Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Liderul “Partidului Nostru” consideră că acest eveniment se va produce la următoarea şedinţă a Parlamentului, la care trebuie să participe toată ţara
Ştim cu toţii prea bine că statul Moldovei este capturat şi astăzi majoritatea cetăţenilor aşteaptă din partea noastră o decizie, — a spus preşedintele “Partidului Nostru” Renato Usatîi, la Forumul Civic, care şi-a început activitatea pe 29 ianuarie.
— Clar lucru, aşa-numita “majoritate parlamentară” este nelegitimă. Ea a fost creată prin mituire, unii au primit 200 de mii de euro, alţii 500 de mii, altcineva — un milion, dar, oricum “majoritate” a fost cumpărată.
Mai mult ca atât, această “majoritate” este nelegitimă, deoarece este un produs, inclusiv al scrutinului din 30 noiembrie 2014, când liderul curselor parlamentare, “Partidul Nostru”, a fost eliminat neregulamentar din campania electorală.
Pot spune acum că se mai pregăteşte un alt “furt al secolului”. La ordinul Partidului Democrat a fost întreprinsă emisiunea titlurilor de valoare în sumă de circa 100 de milioane de euro şi mulţi proprietari de bănci sunt impuşi să cumpere aceste hârtii inutile lor.
Am desfăşurat multe marşuri şi acţiuni de protest. Dar sunt de părerea că, astăzi, nu este tocmai momentul potrivit pentru a mărşălui în continuare.
Actualmente, în ţara noastră se impune deja mobilizarea cetăţenilor, pentru ca să fim gata cu toţii să venim la Chişinău. Dacă ne referim la idei, consider că cea mai corectă ar fi participarea întregii ţări la şedinţa următoare a Parlamentului.
La moment, soluţia pentru problema obţinerii alegerilor parlamentare este demisia Guvernului Filip. Când colegii noştri deputaţi vor pune la vot iniţiativa demiterii cabinetului de miniştri, noi vom veni cu toată ţara la Parlament şi vom asigura dreptul poporului să participe la şedinţă.
Dacă această şedinţă a Parlamentului va fi amânată, atunci poporul va putea participa la şedinţa Guvernului, este la fel o idee bună.
Este important ca luăm o decizie unanimă, — a spus Renato Usatîi, la finele şedinţei de astăzi a Forumului Civic, — şi să facem tot posibilul ca SRL “Plahotniuc” să-şi înceteze existenţa.
Sursa: pnru.md