Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Începînd cu 7 iulie curent, PŢCDM s-a adresat în cîteva rînduri către Ministerul Justiţiei al R. Moldova cu rugămintea de a consemna în Registrul de stat al partidelor şi altor organizaţii social-politice modificările în cauză. Drept răspuns, reprezentanţii instituţiei vizate motivau că nu pot consemna modificările solicitate, deoarece “în rezultatul examinării actelor depuse, s-a constatat că acestea nu corespund exigenţelor legislaţiei în vigoare”, invocînd “prezentarea unor acte suplimentare”.
Dat fiind că prezentarea oricăror acte suplimentare, în afara celor depuse iniţial, nu este prevăzută în legislaţia de profil, PŢCDM, în baza corespondenţei cu Ministerul Justiţiei, prin care insista să fie respectată întocmai buchea legii, a depus la 5 octombrie o cerere de chemare a Ministerului Justiţiei în Contenciosul Administrativ. Totodată, conducerea partidului, acţionînd în spiritul concilierii, a reuşit să convingă persoanele responsabile de la minister să prefere calea amiabilă în soluţionarea problemei. Astfel, la 15 noiembrie, reprezentantului partidului i-a fost înmînat un extras prin care “se confirmă faptul că potrivit Registrului de Stat al Partidelor şi altor organizaţii social-politice, preşedintele Partidului Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova, înregistrat la 20 mai 1999, cu nr. 25, este dl Nicolae Andronic”.
În aceste circumstanţe, rămînînd fidel spiritului concilierii, PŢCDM îşi va retrage cererea din instanţa de Contencios Administrativ.