Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Al V-lea congres extraordinar al “Partidului Nostru” constată cu satisfacţie că pe parcursul a doi ani, partidul a crescut într-o formaţiune politică puternică care formează în mare măsură agenda politică a Republicii Moldova. Protestele antiguvernamentale organizate de “Partidul Nostru” au devenit un reper important în lupta împotriva regimului oligarhic, care a acaparat ţara. Rezultatele alegerilor locale din 2015 au demonstrat că “Partidul Nostru” este o forţă politică lider şi formator de opinie.
Nivelul de presiune al celor de la guvernare asupra reprezentanţilor “Partidului Nostru” poate fi pentru noi un motiv de mândrie. Persecutarea brutală a membrilor “Partidului Nostru” demonstrează cert că suntem o formaţiune politică, de care regimul se teme cel mai mult. Este, de asemenea, o dovadă a corectitudinii acţiunilor noastre.
“Partidul Nostru” condamnă atacurile regimului de la guvernare asupra liderului formaţiunii, Renato Usatîi, a activiştilor şi aleşilor locali din toată ţara. Cerem, atît eliberarea din arest a lui Felix Grinku şi Valentin Cimpoeş, cît şi stoparea persecuţiei primarilor şi consilierilor noştri.
Congresul condamnă acţiunile autorităţilor, care au condus, în ultimii ani, la apariţia deţinuţilor politici în Republica Moldova. Persecutarea pentru o gîndire altfel, pentru participarea la proteste faţă de acţiunile criminale ale puterii, este o încălcare a normelor şi valorilor democratice, o sfidare a angajamentelor asumate de Moldova în cadrul celor mai importante organizaţii internaţionale. Cerem să fie încetată orice urmărire penală din motive politice, să fie eliberaţi imediat şi necondiţionat toţi deţinuţii politici din Republica Moldova, iar procurorii şi judecătorii care au examinat dosare politice să fie pedepsiţi.
În perioada 2015–2016 partidul a învăţat să acţioneze şi să lupte în condiţiile controlului politic complet asupra instituţiilor de stat de către clanul oligarhic aflat la putere. Lupta grea cu guvernarea care controlează aproape totul în ţară, majoritatea mijloacelor media, sistemul judecătoresc, a întărit “Partidul Nostru” şi l-a pregătit pentru victoriile ulterioare.
Moldova este o ţară cu o istorie bogată şi noi nu vom permite ca ea să fie furată. Avem cu cine ne mîndri şi avem conducători de care ne putem aminti. Ţara noastră a constribuit enorm la constituirea civilizaţiei europene şi, la timpul ei, a apărat Creştinismul. Prin urmare, am ales să protejăm interesele ţării noastre — Republica Moldova. “Partidul Nostru” este un partid pro-moldovenesc şi apreciază idealurile unui stat independent.
Congresul a constatat faptul că nivelul de acaparare al statului a crescut mult în ultimii ani. Moldova se află sub controlul deplin al grupului oligarhic, adică al Partidului Democrat, condus de preşedintele său, care şi-a distrus toţi oponenţii ca să obţină controlul asupra ţării. Toate structurile de la guvernare acţionează în interesul acestui grup, în detrimentul societăţii. Cu o astfel de guvernare, Moldova nu are viitor.
Noi, delegaţii Congresului, am subliniat faptul că eliberarea Moldovei de regimul oligarhic de la putere şi curăţarea structurilor de stat de acoliţii săi este o condiţie a dezvoltării normale a ţării. Pentru a ieşi din criza politică, social-economică, spirituală, morală este necesară o schimbare completă a puterii.
“Partidul Nostru” confirmă cerinţele sale programatice de urgenţă:
În cel mai neruşinat mod, autorităţile au pus pe umerii cetăţenilor returnarea miliardului furat. Aceşti bani trebuie să fie întorşi nu de oamenii simpli, ci de cei care au participat la furtul secolului şi complicii acestora din majoritatea parlamentară. “Partidul Nostru” pregăteşte o iniţiativă legislativă pentru a forţa returnarea banilor de către cei care au jefuit băncile din Moldova, de acei legislatori care au votat în favoarea conversiei banilor furaţi în datorie de stat. Vom începe consultările cu cetăţenii în ceea ce priveşte această iniţiativă legislativă.
Corupţia din sistemul judecătoresc subminează nu numai nivelul de democraţie, dar şi starea Moldovei ca stat per ansamblu. Este clar că salariile mai mari pentru judecători şi procurori, precum şi o reformă mimată a sistemului judiciar fără noi reglementări în ceea ce priveşte iniţierea urmăririi penale pe numele funcţionarilor corupţi, nu va da rezultate concrete. “Partidul Nostru” pledează în favoarea modificărilor articolelor din Codul Penal, ce ţin de luare de mită de către judecători şi procurori. Pedeapsa pentru aceste infracţiuni ar trebui să fie cel puţin de 15 ani privaţiune de libertate.
“Partidul Nostru” insistă să fie depolitizate instituţiile de stat, iar controlul asupra Procuraturii Generale, CEC, CCA şi Curtea de Conturi să fie în mâinile opoziţiei.
Cerem alegeri parlamentare anticipate, în deplină conformitate cu normele şi standardele internaţionale care ţin de libera şi democratica exprimare a voinţei poporului.
“Turismul” politic a devenit nu numai o afacere profitabilă pentru unii aleşi locali şi deputaţi, dar este totodată şi asigurarea puterii nelimitate a regimului de la guvernare. “Partidul Nostru” pledează pentru elaborarea unor proiecte de legi care vor impune aleşii poporului să îşi respecte obligaţiunile. Aceste legi nu ar permite trecerea dintr-un partid în altul şi sancţionarea celor care o fac. Proiectul de lege în cauză va fi transmis preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru a fi prezentat Parlamentului ca iniţiativă legislativă. În cazul respingerii iniţiativei de către majoritatea parlamentară, “Partidul Nostru” îşi rezervă dreptul de a iniţia un referendum pentru a aproba o lege care să interzică transferul de la un partid la altul după ce au avut loc alegeri.
Congresul consideră că, opoziţia ar trebui să se opună în comun intenţiei de a introduce în Republica Moldova sistemul electoral uninominal sau mixt. Scopul acestei “reforme”, iniţiată de către Partidul Democrat, constă în compromiterea şi ruinarea partidului, ca bază a sistemului politic, pentru a menţine la putere conducătorii clanurilor oligarhice. Astăzi, partidele care se opun acestei “reforme” reprezintă voinţa a circa 90% din alegători. Minoritatea încearcă într-un mod grosolan să se impună în faţa majorităţii. Trebuie să fim pregătiţi pentru a împiedica prin mijloace legale şi democratice încercările ce se impun pentru schimbarea sistemului electoral, trebuie să informăm instituţiile internaţionale despre adevăratul caracter penal al acestei aşa-numite “reforme”, care este respinsă de majoritatea societăţii moldoveneşti.
“Partidul Nostru” solicită actualului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, să opteze pentru menţinerea actualului sistem electoral pentru alegerea deputaţilor în Parlament, să nu susţină iniţiativa Partidului Democrat de schimbare a sistemului electoral în unul uninominal sau mixt şi să nu promulge legi în acest sens, iniţiate de Guvern.
“Partidul Nostru” consideră că obiectului primordial al întregii societăţi este constituirea unui stat moldovenesc viabil, care va asigura dezvoltarea societăţii. Acest lucru presupune constituirea unei republici noi, în baza unei noi Constituţii.
Moldova se confruntă cu o criză constituţională. Abuzurile împotriva Constituţiei trebuie stopate. Conform legii de bază, trebuie găsite soluţii la probleme precum: imunitatea deputaţilor şi a altor funcţionari; interzicerea dublei cetăţenii pentru cei care ocupă funcţii în conducerea de vârf a statului, a organelor legislative şi a autorităţilor juridice; reforma justiţiei; reforma administraţiei publice locale; reglementarea problemei transnistrene şi altele.
“Partidul Nostru” îşi reiterează poziţia potrivit căreia pentru Moldova important nu sunt dezbaterile geopolitice, care divizează în continuare societatea, ci soluţionarea problemelor de ordin intern. Moldova trebuie să înceteze să mai fie locul unde factorii externi îşi etalează forţele, iar populaţia are doar de pierdut, ci să devină locul unde Vestul interacţionează cu Estul.
“Partidul Nostru” se declară categoric împotriva aderării Republicii Moldova la NATO. Ţara trebuie să îşi păstreze neutralitatea constituţională, garantată, inclusiv, de convenţiile internaţionale.
Congresul constată că în Moldova nu există niciun model distinct de dezvoltare socio-economică. Autorităţile promovează o politică de genocid social, care vizează distrugerea populaţiei şi forţarea acesteia să părăsească ţara. Actuala guvernare este dependentă de punerea în aplicare a Acordului de Asociere cu UE şi a memorandumului cu FMI. Pentru a-şi promova politica independent, Moldova ar trebui să renunţe la implementarea oarbă a acestor documente, care nu fac altceva decât să deterioreze calitatea vieţii majorităţii cetăţenilor, duc la creşterea preţurilor şi a tarifelor la serviciile comunale, la creşterea vârstei de pensionare, precum şi la reducerea susţinerii de către stat a populaţiei social-vulnerabile.
Congresul consideră că trebuie restabilit rolul-cheie al statului în dezvoltarea economică, să se stabilească programe specifice fiecărui sector în parte, să fie susţinuţi investitorii, să se dezvolte infrastructura şi să crească capacitatea de export. “Partidul Nostru” va căuta soluţii, astfel încât în Republica Moldova să fie reintroduse asistenţa gratuită în domeniul medical şi educaţional.
“Partidul Nostru” a atras experţii naţionali şi internaţionali pentru stabilirea programelor de dezvoltare a Moldovei.
“Partidul Nostru” protestează faţă de deciziile Guvernului de a majora tarifele la serviciile comunale. În condiţiile actuale, creşterea tarifelor nu este justificată şi duce la sărăcirea, în continuare, a populaţiei. Prin majorarea tarifelor se urmăreşte îmbogăţirea funcţionarilor corupţi. Cerem îngheţarea tarifelor şi organizarea dezbaterilor publice privind metodologia de constituire a acestora.
“Partidul Nostru” protestează împotriva deciziilor de explorare a gazelor de şist din Moldova. O astfel de decizie nu doar va cauza daune ireparabile mediului şi solului fertil, dar şi prezintă un pericol pentru sănătatea cetăţenilor. Cerem interzicerea, la nivel legislativ, a explorării şi extragerii hidrocarburilor din Republica Moldova. În acest sens, vom transmite preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, un proiect de lege pentru a-l prezenta Parlamentului. În cazul respingerii acestui proiect de către majoritatea parlamentară, “Partidul Nostru” îşi rezervă dreptul de a iniţia un referendum de adoptare a Legii cu privire la interzicerea explorării şi producţiei de hidrocarburi de şist în Moldova. De asemenea, vom iniţia şi sprijini proteste şi acţiuni de nesupunere civică în locurile unde se planifică lucrări de extragere a gazelor de şist.
Congresul consideră că obiectivul strategic al “Partidului Nostru” este transformarea formaţiunii în principala forţă politică, care va pune în practică programul său prin participarea la guvernare, la toate nivelurile. Pentru a atinge acest obiectiv, “Partidul Nostru” îşi va consolida structurile sale la nivel naţional şi local; va finaliza formarea unei reţele de organizaţii primare, care din punct de vedere geografic coincid cu limitele secţiilor de votare; se va concentra pe consolidarea organizaţiilor de partid în ţară şi peste hotare; va stabili o asociaţie a aleşilor locali; va crea o reţea de organizaţii extra-teritoriale (tineri, femei, persoane în vârstă); va elabora şi aproba idei politice în diverse domenii; va crea cadre favorabile pentru constituirea pârghiilor de partid, în vederea informării cetăţenilor cu privire la activităţile partidului; va stabili şi dezvolta contacte internaţionale; va consolida relaţiile dintre localităţile conduse de reprezentanţi ai “Partidului Nostru” şi alte regiuni ale ţării.
Congresul constată că “Partidul Nostru” este gata să participe efectiv la alegerile parlamentare şi locale, inclusiv la alegerile guvernatorului Găgăuziei şi la alegerile locale a primarului de Chişinău.
Congresul împuterniceşte Consiliul Naţional al “Partidului Nostru” pregătire noii redacţii a Programului şi statutului către următorul Congres.
Situaţia din Republica Moldova este deplorabilă. Nu mai este timp pentru a aştepta schimbări spre bine. Doar cu forţele proprii putem realiza schimbările dorite de societate.
Mergem înainte! Continuăm lupta! Victoria va fi de partea noastră — deoarece Puterea e în Adevăr!