Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPEM

PPEM nu va susţine moţiunea de cenzură înaintată de socialişti

|versiune pentru tipar||
PPEM / 27 septembrie 2016
Partidul Popular European din Moldova

Deputaţii Partidului Popular European din Moldova nu vor vota moţiunea de cenzură anunţată astăzi de socialişti, deoarece consideră că Igor Dodon, ca întotdeauna, joacă şi de această dată cartea destabilizării. Pe de altă parte, PPEM nu susţine nici poziţia Guvernului Filip şi consideră că, înainte de a veni cu aceste legi, era nevoie de depus toate eforturile ca banii să fie recuperaţi şi întorşi către oameni.

Totodată, PPEM conştientizează că decizia de ieri a Guvernului reprezintă singura soluţie la acest moment şi nu există altă cale pentru a evita colapsul financiar al ţării. PPEM consideră că Igor Dodon, dacă ar fi fost prim-ministru, ar fi luat aceeaşi decizie, pentru că este unica posibilă.

Pentru a evita prăbuşirea sistemului financiar, este nevoie de sprijinul FMI, iar una dintre condiţiile puse de FMI pentru a ne acorda acest sprijin este tocmai măsura luată, ieri, de Guvern. PPEM precizează, că dacă Guvernul nu îşi asuma în 2014 garanţiile bancare, 500 000 de moldoveni şi-ar fi pierdut economiile de o viaţă, iar sistemul bancar şi economia în general ar fi intrat cu siguranţă în colaps.

Cu toate acestea, PPEM consideră că decizia Guvernului Filip şi a majorităţii parlamentare este una greşită. Înainte de a veni cu aceste legi, este nevoie să depunem toate eforturile ca banii să fie recuperaţi şi întorşi către oameni. În acest sens este necesară înfiinţarea unei comisii la nivel înalt care să monitorizeze în mod transparent recuperarea banilor. Comisia trebuie să cuprindă, pe lângă reprezentanţii Guvernului, şi reprezentanţi ai FMI, ai Băncii Mondiale, dar şi ai societăţii civile. PPEM a militat pentru aceste soluţii de sporire a transparenţei încă din perioada în care subiectul era discutat în comisia parlamentară.

De asemenea, investigaţia Kroll trebuie continuată şi dusă până la capăt. Preşedintele PPEM, Iurie Leancă, a cerut anterior continuarea acestei investigaţii, pentru a cunoaşte cu exactitate proporţiile furtului, vinovaţii şi mecanismul prin care banii pot fi recuperaţi. PPEM crede că trebuia să fi existat dezbateri publice care să fi implicat în primul rând conducerea Băncii Naţionale a Moldovei, a Ministerului Finanţelor, dar şi specialişti, presa şi cetăţenii de rând. Înainte de adoptarea unor asemenea decizii, moldovenii merită să ştie că guvernul a făcut tot ce se putea pentru a limita pagubele. Constatăm, că guvernul Filip şi majoritatea parlamentară nu au oferit aceste garanţii.

Sursa: ppe.md

Consiliul Naţional al PPEM a decis să iniţieze negocieri cu alianţa parlamentară majoritară Consilierii PPEM propun aprobarea regulamentului bugetului civil în municipiul Chişinău