Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Conform încheierilor juriştilor, şeful poliţiei Moldovei a încălcat câteva sunete, a organizat interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice personale, a învinuit, neîntemeiat, activiştii “Partidului Nostru” în comiterea încălcărilor ordinii publice. Cererile au fost înregistrate la 2 august în ordinea legală stabilită.
“Noi cerem ca Procuratura Generală să verifice, cât de legal a fost desfăşurată interceptarea convorbirilor telefonice personale, cât de legal a dezvăluit Pînzari materialele cercetării, dacă există, în general, vre-un dosar penal faţă de persoanele, convorbirile cărora au fost interceptate. Procuratura Generală are la dispoziţie 30 de zile pentru a oferi un răspuns”, — a declarat vice-preşedintele “Partidului Nostru” Ilian Caşu, după depunerea cererilor.
“Este greu de contat pe un răspuns esenţial, deoarece şi conducerea procuraturii Eduard Harunjen, şi conducerea MAI, Jizdan, Pînzari, Cavcaliuc şi ceilalţi — sunt ca două mâini ale unui stat, acaparat de Plahotniuc, ei au un singur acoperiş — Plahotniuc, dar noi am mers pe cale legală şi ne-am adresat cu o reclamaţie privind acţiunile poliţiei”, — a accentuat vice-preşedintele “Partidului Nostru” Dimitrii Ciubaşenco. — Noi solicităm de la Alexandru Pînzari să respingă informaţia clevetitoare, pe care acest poliţienaş a dezvăluit-o la briefing. El a învinuit activiştii “Partidului Nostru” în faptul că, chipurile ei au organizat acţiunile provocatoare din centrul Chişinăului cu scopul de a-l compromite pe liderul “Platformei civile DA”, Andrei Năstase.
Cum au declarat Ciubaşenco şi Caşu, dacă Alexandru Pînzari nu va răspunde la cererea depusă anterior, “Partidul Nostru” se va adresa în judecată cu solicitarea de respingere a declaraţiilor sale clevetitoare.
“Noi solicităm respingerea acestei aberaţii poliţieneşti şi suntem gata să ne întâlnim cu Pînzari în instanţa de judecată”, — a spus Ciubaşenco.
Autorităţile continuă să exagereze în privinţa presupusei implicări a “Partidului Nostru” la provocările faţă de liderul “Platformei DA”, Andrei Năstase, în pofida faptului că şeful Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pînzari, a fost surprins public la comiterea unei infracţiuni grave — audierea ilegală a convorbirilor telefonice ale activiştilor de opoziţie şi utilizarea acestor înregistrări pentru calomnierea şi denigrarea “Partidului Nostru”.
Amintim că, în timpul unui briefing, şeful Inspectoratului General de Poliţie, Alexandru Pînzari, a declarat că Poliţia a intrat în posesia unor “interceptări audio, care sînt investigate în prezent. Este vorba despre discuţiile telefonice dintre Urechean Serghei, Dandara Serghei şi un al treilea personaj, Liviu. Toţi trei, membri şi lideri ai «Partidului Nostru», condus de Renato Usatîi. În noaptea spre 29 iulie, cei trei au vorbit despre organizarea unor acţiuni cu tentă de provocare, ce urmau să aibă loc în noaptea precedentă protestului”, a declarat Pînzari.
Subliniem că înregistrarea interceptărilor ilegale ale discuţiilor private ale activistului “Partidului Nostru”, Serghei Urecheanu, şi textul cu conţinut calomnios au fost publicate pe pagina web oficială a Inspectoratului General de Poliţie — igp.gov.md, unde pot fi găsite pînă în prezent.
Această minciună a fost deconspirată în cadrul conferinţei de presă care a avut loc la data de 1 august, la care a participat şi activistul “Partidului Nostru”, Serghei Urecheanu. El a demonstrat jurnaliştilor propria înregistrare a discuţiei cu prietenul său, care a fost făcută cu ajutorul unui program care poate fi găsit public şi înregistrat pe smartphone. Anume la acest fragment al înregistrării face trimitere Alexandru Pînzari, învinuind “Partidul Nostru” de acţiuni provocatoare.
Jurnaliştii care au participat la conferinţă s-au putut convinge de caracterul provocator al declaraţiilor făcute de şeful IGP, Alexandru Pînzari. Evident, acesta nu-şi poate proba afirmaţiile prin nimic în afară de cuvîntul “acţiune”, pe care Pînzari îl consideră drept “pregătire a unor provocări”.
Totuşi, după cum a explicat Serghei Urecheanu, în realitate, în discuţia cu prietenul său era vorba despre o acţiune nocturnă de întîmpinare a activiştilor “Partidului Nostru”, condamnaţi pentru zece zile pentru participarea la protestul din 19 iulie la Parlament. Termenul de zece zile a expirat anume în noaptea de 29 iulie.
Menţionăm că astăzi, 2 august, “Partidul Nostru” s-a adresat oficial către procurorul general Eduard Harunjen, cu solicitarea de atragere la răspundere a persoanelor care se fac vinovate de interceptarea ilegală a discuţiilor telefonice private.
Sursa: pnru.md