi hotărâri ale Curţii de Conturi, care au dovedit utilizarea frauduloasă şi contrar destinaţiei a finanţelor publice pe care le avea în gestiune. A se vedea în acest sens pagina pe web a Curţii de Conturi următoarele hotărâri: 1. Hotărîrea privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Ministerului Comunicaţiilor şi Informaticii al Republicii Moldova şi a unor întreprinderi din subordine (Nr.47 din 14.11.97 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.36–37/13 din 23.04.1998), 2. Hotărîre privind rezultatele controlului efectuat asupra unor aspecte ale activităţii economico-financiare a S.A. “Termocom” pe anii 1994–1999 (nr.58 din 04.10.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.152–153/39 din 07.12.2000), 3. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării de către conducerea S.A. “Apă-Canal Chişinău” şi S.A. “Termocom” din mun. Chişinău a Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 337 din 25.05.95 “Cu privire la contorizarea apei şi a energiei termice consumate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici” (nr.14 din 25.01.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.21–24/18 din 27.02.2001), 4. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării bugetului mun. Chişinău pe anul 2000 (Nr.57 din 14.06.2001 Monitorul Oficial al R Moldova nr.94–96/51 din 10.08.2001), 5. HCC 114/2001 Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Băncii municipale “Chişinău” S.A. (Nr.114 din 19.12.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.36–38/8 din 14.03.2002), 6. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Primăriei mun. Chişinău în perioada anilor 1998–2001 (nr.46 din 23.05.2002 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.113–114/34 din 05.08.2002), 7. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2002 (Nr.42 din 11.06.2003 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.153–154/34 din 22.07.2003), 8. Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului municipiului Chişinău pe anul 2003 (nr. 44 din 02.07.2004 Monitorul Oficial al R. Moldova nr.163–167/26 din 03.09.2004).

2. Procuratura Generală (PDM)

La punctul 2 al Anexei secrete figurează Procuratura Generală, instituţie repartizată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat Partidului Democrat din Moldova, condus de Marian Lupu. În felul acesta a fost încălcat în mod flagrant Art. 124 al Constituţiei, care stabileşte în punctul (1) că “Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, şi în nici un caz interesele unui grup de cetăţeni, a unui partid sau a unui grup de partide.

Anexa secretă violează în mod evident şi legea cu privire la Procuratură, în particular Art.1 şi 2 care stabilesc următoarele: “Art. 1. Procuratura. Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii. Art.2. Principiile de organizare a activităţii Procuraturii (1) Procuratura îşi desfăşoară activitatea pe principiul legalităţii. (2) Activitatea Procuraturii este transparentă şi presupune garantarea accesului societăţii şi al mijloacelor de informare în masă la informaţiile despre această activitate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege. (3) Principiul independenţei exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorităţii legislative şi celei executive, precum şi de influenţă sau de imixtiune a unor alte organe şi autorităţi ale statului în activitatea Procuraturii.(4) Procurorul îşi organizează activitatea şi o desfăşoară pe principiul autonomiei, asigurat prin independenţă procesuală şi control judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele şi în cazurile pe care le examinează. (5) În activitatea Procuraturii, controlul ierarhic intern şi controlul judecătoresc sînt principii care asigură exercitarea dreptului procurorului ierarhic superior de a verifica legalitatea deciziilor emise de procurorul ierarhic inferior, precum şi posibilitatea contestării în instanţă de judecată a deciziilor şi a acţiunilor cu caracter procesual ale procurorului”.

Subordonarea Procuraturii Generale unui partid politic constituie şi o lovitură principiului separaţiei puterilor în stat în Legislativă, Executivă şi Judecătorească întrucât Procuratura este parte a Justiţiei, iar Procurorul General face parte din Consiliul Superior al Magistraturii care, potrivit legislaţiei, este organ independent de autoadministrare al puterii judecătoreşti. Cităm Art.1 al Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii “Consiliul Superior al Magistraturii — organ de autoadministrare judecătorească” “(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti. (2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească”. Calitatea de membru al CSM este stabilită de Art. 122 al.(2) al Legii Supreme, care stabileşte că “din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General”.

3. Serviciul de Informaţii şi Securitate (PL)

Punctul 3 al Anexei secrete AIE atribuie Serviciul de Informaţii şi Securitate Partidului Liberal. Subordonarea conducerii SIS unui partid politic reprezintă un atentat direct la siguranţa naţională, precum şi la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prin lipsirea acestei instituţii de caracterul independent şi nonpartizan. De asemenea, din Anexa secretă rezultă în mod expres că Serviciul de Informaţii şi Securitate este subordonat în totalitate Partidului Liberal, inclusiv conducerea şi efectivul de ofiţeri ai acestei instituţii. De menţionat că, potrivit Art. 1 al Legii cu privire la Serviciul de Informaţii şi Securitate “Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova” “(2) Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar”, iar în conformitate cu Art.3 “Principiile de activitate a Serviciului” Serviciul îşi desfăşoară activitatea conform principiilor: — nonpartidismului. Atribuirea întregului efectiv de ofiţeri PL-ului intră în contradicţie şi cu Art. 6 “Principiile şi criteriile de bază în activitatea ofiţerului de informaţii” al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate “(1) Ofiţerul de informaţii îşi subordonează conduita profesională exclusiv apărării şi promovării valorilor şi intereselor naţionale ale Republicii Moldova. (2) Ataşamentul necondiţionat faţă de principiile şi normele constituţionale, devotamentul faţă de Republica Moldova, competenţa, probitatea şi eficienţa profesională constituie criteriile de bază pentru selecţia, promovarea şi menţinerea în activitate a ofiţerului de informaţii”. Astfel, un ofiţer al SIS este obligat să servească Republica Moldova, toţi cetăţenii ei, şi în nici un caz doar un grup de cetăţeni asociaţi în cadrul unui partid politic cum este PL.

4. Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (PLDM)

Prin atribuirea acestei instituţii independente unui partid politic a fost adusă o atingere gravă competenţelor Parlamentului, prevăzute de al.(1) al Art. 60 al Constituţiei, potrivit căruia “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului”. Potrivit Art.66, litera j) “Atribuţiile de bază” al Legii Fundamentale, Parlamentul “alege şi numeşte persoanele oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege” prin urmare, anume această autoritate este în drept să decidă asupra numirii conducerii instituţiei.

Astfel, Art.22 al legii-cadru “Conducerea Centrului” stabileşte: “(1) Centrul este condus de un director, numit în funcţie de Parlament la propunerea Preşedintelui Parlamentului, a unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de cel puţin 15 deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pentru un mandat de 5 ani. Persoana numită poate ocupa funcţia de director nu mai mult de două mandate consecutive”.

Subordonarea acestei instituţii PLDM încalcă în mod făţiş art. 28 al Constituţiei “Viaţa intimă, familială şi privată”, care prevede că “Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată”. Acest abuz sfidează şi norma legală stabilită prin Legea privind protecţia datelor cu caracter personal. Cităm: Art. “1. Scopul legii” “Scopul prezentei legi este asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private”.

5. Banca Naţională a Moldovei (PL)

Anexa secretă la Acordul AIE atribuie prin punctul 5 Banca Naţională a Moldovei Partidului Liberal, ceea ce contravine statutului acestei instituţii prevăzute de legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, instituţie care este o persoană juridică publică autonomă responsabilă exclusiv în faţa Parlamentului şi îşi exercită în mod independent atribuţiile sale. Respectiva lege-cadru stipulează în Art.1 “Statutul juridic al Băncii Naţionale a Moldovei” al. (2) că “Banca Naţională este o persoană juridică publică autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament”. Art.6 al aceleiaşi legi intitulat “Conlucrarea cu organele statului” stabileşte prin al. (4) că “Banca Naţională este independentă în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege şi nu va solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate”. Or, este clar că prin Anexa secretă pomenită mai sus această instituţie a fost partajată politic şi subordonată Partidului Liberal, ceea ce constituie încă un element obiectiv la crima de uzurpare a puterii de stat. De reţinut că este un fapt notoriu relaţia de rudenie între Preşedintele Partidului Liberal şi Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu fiind nepotul lui Mihai Ghimpu.

6. Comisia Naţională a Pieţei Financiare (PDM)

Instituţia respectivă a fost subordonată prin pactul secret al AIE Partidului Democrat din Moldova. Aceasta contravine în mod flagrant normelor legale care definesc statutul ei, mai exact Legii privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Legea-cadru în cauză prevede în Art. 1 (1) următoarele: “Comisia Naţională a Pieţei Financiare, denumită în continuare Comisia Naţională, este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei. În acest scop, Comisia Naţională este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în limitele stabilite de legislaţie”. Iar Art. 2. (1) stabileşte următoarele: “Comisia Naţională funcţionează potrivit prevederilor Constituţiei, prezentei legi, altor acte legislative, regulamentului propriu şi este independentă în exercitarea funcţiilor sale”.

Menţionăm că Mihail Cibotaru, care a deţinut succesiv 2 mandate de preşedinte al CNPF, în ambele cazuri a fost promovat la această demnitate de către Marian Lupu din poziţia acestuia de Preşedinte al Parlamentului în două legislaturi. De reţinut că Marian Lupu şi Mihail Cibotaru se află în relaţie de rudenie şi prietenie de familie, ultimul fiindu-i naş la nunta lui Marian Lupu, iar acesta a devenit acum câţiva ani naş fiului lui M. Cibotaru (a nu se confunda cu naşul de cununie a lui Marian Lupu, această ceremonie religioasă fiind oficiată într-o localitate din România cu mult mai târziu decât căsătoria civilă). Subliniem că Mihail Cibotaru a fost numit pentru primul mandat la 20 iulie 2007, prin Hotărârea Parlamentului, iar cel de-al doilea mandat i-a revenit la 8 iulie 2011. Chiar dacă Mihail Cibotaru şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea la 17 octombrie 2011 ca urmare a scandalurilor legate de atacurile rider, acesta rămânând în continuare membru al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, este evident faptul că înţelegerile secrete din anexa la acordul respectiv şi-au produs efectul şi în cazul dat.

7. Agenţia Naţională pentru Reglementare Energetică (PL)

În baza aceluiaşi document secret, această instituţie autonomă i-a revenit Partidului Liberal, astfel fiind comisă încă o imixtiune brutală în activitatea unei autorităţi care prin definiţie trebuie să fie echidistantă în raport cu orice partid politic, instituţie publică sau privată. Subliniem că în Capitolul 1 “Dispoziţii generale” punctul (1) al Regulamentului ANRE este descris caracterul independent al acesteia: “Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, denumită în continuare Agenţia, este autoritatea permanentă cu statut de persoană juridică a administraţiei publice, nesubordonată altor autorităţi publice sau private…”.

Şi în acest caz putem afirma univoc faptul că anexa secretă nr.4 constituie o dovadă elocventă a vinovăţiei celor trei semnatari de comiterea crimei de uzurpare a puterii de stat.

IX. SUPLIMENTUL LA ACORDUL PRIVIND CONSTITUIREA ALIANŢEI PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ

Aşa cum se cunoaşte, Acordul şi cele 4 anexe la el, semnat la 30 decembrie 2010, şi-a găsit continuare întrun alt document, semnat la 16 decembrie 2011, prin care semnatarii V. Fliat, M. Lupu şi M. Ghimpu au convenit în mod abuziv şi anticonstituţional să reducă durata mandatului şefului statului prin ajustarea acesteia la perioada de activitate a Parlamentului de legislatura a XIX-a. Astfel, în punctul 5 al “Suplimentului” cei trei complici au căzut de acord asupra următoarelor: “Durata mandatului preşedintelui Republicii Moldova, ales de Parlamentul de Legislatura a XIX-a, nu va depăşi durata mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a. Şeful statului îşi va prezenta benevol demisia în momentul expirării mandatului Parlamentului de Legislatura a XIX-a”. Această formulare este una contrară principiului statului de drept, al supremaţiei legii, lezează mandatul şi competenţele şefului statului, transformându-l pe acesta într-un părtaş la fărădelegile celor trei.

Chiar dacă documentul respectiv a fost semnat în pripă în ziua ultimei tentative eşuate de alegere a lui Marian Lupu în funcţia de Preşedinte, acesta se consideră valabil până la încheierea activităţii actualului Parlament, situaţie descrisă în punctul 6 al “Suplimentului”: “Prezentul Supliment constituie parte integrantă a Acordului privind constituirea Alianţei de Guvernare — Alianţa pentru Integrare Europeană semnat la Chişinău la 30 decembrie 2010, intră în vigoare la momentul semnării şi este valabil pe durata valabilităţii acordului”. De remarcat că în declaraţiile lor legate de alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de Preşedinte al republicii, semnatarii acestor înţelegeri au pretins că ele oricum rămân în vigoare.

X. SUBORDONAREA CURŢII CONSTITUŢIONALE INTERESELOR DE CARTEL ALE CELOR TREI COMPLICI LA CRIMA DE UZURPARE A PUTERII DE STAT

Chiar dacă Curtea Constituţională nu a fost obiectul unor înţelegeri scrise dintre V. Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu, care ar fi cunoscute în momentul de faţă opiniei publice, este evident că subordonarea ei s-a produs fie ca urmare a unor înţelegeri verbale, fie în temeiul unui alt document scris, care, eventual, ar putea servi drept obiect de investigaţie suplimentară a Procuraturii. Este bine cunoscut faptul că însăşi numirea lui Alexandru Tănase în funcţie de judecător la Curtea Constituţională reprezintă o sfidare a legislaţiei care stabileşte statutul acestei instituţii în cadrul organelor puterii de stat.

Se ştie că până la numirea acestuia în funcţia de judecător la Curtea Constituţională Alexandru Tănase a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PLDM şi cea de ministru al justiţiei din partea aceluiaşi partid, condus de V. Filat. Ca urmare directă a relaţiilor pe linie de partid între cei doi, la 8 aprilie 2011, prin Hotărârea Guvernului nr. 257, Al. Tănase este numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, fapt care a trezit suspiciunea că acesta a fost expediat în instituţia respectivă pentru a face jocul actualei puteri. De altfel, drept dovadă a acţiunii premeditate de subordonare a Curţii Constituţionale de către alianţa de guvernământ poate fi considerată şi destituirea dlui D. Pulbere din funcţia de preşedinte al acestei instituţii la 28 septembrie 2012, pe care l-a succedat în funcţie Al. Tănase.

În plus, demiterea dlui D. Pulbere a reprezentat şi un caz scandalos de răfuială politică. Pretextul formal pentru demiterea acestuia a fost faptul că domnia sa ar fi făcut, cităm “declaraţii publice incompatibile cu prevederile constituţionale”. De fapt, acest demnitar a fost înlăturat din funcţie doar pentru că a menţionat în cadrul unei emisiuni TV că Parlamentul avea obligaţia să aleagă şeful statului până la 28 septembrie 2011, în caz contar acesta urmând să fie dizolvat în conformitate cu normele constituţionale. Afirmaţia care i-a afectat cel mai mult pe cei care sau răfuit cu D. Pulbere a fost cea potrivit căreia prelungirea mandatului actualului Parlament ar constitui o uzurpare a puterii de stat. De altfel, Alexandru Tănase, care l-a substituit pe D. Pulbere în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, a făcut în permanenţă declaraţii de ordin politic pe parcursul exercitării mandatului său de judecător şi conducător al acestei instituţii. Însuşi modul de obţinere a voturilor majorităţii judecătorilor Curţii Constituţionale pentru obţinerea schimbării conducerii acestei instituţii trezeşte suspiciunea că ar fi vorba de influenţe de ordin politic sau chiar de corupere, fapt ce ar putea constitui obiectul unei investigaţii separate în cadrul dosarului de uzurpare a puterii de stat.

Amintim faptul că după farsa din 16 decembrie 2011, când deputaţii şi-au arătat buletinele de vot în cadrul procedurii de alegere secretă a Preşedintelui republicii, Curtea Constituţională a adoptat scandaloasa Hotărâre din 12 ianuarie, care a demonstrat totala ei obedienţă politică faţă de putere. Menţionez că argumentele aduse de experţii în drept constituţional, ca şi în opinia separată exprimată de către doamna judecător Elena Safaleru, subliniau că sesizarea făcută de deputatul Mihai Godea în privinţa verificării constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2011 nici măcar nu putea fi admisă pe rol din simplul motiv că Înalta Curte nu avea competenţa să examineze această hotărâre. Şi asta mai întâi, deoarece, potrivit articolului 135, alineatul (1), litera e) din Constituţie, Curtea Constituţională are competenţa doar să aprobe rezultatele alegerii Preşedintelui republicii. Al doilea motiv constă în faptul că, potrivit art. 135 alin (1) lit. (a) din Constituţie, art. 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4 alin. (3), art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională examinează numai chestiuni ce ţin de competenţa sa, în exclusivitate probleme de drept, iar obiectul sesizării nu este atribuit prin lege la domeniul controlului constituţionalităţii.

Faptul că totuşi în cadrul şedinţei publice a Curţii Constituţionale, la insistenţa autorului sesizării, a fost admisă pe rol şi examinarea Hotărârii Parlamentului nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui este de-a dreptul strigător la cer. Şi asta pentru că această hotărâre nici măcar nu fusese publicată în “Monitorul Oficial”, prin urmare nici nu intrase în vigoare. Astfel, a devenit evident faptul că Mihai Godea, singurul deputat care nu şi-a demonstrat buletinul de vot în cadrul procedurii de alegere a preşedintelui la 16 decembrie 2011, iar ulterior a sesizat Curtea, face parte din acelaşi grup de conspiratori, rolul căruia a constat în declanşarea variantei de rezervă în cazul nealegerii lui Marian Lupu.

Întreaga operaţiune de amânare la nesfârşit a procedurii de alegere a Preşedintelui republicii cu participarea nemijlocită a dlui Al. Tănase la extinderea nelegitimă a mandatului actualului Legislativ demonstrează existenţa unei complicităţi directe la crima de uzurpare a puterii de stat.

Punctul culminant care a dovedit relaţia de subordine politică a Curţii Constituţionale faţă de actuala putere şi în special a celor trei semnatari ai Acordului de constituire a AIE l-a reprezentat Hotărârea de validare a domnului N. Timofti în funcţia de Preşedinte din 19 martie 2012.

XI. LIPSA DE TRANSPARENŢĂ ÎN ADMINISTRAREA SURSELOR DE FINANŢARE EXTERNĂ

O dovadă suplimentară a faptului că puterea de stat a fost uzurpată este şi schema dubioasă care a fost creată de către premierul V. Filat, prin care a devenit posibilă gestionarea netransparentă a sumelor provenite din exterior. Amintim că în ultimii ani Republica Moldova a contractat sume importante de credite şi granturi cu titlu de asistenţă financiară externă. Informaţia oficială a Ministerului Finanţelor indică pentru anul 2009 140.55 mln USD, dintre care 99.36 mln USD granturi şi 41.19 credite, iar în 2010 365.41 mln USD, dintre care 153.37 mln USD granturi şi, respectiv, 212.04 mln USD credite. Intrările de surse externe de finanţare în anul 2011 au constituit 96,82 mln USD, iar în luna ianuarie 2012 — 6,09 mln USD în formă de credite. Creditele contractate de Republica Moldova cumulativ pentru perioada 1 ianuarie 2009 — 31 ianuarie 2012 constituie 356,14 mln USD. La moment, soldul datoriei de stat externe a ţării noastre constituie 1 157,305 mln USD.

Majoritatea resurselor financiare sunt direcţionate către sectorul social, justiţie, buna guvernare şi doar 10% revine sectorului real al economiei naţionale. De menţionat că actuala guvernare nu prezintă opiniei publice explicaţii şi argumente nici asupra oportunităţii contractării acestor resurse, nici asupra modului lor de gestionare. Lipsa de transparenţă la acest capitol lasă impresia fie a unei incompetenţe profunde a factorilor de decizie, fie a existenţei unor interese oculte de deturnare a fondurilor externe.

Amintim că după ce Vladimir Filat devenit Prim-ministru, Cancelaria de stat, condusă de exponentul PLDM Victor Bodiu, în urma unei decizii dubioase, a preluat competenţele de gestionare a asistenţei externe de la Ministerul Economiei, condus de Valeriu Lazăr, care este membru al unui alt partid politic din AIE, şi anume din PDM.

În acelaşi timp, şi Ministerul Finanţelor ca autoritate-cheie în domeniul administrării banilor publici este condus de membrul PLDM Veaceslav Negruţa, iar Curtea de Conturi a revenit de asemenea PLDM prin Anexa secretă la Acordul de constituire a AIE, semnat la 30 decembrie 2010, funcţia de preşedinte fiind ocupată de Serafim Urechean. Prin urmare, şi instituţia autonomă care are menirea să verifice modul de utilizare a finanţelor publice este în cârdăşie directă pe linie de partid şi, probabil, de interes financiar, cu Guvernul.

După venirea la guvernare a AIE şi în urma înţelegerilor secrete dintre partidele ajunse la guvernare, Parlamentul a încetat să-şi îndeplinească în mod eficient una dintre atribuţiile de bază, stabilite de articolul 66 al Legii Fundamentale. Amintim că Articolul 66 litera i) al Constituţiei stabileşte că Parlamentul: “exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine”.

Dat fiind faptul că atât Procuratura Generală, cât şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei se află, de asemenea, sub controlul abuziv al partidelor din coaliţia de guvernământ, societatea s-a pomenit fără nici o instituţie a statului de drept în stare să facă lumină asupra felului cum sunt cheltuiţi banii publici, inclusiv fondurile primite de la donatorii externi. În aceste condiţii planează suspiciunea că au loc deturnări de fonduri în proporţii deosebit de mari în interesul exponenţilor actualei puteri.

Pentru clarificarea situaţiei legate de finanţarea externă a Republicii Moldova solicităm Procuraturii Generale efectuarea unor măsuri de investigaţii suplimentare, care să verifice posibila implicare a unor demnitari de prim rang în gestionarea frauduloasă a aceptor fonduri.

XII. TERGIVERSAREA ALEGERII PREŞEDINTELUI REPUBLICII DE CĂTRE AIE-1 ŞI AIE-2 CA ELEMENT-CHEIE DE UZURPARE A PUTERII DE STAT

Este cunoscut faptul că, deşi după alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, partidele componente ale AIE-1 au format o majoritate parlamentară care avea doar un număr de 53 de mandate, prin urmare un număr insuficient de deputaţi pentru a alege Preşedintele republicii, în urma înţelegerilor dintre componentele coaliţiei de guvernământ, rolul de candidat la funcţia supremă în stat i-a fost atribuită lui Marian Lupu. Din acel moment a devenit evident faptul că părtaşii la acea cârdăşie politică au recurs la nenumărate încălcări ale Constituţiei, ale Hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale, precum şi la adaptarea întregii legislaţii la interesele de cartel ale acestui grup.

Astfel, prin Hotărârea Parlamentului nr. 54-XVIII din 3 noiembrie 2009, a fost stabilită data alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova pentru 10 noiembrie 2009. Însă candidatura lui Marian Lupu nu a întrunit numărul minim de 61 de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef de stat. La 27 noiembrie 2009 Parlamentul a stabilit, prin Hotărârea nr. 74-XVIII, data alegerilor repetate ale Preşedintelui pentru ziua de 7 decembrie 2009. Însă şi de această dată alegerea şefului statului a eşuat, situaţie care trebuia să determine, în mod obligatoriu, dizolvarea Parlamentului şi numirea datei alegerilor anticipate, în conformitate cu al. (5) al art. 78 din Constituţie, însă după consumarea celor 2 tentative eşuate de alegere a Preşedintelui, conducătorii celor patru patride, care la acea oră constituiau AIE-1, V. Filat, M. Ghimpu, M. Lupu şi S. Urechean, şi-au menţinut înţelegerile anticonstituţionale de a-l promova pe M. Lupu la funcţia supremă în stat contrar prevederilor constituţionale. Această situaţie vădeşte în mod izbitor vina conducătorilor respectivi de a sfida în mod conştient normele statului de drept, prevăzute de legislaţia în vigoare, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi menţinerea forţată a puterii cu ajutorul modificărilor legislative, care au dat o aparenţă legală actului de uzurpare a puterii de stat. Intenţiile criminale ale conducătorilor AIE de a pune înţelegerile din Acord mai presus de legislaţia în vigoare se confirmă prin nenumăratele declaraţii publice ale acestora, care s-au materializat în recroirea cadrului legislativ în funcţie de interesele lor de a menţine forţat puterea. În consecinţă este promovată modificarea Legii nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 “Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova”. Norma impusă de AIE-1 a stabilit că în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat doar o singură dată, următoarea dizolvare a Parlamentului urmând să intervină într-un termen rezonabil după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.

Consumând cele două tentative legale de alegere a şefului statului şi prelungind în mod artificial termenul de activitate al Parlamentului, cei patru conducători ai AIE-1 au pus la cale organizarea unui referendum constituţional, prin care urmăreau acelaşi scop: menţinerea forţată a puterii de stat. Astfel, la 7 iulie 2010 deputaţii din coaliţia de guvernământ au hotărât organizarea referendumului respectiv, prin care se intenţiona schimbarea modului de alegere a şefului statului şi anume prin votul direct al cetăţenilor. Referendumul a fost stabilit pentru ziua de 5 septembrie 2010. Însă această aventură politică a eşuat. Poporul Republicii Moldova a exprimat un vot de blam puterii. În aceste condiţii, Preşedintele interimar al republicii s-a văzut constrâns să emită la 28 septembrie 2010 un decret prin care dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor parlamentare anticipate pentru 28 noiembrie 2010.

La 28 decembrie 2010 a avut loc şedinţa de constituire a noului Parlament de Legislatura a XIX-a. Iar la 30 decembrie 2010, cei trei conducători de partide, V.Filat, M.Lupu şi M. Ghimpu, au creat aşa-numita AIE-2 şi au semnat, în aceeaşi zi, Acordul de constituire a coaliţiei şi anexele lui, descrise mai sus. Urmare a acestor înţelegeri anticonstituţionale, procesul de uzurpare a puterii de stat a luat amploare. Astfel, coaliţia de guvernământ a încălcat prevederile articolului 90 din Constituţie prin neîndeplinirea normei de iniţiere a procedurii de alegere a şefului statului în termen de două luni. Curtea Constituţională a evitat să ia o poziţie univocă asupra termenului de două luni, stabilit de al. (4) al art. 90, motivând că în acest caz ar fi vorba de competenţele exclusive ale Parlamentului. Cu toate acestea, Curtea Constituţională a emis o adresă stabilind, un termen de trei luni necesare pentru ca Parlamentul să execute Hotărârea nr. 2 din 08.02.2011, Legislativul urmând să stabilească data-limită de alegere a şefului statului. Prin urmare, în conformitate cu Adresa Curţii Constituţionale, termenul-limită de trei luni expira la 8 mai 2011. Dar şi de această dată cei trei complici au încălcat Constituţia prin neexecutarea acestui act al Curţii Constituţionale, continuând procesul de uzurpare a puterii de stat. Şi în acest caz, exponenţii coaliţiei de guvernământ au încălcat în mod evident articolul 140 al Constituţiei, care stabileşte în al. (2) că “hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive şi nu pot fi atacate”, prin urmare sunt obligatorii şi trebuie executate.

Aşa cum se cunoaşte, la 28 septembrie 2011 a expirat termenul de un an de la ultima dizolvare a Parlamentului, la 28 noiembrie 2011 a trecut un an de la ultimile alegeri parlamentare, iar la 28 decembrie 2011 s-a consumat un an de la şedinţa de constituire a Parlamentului. În aceste condiţii, oricât de arbitrară ar fi interpretarea termenului de un an de zile, este absolut clar că prin nedorinţa de a emite decretul de dizolvare a Parlamentului şi de numire a datei pentru noi alegeri anticipate, cei trei complici au continuat să menţină puterea de stat.

La 20 octombrie 2011, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 199, care a stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru ziua de 18 noiembrie 2011. Însă, neavând siguranţa că Marian Lupu va acumula minimul necesar de voturi pentru a fi ales în funcţia de şef al statului, capii AIE au recurs la un nou tertip juridic şi nu au înregistrat candidatura acestuia. Ca urmare, procedura de alegere a şefului statului a fost anulată în mod arbitrar pe motivul lipsei de candidaţi, ceea ce a permis acestora să speculeze că a fost evitată începerea procedurii de alegere a Preşedintelui, făcând posibilă menţinerea în continuare a AIE la putere în mod abuziv.

Farsa din 18 noiembrie 2011, prin care s-a considerat nulă tentativa de alegere a şefului statului pe motivul inexistenţei unui candidat, sfidează articolul 78 din Constituţie, precum şi Hotărârea din 26 decembrie 2000, Avizul nr.4. Precizăm că respectivul act al Curţii Constituţionale arată că blocarea, boicotarea sau obstrucţionarea procedurii de alegere a şefului statului servesc drept temei pentru dizolvarea Parlamentului.

Însă cea mai gravă lovitură împotriva statului de drept şi a democraţiei, garantate de al. (3) al art. 1 al Constituţiei, a fost aplicată de cei trei complici V.Filat, M.Lupu, M.Ghimpu la 16 decembrie 2011. Amintim că pentru acea zi a fost stabilită din nou ziua alegerilor Preşedintelui. Este de notorietate publică crima de încălcare brutală a Constituţiei săvârşită de Marian Lupu în calitatea lui de Preşedinte în exerciţiu prin îndemnul public şi repetat de a obliga deputaţii să arate, cităm, “pe faţă şi pe verso”, buletinele de vot după ieşirea din cabinele de vot şi înainte de introducerea buletinelor în urnă. Cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat şi-au constrâns subalternii pe linie de partid să dea curs îndemnului criminal a lui Marian Lupu, toţi deputaţii AIE demonstrându-şi, în mod sfidător, buletinele în cadrul procedurii de vot secret. În felul acesta Marian Lupu şi complicii săi se fac vinovaţi de încălcarea al.(1) al art. 78 care stabileşte că “Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret”, precum şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 39 din 04.12.2000 care prevede următoarele: “Sintagma «vot secret» din art. 79, al.(1) din Constituţie exprimă un caracter al dreptului de vot şi semnifică posibilitatea oferită deputaţilor în Parlament de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, în aşa fel încât această voinţă să nu poată fi cunoscută de alţii”.

După consumarea farsei din 16 decembrie 2011 Curtea Constituţională sub preşedinţia lui Alexandru Tănase şi-a confirmat pe deplin statutul de organ subordonat politic coaliţiei de guvernământ. Astfel, prin Hotărârea sa din 12 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a declarat Hotărârea Parlamentului nr. 266 din 23 decembrie 2001 cu privire la rezultatele alegerilor ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 privind stabilirea datei alegerilor repetate a Preşedintelui Republicii Moldova drept neconstituţionale. Anume această Hotărâre anticonstituţională, luată de însăşi instanţa menită să vegheze respectarea legii fundamentale de către toate autorităţile publice, a permis uzurpatorilor să recurgă la o nouă acţiune împotriva statului de drept. Menţionăm că Curtea Constituţională şi-a permis să examineze Hotărârea nr. 287 din 28 decembrie 2011 fără ca aceasta să fi intrat în vigoare prin publicarea ei în “Monitorul Oficial”. Această Hotărâre a fost publicată în “Monitorul Oficial” abia cu o zi mai târziu, la 13 ianuarie 2012.

15 ianuarie 2012 — anunţarea unui nou referendum şi întreruperea arbitrară a procesului de alegere a Preşedintelui

La 15 ianuarie 2012 acţiunile premeditate de uzurpare a puterii de stat au intrat într-o nouă fază. Astfel, în dimineaţa zilei de duminică, 15 ianuarie 2012, cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu, au aplicat o nouă lovitură ordinii constituţionale a statului nostru. Ei au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia au anunţat că întrerup — a câta oară?! — procesul de alegere a şefului statului şi că vor organiza în acest scop un referendum pentru modificarea Constituţiei. În Declaraţia Alianţei pentru Integrare Europeană “Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice” semnată de cei trei complici la crima de uzurpare a puterii de stat, aceştia afirmă următoarele: “2) Din cauzele expuse mai sus, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie; 3) Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului”.

Astfel, după ce în 2010, în lipsa unei majorităţi de trei cincimi de voturi necesare pentru alegerea în Parlament a şefului statului, uzurpatorii au recurs la organizarea unui referendum constituţional care să permită alegerea directă a şefului statului, de această dată aceiaşi demnitari au încercat să se menţină în mod anticonstituţional al putere prin reducerea numărului necesar de voturi pentru alegerea şefului statului de la trei cincimi (61) la 50 plus 1 (51) de deputaţi prin organizarea unui nou referendum. Şi această aventură politică a fost pusă la cale ca urmare directă a prevederilor ilegale din Acordul de constituire a AIE-2.

Prin afirmaţiile din punctul (3) al Declaraţiei din 15 ianuarie 2012, în care se spune în mod imperativ că şeful statului va fi ales la o lună de la validarea rezultatelor referendumului, cei trei complici comit încă un atentat împotriva statului de drept prin anticiparea rezultatelor acestui exerciţiu democratic. Or, se ştie că orice referendum presupune exprimarea liberă a voinţei alegătorilor, care se pot pronunţa “pro” sau “contra”. În plus, însăşi intenţia de a organiza un referendum constituţional care să aibă efecte directe asupra modificărilor unor norme stabilite de Legea Fundamentală reprezintă în sine un atentat la ordinea constituţională. Asta întrucât alin. (1) al art. 143 stabileşte în mod univoc procedura de modificare a ei exclusiv prin votul deputaţilor. Cităm: “Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi”. Această normă a fost ignorată de cei trei complici tocmai din motivul că partidele pe care le conduc nu dispun de o majoritate parlamentară de două treimi de deputaţi.

Este bine cunoscut faptul că Declaraţia conducătorilor AIE din 15 ianuarie 2012, precum şi Hotărârea Parlamnetului nr. 1 adoptată în aceeaşi zi au trezit revolta unei părţi importante a societăţii. Însăşi apariţia Comitetului pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei, ca şi valul de proteste stradale organizate de CACD au fost o reacţie directă la şirul de nelegiuiri ale exponenţilor puterii, care culminase cu intenţia de a organiza un nou referendum şi de a continua menţinerea ilegală a puterii.

Sub presiunea protestelor stradale şi a exponenţilor societăţii civile la 10 februarie 2012 cei trei complici la uzurparea puterii de stat au anunţat că renunţă la ideea referendumului lansată de ei înşişi la 15 ianuarie a.c. Însă, în loc să revină în câmpul constituţional, cei trei exponenţi ai AIE au promovat la 7.03.2012 Hotărârea nr.38 a Parlamentului prin care au stabilit o nouă dată a alegerii Preşedintelui pentru 16 martie curent. Respectiv, la 16 martie a.c. s-a produs un simulacru al procedurii de alegere a Preşedintelui, în postura de şef de stat fiind instalat Nicolae Timofti. În felul acesta întreaga acţiune de uzurpare a puterii de stat, care s-a declanşat imediat după alegerile din 29 iulie 2009 şi-a găsit finalul logic în promovarea exponentului AIE la cea mai înaltă funcţie în stat. Au urmat două proceduri formale care au încheiat procesul de uzurpare a puterii de stat: Curtea Constituţională a validat la 19 martie 2012 candidatura lui Nicolae Timofti, iar la 23 martie a.c. Preşedintele a fost învestit.

În definitiv, alegerea lui N. Timofti nu a urmărit respectarea procedurilor constituţionale de alegere a şefului statului, ci doar menţinerea cu orice preţ la putere a uzurpatorilor. În concluzie putem afirma că Republica Moldova a devenit un stat captiv, aflat la cheremul unor grupări de tip mafiot, care şi-au subordonat toate instituţiile puterii de stat unor interese dubioase.

Argumentele expuse mai sus arată fără putinţă de tăgadă că în condiţiile care s-au creat puterea de stat este uzurpată şi menţinută în mod forţat. Articolul 2 din Constituţie “Suveranitatea si puterea de stat” stabileşte următoarele: “(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. (2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.

Date fiind circumstanţele descrise mai sus considerăm că Procuratura Generală are toate temeiurile legale de a iniţia un dosar de urmărire penală împotriva celor trei cetăţeni Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu în baza Articolului 339 al Codului Penal “Uzurparea puterii de stat” care prevede următoarele: “(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încalcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 de ani. (2) Aceleaşi acţiuni care au provocat: — a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave — se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.”

Neexecutarea hotărârilor şi adreselor Curţii Constituţionale — o probă elocventă a stării de uzurpare a puterii de stat

Potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale, pentru aprobarea Raportului cu privire la exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2010 nr.1 din 24.01.2011 organele centrale ale puterii de stat nu au executat patru adrese şi trei hotărâri. Cităm mai jos lista actelor oficiale obligatorii ale Curţii Constituţionale neexecutate de actuala putere:

Adrese:

1. Adresă la Hotărârea nr.17 din 12.07.2010 pentru controlul constituţionalităţii Decretului privind declararea zilei de 28.06.1940 Zi a ocupaţiei sovietice nr.376-V din 24.06.2010
2. Adresa la Hotărârea nr.22 din 23.09.2010 cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituţional din 05.09.2010
3. Adresa la Hotărârea nr.29 din 21.12.2010 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.95 din 21.05.2010 “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”
4. Adresă la Hotărârea nr.30 din 23.12.2010 pentru controlul constituţionalităţii art.16 alin.(1) lit g) din Legea nr. 1453-XV din 08.11.2002 “Cu privire la notariat”

Hotărâri:

1. Hotărârea nr.10 din 2 iunie 2009, prin care au fost declarate neconstituţionale sintagma “cu excepţia cazurilor expuse la alin.(2) şi (3)” cuprinsă în alin.(1) art.53 şi prevederile alin.(2) şi alin.(3) art.53 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993 în redacţia Legii nr.94-XVI din 8 mai 2008;
2. Hotărârea nr.9 din 08.04.2010, fiind declarate neconstituţionale Legea nr.44-XVIII din 20 octombrie 2009 pentru modificarea art.4 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament
3. Hotărârea Parlamentului nr.47-XVIII din 22 octombrie 2009 privind cumularea unor funcţii cu mandatul de deputat în Parlament.

Potrivit Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 ianuarie 2012 pentru aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2011, prezentat în baza art. 10 al Legii cu privire la Curtea Constituţională nr. 317-XIII din 13.12.1994 şi art.80 al Codului jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16.06.1995, organele centrale ale puterii de stat nu au executat nouă adrese şi două hotărâri. Cităm mai jos lista actelor oficiale obligatorii ale Curţii Constituţionale neexecutate de actuala putere:

Adrese:

1. Adresa la Hotărârea din 8 februarie 2011 privind interpretarea art.90 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova
2. Adresa la Hotărârea din 5 aprilie 2011 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art.8 lit. g) şi art.11 alin.(4) din Legea nr.269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova, art.64 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24 decembrie 2004 în redacţia Legii nr.143 din 2 iulie 2010.
3. Adresa la Hotarârea din 31 mai 2011, prin care Curtea a recunoscut constituţionale prevederile alin. (1) art. 111 din Codul muncii: “În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu plata salariului mediu (pentru salariaţii care sunt remuneraţi în acord sau pe unitate de timp), sunt…” în redacţia Legii nr.168 “Pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova”.
4. Adresă la Hotărârea din 7 iulie 2011, prin care Curtea a recunoscut drept constituţională Hotărârea Parlamentului nr.83 din 21 aprilie 2011 “Privind numirea în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi”
5. Adresă la Hotărârea din 13 septembrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională sintagma “La expirarea acestui termen [3 ani], absolventul nu mai poate participa la concurs în baza mediei generale obţinute la examenele de absolvire a Institutului.” de la alineatul (3) al articolului 18 din Legea nr.152-XVI din 8 iunie 2006 privind Institutul Naţional al Justiţiei.
6. Adresă la Hotărârea din 4 octombrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională Hotărârea Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.
7. Adresă la Decizia din 8 decembrie 2011, prin care Curtea a sistat procesul pentru controlul constituţionalităţii pct.3 din Anexa nr.5 la Hotărârea Guvernului nr.667 din 8 iulie 2005 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr.283- XV din 4 iulie 2003 privind activitatea particulară de detectiv şi de pază.
8. Adresă la Hotărârea din 8 decembrie 2011, prin care Curtea Constituţională a recunoscut drept constituţionale prevederile art. 25 alin.(1), 26 şi 27 pct. 1) şi 7) din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, care reglementează formarea şi activitatea Prezidiului Guvernului.
9. Adresă la Hotărârea din 22 decembrie 2011, prin care Curtea a declarat neconstituţională Legea nr. 184 din 27 august 2011 privind modificarea şi completarea unor acte legislative.

Hotărâri:

1. Prin Hotărârea din 7 iunie 2011 Curtea a declarat neconstituţională prevederea art.22 alin.(1) lit.p) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 “Cu privire la statutul judecătorului”, în redacţia Legii nr.152 din 8 iulie 2010 “Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”
2. Hotărârea din 20 decembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituţionale normele contestate ale legilor nr.100 şi nr.56, care stabilesc stagiul general de cotizare pentru pensionare de 35 de ani pentru femei şi care modifică unele garanţii sociale ale judecătorilor.

Aşadar, neexecutarea intenţionată şi repetată a actelor Curţii Constituţionale de către Guvernul şi Parlamentul Republicii Moldova , condusă de exponenţii AIE, reprezintă un element obiectiv de exercitare a puterii de stat în nume propriu şi o sfidare directă a ordinii constituţionale.

Subordonarea Justiţiei

Subliniem aici că aceeaşi acţiune perfidă de subordonare a justiţiei a fost comisă de actualul regim prin preluarea controlului asupra Consiliului Superior al Magistraturii ca organ de autoadministrare a puterii judecătoreşti. Astfel, prin reforma adoptată de Parlament prin consens la 22 iulie 2005 din cei 12 membri ai CSM erau aleşi prin vot secret din rândurile judecătorilor la Adunarea Generală a Judecătorilor, iar 2 profesori titulari erau aleşi de Parlament, unul reprezentând majoritatea, celălalt opoziţia parlamentară, ambii fiind confirmaţi cu votul a cel puţin trei cincimi de deputaţi. Ceilalţi 3 membri ai CSM, şi anume Procurorul General, Ministrul Justiţiei şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie deţin calitatea de membri din oficiu prin prevederile Constituţiei. Prin urmare, reforma realizată în Justiţie anterior permitea scoaterea CSM de sub controlul politic al puterii. Însă aceste norme legislative au fost amputate. La ora actuală, Adunarea Generală a Judecătorilor nu mai poate alege 7, ci doar 5 membri ai CSM, iar majoritatea parlamentară numeşte nu 2, ci 4 profesori titulari, şi nu cu trei cincimi, ci cu simpla majoritate de voturi, toţi 4 fiind propuşi exclusiv de către putere.

Este binecunoscut faptul că procesul de subordonare al CSM a fost realizat în mod metodic de actuala putere prin numirea a patru profesori titulari de către majoritatea parlamentară, alegerea a doar 5 judecători la Adunarea Generală a Judecătorilor, dar şi prin instalarea în fruntea Curţii Supreme de Justiţie a lui Mihai Poalelungi, o persoană docilă actualei puteri. Prin acţiunile respective practic a fost suprimat principiul separaţiei puterilor în stat şi cel a independenţei justiţiei.

Modificări la Codul Electoral care au permis menţinerea forţată la putere a uzurpatorilor

Actuala putere, sub mandatul AIE-1 a modificat normele Codului Electoral, care stabilesc metodele de numărare şi repartizare a mandatelor obţinute de concurenţii electorali la alegeri. Prin urmare, alianţa de guvernământ a modificat regulile jocului în timpul jocului, ceea ce contravine valorilor democratice şi bunelor practici în materie de alegeri universal recunoscute.

În acest context, Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice si Drepturile Omului, în Raportul nr.1 interimar al observării alegerilor în Republica Moldova pentru perioada 21–31 octombrie 2010 a indicat că amendamentele adoptate la Codul Electoral în septembrie sunt dubioase. Modalitatea de repartizare a mandatelor a fost modificată în aşa fel, încât fiecărui partid ajuns în Parlament, indiferent de procentajul obţinut, îi revine un număr egal de mandate provenite din voturile în favoarea partidelor care nu au trecut pragul electoral. Această modificare a fost operată în avantajul partidelor AIE, fapt care le-a permis ca după alegerile din 2010 voturile să fie calculate în aşa fel, încât să permită crearea unei majorităţi parlamentare postelectorale anume componentelor AIE. Modificarea Codului Electoral în ajunul alegerilor contravine recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Aceste modificări trezesc o îngrijorare deosebită mai ales atunci când sunt adoptate fără un larg consens şi pot oferi prioritate unor concurenţi electorali, în cazul nostru fiind vorba chiar de partidele din arcul guvernamental.

Au suferit modificări şi normele Codului Electoral care reglementează organizarea de referendumuri. Amintim că până la adoptarea Legii nr.119, conform articolului 171 din Codul Electoral, Comisia Electorală Centrală avea dreptul să recunoască drept nevalabil referendumul republican în cazul participării a unui număr de mai puţin de trei cincimi din numărul total al persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale. Urmărind câştigarea referendumului, Alianţa pentru Integrare Europeană a redus pragul minim de validare a acestuia până la o treime.

În acelaşi scop a fost modificat şi articolul 168 din Codul Electoral. Amintim că anterior acest articol stabilea faptul că hotărârea se considera adoptată prin referendum dacă pentru ea au votat majoritatea cetăţenilor care au participat la referendum. Iar dacă unui referendum naţional era supusă o lege constituţională, aceasta se considera aprobată dacă pentru ea au votat cel puţin jumătate din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale.

Pentru a-şi crea avantaje în cadrul referendumului anunţat, AIE a operat schimbări la Codul Electoral prin care a lăsat obligativitatea existenţei unei majorităţi din numărul total al persoanelor înscrise în listele electorale doar pentru cazurile de supunere referendumului a unor legi constituţionale, care ar viza modificarea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent, unitar şi neutru al statului.

Ignorarea angajamentului internaţional al Republicii Moldova de a solicita avize prealabile Consiliului Europei la proiectele de legi care vizează funcţionarea instituţiilor democratice

Menţionăm în mod special faptul că din momentul accederii la guvernare a AIE-1 şi AIE-2 nici un proiect de modificare şi completare a legislaţiei care vizează funcţionarea instituţiilor democratice, cum ar fi dreptul electoral, statutul justiţiei, libertatea de exprimare, reglementările privind domeniul audiovizualului etc., nu a fost expediat la Consiliul Europei pentru avizare prealabilă. Se cunoaşte că Republica Moldova, ca ţară aflată sub monitorizarea Consiliului Europei, are obligaţia de a opera astfel de modificări doar cu acordul acestui for internaţional.

Comentariile oficiale la Codul Penal confirmă vinovăţia celor trei complici

Aşa cum se cunoaşte, intrarea în vigoare a noii versiuni a Codului Penal a fost urmată de elaborarea unor ample comentarii făcute de cei mai de seamă specialişti în materie penală din ţara noastră. Anume de ele se ghidează colaboratorii organelor de anchetă şi judecătorii în activitatea pe marginea unor cazuri de săvârşire a crimelor.

O examinare atentă a comentariului la articolul 339 al CP arată în mod univoc vinovăţia lui Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu de comiterea premeditată şi cu rea credinţă a acestei crime. Vom prezenta mai jos versiunea integrală a comentariului experţilor, însoţită de menţiunile noastre la cazul concret vizat de către noi. Remarcile noastre vor fi făcute prin sublinieri şi între paranteze cu specificarea “nota noastră”.

Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT

(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova

se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:

1. schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
2. decesul unei persoane;
3. alte urmări grave

se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea forţată a puterii de stat; b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM.

   (Autorii utilizează această abreviere pentru sintagma Constituţia Republicii Moldova — nota noastră.)

   Aceste acţiuni ilegale constituie latura obiectivă a infracţiunii.

   În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă şi judiciară (art.6 CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM, Guvernul RM, instanţele judecătoreşti ale RM.

2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.

3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane, grupări, organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.

   Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM de către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.

   (De reţinut că sintagma “păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor Constituţiei” nu trebuie confundată cu întreprinderea de acţiuni violente. Legiuitorul şi experţii arată în mod univoc esenţa acestei infracţiuni, comise de “persoane cărora această putere le-a aparţinut conform legii”.A nu se confunda cu răsturnarea sau preluarea prin forţă armată a puterii şi nici cu exercitarea ei prin metode represive violente. Însăşi încălcarea sistematică şi premeditată a prevederilor Constituţiei în scopul menţinerii puterii de stat constituie un aspect evident al laturii obiective a infracţiunii de uzurpare a puterii de stat-nota noastră.)

4. Alin.2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform circumstanţelor agravante nominalizate.

5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau modificări parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul puterii de stat, în organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM.

   (Considerăm că însăşi crearea aşa-numitului Consiliu al AIE cu atribuţiile pe care şi le-a arogat acest organ anticonstituţional, prin semnăturile celor trei, care limitează în mod grav competenţele Preşedintelui republicii, a Parlamentului şi a Guvernului, prin Anexa secretă nr.4, prin subordonarea unor instituţii care sunt independente sau autonome în sistemul organelor puterii de stat ale ţării noastre, prin tergiversarea cu rea credinţă şi în mod repetat timp de aproape trei ani de zile a procedurii de alegere a şefului statului, prin evitarea dizolvării Parlamentului şi anunţării de alegeri parlamentare anticipate, prin neexecutarea unei multitudini de hotărâri şi adrese ale Curţii Constituţionale, prin subordonarea Justiţiei şi suprimarea de facto a principiului separaţiei puterilor în stat, prin adaptarea legislaţiei la interesele de tip criminal ale conducătorilor celor trei partide, prin neexpedierea spre avizare prealabilă la Consiliul Europei a proiectelor de legi respective în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Republicii Moldova, prin gestionarea netransparentă a surselor provenite din finanţarea externă a ţării, precum şi prin alte acţiuni contrare ordinii constituţionale, respectivii cetăţeni se încadrează pe deplin în interpretarea făcută în punctele 3 şi 5 de către experţii în materie penală. — nota noastră.)

   Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin CRM.

6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei persoane, ele trebuie calificate conform prevederilor alin.2.

7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia statul, societatea, şi nu persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.

   (Din întreaga argumentaţie prezentată mai sus în demersul nostru rezultă în mod clar că există nenumărate temeiuri pentru a aprecia că urmările acţiunilor criminale ale celor trei sunt deosebit de grave, prejudiciază statul şi societatea în ansamblu, sfidează principiile statului de drept şi ordinea constituţională, lezează drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Legea Supremă, cauzează atât prejudicii materiale, cât şi morale întregii societăţi. — nota noastră.)

8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama că săvârşeşte acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.

   (Pornind de la prezumţia că cei trei cetăţeni se află în deplinătatea facultăţilor mentale, posedă discernământ în gândire şi realizează ce fapte întreprind, nu încape nici o îndoială că toate acţiunile săvârşite de aceştia vădesc intenţia lor directă de a exercita puterea în nume propriu, adică a o uzurpa cu crea credinţă, făcând uz de statutul de demnitari de prim rang în ierarhia statală, ceea ce constituie o circumstanţă agravantă pentru ei. Faptul că V. Filat, M. Lupu şi M. Ghimpu şi-au dat seama că săvârşesc acţiunile indicate în articolul menţionat şi au dorit cu tot dinadinsul să le realizeze rezultă nu doar din prezumţia că este vorba de un grup de complici valizi mental, ci şi de abilitatea şi perfidia cu care au acţionat. În mod evident, este vorba de un plan criminal, confirmat şi prin Acordul de constituire a AIE şi anexele acestuia, ca şi prin tot lanţul logic al acţiunilor săvârşite din 2009 şi până în prezent. Din conţinutul articolului 339 al CP şi din comentariul specialiştilor la el rezultă în mod univoc faptul că singura circumstanţă care, eventual, i-ar putea scuti de pedeapsa penală ar fi existenţa unor certificate medicale, întocmite fie la solicitarea celor trei, fie ca urmare a unor demersuri ale Procuraturii către instanţele medical abilitate, care ar dovedi în mod legal faptul că în cazul dat este vorba de nişte persoane lipsite de discernământ.

   Dacă în eventualitatea declanşării unor acţiuni penale contra celor trei cetăţeni, pentru a exclude orice dubii în acest sens, Procuratura va considera necesar să recurgă la aceste expertize medicale, o astfel de ipoteză ar putea fi epuizată definitiv. Noi, însă, pornim de la premiza că este vorba de nişte persoane pe deplin responsabile pentru faptele pe care le comit. — nota noastră.)

În concluzie, solicităm Procuraturii Generale să dea curs demersului nostru prin iniţierea unui dosar penal în temeiul art. 339 al CP împotriva cetăţenilor Vladimir Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu. Considerăm că pentru o examinare obiectivă a cazului este necesar audierea cetăţenilor Alexandru Tănase, Dumitru Pulbere, Iurie Ciocan, Serafim Urechean, Nicolae Timofti.

Cu respect,
Iurie Roşca

Sursa: iurierosca.md

Declaraţii şi comunicate de presă

• Rezoluţia protestului din faţa Procuraturii Generale
  PPCD, 29 februarie 2012

• Petiţie către ministrul de interne Alexei Roibu
  PPCD, 21 februarie 2012

• Scrisoare deschisă adresată domnului Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale
  PPCD, 25 ianuarie 2012