Republica Moldova se află azi la o răspântie istorică. Această răspântie este, în egală măsură, şi una geopolitică, şi civilizaţională. Ţara noastră este invitată să adere în perspectivă la unul dintre cele două “spaţii vamale largi” — Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică. Ambele proiecte îşi revendică, parţial şi uneori nedeclarat, originea de la teoria lui Friedrich List, care a formulat ideea “autarhiei spaţiilor largi”. Dar, aşa cum arată istoria, o astfel de soluţie este valabilă doar pentru economii care se află la niveluri de dezvoltare comparabile şi dispun de un potenţial comparabil. Din acest punct de vedere, pentru Republica Moldova a renunţa într-o perspectivă apropiată la o politică economică independentă, a ceda actul decizional unor centre de putere din exterior înseamnă a se condamna de bună voie la o subdezvoltare economică cronică. Acceptarea unui astfel de statut presupune dominaţia capitalurilor şi mărfurilor străine, insecuritate socială, sărăcie, depopulare masivă şi continuă a ţării. Altfel zis, vom fi o economie colonizată cu toate consecinţele ce decurg din condiţia dezonorantă de zonă de periferie. Rolul ţării noastre se va reduce la cel de furnizor de braţe de muncă necalificate pe pieţele externe, având o structură a economiei naţionale distorsionată de interese străine.

Aflându-se în faţa unui examen de maturitate colectivă fără precedent, Republica Moldova are şansa să aleagă o A TREIA CALE. Aceasta e CALEA INDEPENDENŢEI ECONOMICE. CALEA A TREIA este concomitent şi o opţiune geopolitică în sensul neaderării imediate şi necondiţionate la unul dintre cele două “spaţii vamale largi”, din Vest sau din Est, dar şi una de politică economică internă.

Altminteri, dreptul nostru la autoguvernare devine o ficţiune, iar dezvoltarea economică — un vis irealizabil. Avem nevoie de o autarhie economică relativă, care impune o detaşare parţială şi provizorie de la procesele integraţioniste în cazul ambelor spaţii economice. Fiind cea mai săracă ţară din Europa şi având o pondere minimă în economia globală, Republica Moldova trebuie să obţină un statut economic special în dialogul său cu marile entităţi economice. El presupune aplicarea unor măsuri de ordin protecţionist, cum ar fi protejarea pieţei interne, practicarea unor credite preferenţiale, a unor subvenţii şi facilităţi fiscale pentru o serie de genuri de activităţi economice autohtone. Regulile de liber schimb, impuse prin Organizaţia Mondială a Comerţului şi alte tratate internaţionale, trebuie renegociate.

Republica Moldova trebuie să negocieze anumite preferinţe comerciale la export în schimbul unor aranjamente politice reciproc avantajoase. Aşa cum Uniunea Europeană şi Uniunea Eurasiatică reprezintă entităţi geopolitice aflate în concurenţă, şansele ţării noastre de a-şi negocia condiţii preferenţiale pentru comerţul său exterior sunt considerabile. Varianta optimă ar reprezenta-o extinderea pe ambele pieţe. În acest sens, în mod obiectiv politicile noastre protecţioniste nu se pot materializa fără înţelegea şi susţinerea din partea a cel puţin uneia dintre cele două puteri regionale. În această chestiune vitală un rol decisiv îl va avea diplomaţia naţională, liberă de orice obedienţe faţă de centrele de putere din exterior.

Republica Moldova trebuie să abandoneze neîntârziat politica falimentară de contractare a creditelor externe, dacă acestea periclitează afirmarea independenţei economice a ţării. Politica de dezvoltare internă trebuie să se orienteze spre edificarea propriilor capacităţi productive, pe austeritate bugetară, pe reforma radicală a sistemului bancar, pe descentralizare administrativă şi economică, pe crearea unei vaste reţele de întreprinderi mici şi mijlocii, pe regionalizare, industrializare şi stimulare a agriculturii. Principiile economiei sociale de piaţă, solidarităţii, subsidiarităţii şi binelui comun vor sta la baza dezvoltării durabile.

Noul naţionalism economic pe care trebuie să îl practicăm nu înseamnă sfidarea regulilor internaţionale sau a marilor jucători globali, ci doar tendinţa de autodeterminare economică, în stare să ne ofere un viitor mai bun. Iar pentru asta depăşirea sindromului de provincie, de margine de lume, de apendice al unor mari entităţi statale sau corporatiste este vitală. În definitiv, dreptul nostru la autoguvernare, obţinut prin Declaraţia de Independenţă şi prin Constituţie trebuie realizat din plin. Iar pentru asta depăşirea fazei de imitatori docili şi inconştienţi ai unor modele impuse din exterior este una crucială. Este necesar să renunţăm şi la confruntările politice sterile, bazate pe nişte ideologii depăşite şi să ne unim într-un elan patriotic axat pe naţionalismul economic. De la patriotismul anilor de emancipare etnică şi lingvistică de acum două decenii, care a divizat societatea noastră, astăzi se impune îmbrăţişarea patriotismului economic, ce reprezintă un factor de unitate naţională.

La baza renaşterii ţării trebuie să stea două idei fundamentale şi complementare: metafizică şi fizică, adică cea spirituală şi cea materială. Orice tentativă de reformă va eşua fără o temelie morală sănătoasă. Iar revigorarea morală a societăţii depinde, în cel mai direct mod, de revenirea la credinţa religioasă. În cazul nostru este vorba de Creştinismul Ortodox. Din această perspectivă, revoluţia spirituală care trebuie să ia amploare în societatea noastră este una tradiţionalistă şi conservatoare. Prin urmare, refacerea şi afirmarea poporului nostru porneşte de la recăpătarea identităţii de creştini, care reprezintă cea mai importantă trăsătură a caracterului nostru naţional.

Cercul vicios al eşecurilor poate şi trebuie rupt. Deznădejdea, neîncrederea în propriile forţe şi acceptarea rolului de rataţi într-o lume străină trebuie abandonate definitiv. Republica Moldova trebuie să-şi descopere o nouă vocaţie naţională, să-şi cultive o credinţă nestrămutată în propriul destin. Cea mai grea sarcină cade pe umerii elitei naţionale, a intelectualilor necorupţi de dogmele în vogă şi dornici să participe la un proiect naţional fără precedent.

Ţara noastră are lideri viguroşi. În satele noastre, în regiunile noastre, în capitală. Oameni de diverse profesii şi vârste, patrioţi adevăraţi, cărora le pasă de tot ce se întâmplă. I-am întâlnit nu o singură dată, îi cunosc şi îi apreciez. Anume ei trebuie să se pună în mişcare, să-şi pună în valoare întregul potenţial intelectual şi volitiv, fără ezitare şi fără teamă.

Atunci când ţara este în pericol, cei demni fac un pas înainte.

Dumnezeu să binecuvânteze Republica Moldova!

Sursa: www.ppcd.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet