Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În condiţiile în care se află ţara noastră la moment, cînd este vorba de integrarea într-o uniune sau alta, fără îndoială că raţionamentele economice ar trebui să primeze faţă de cele politice.
Potrivit datelor Barometrului de Opinie Publică, 45,6 la sută din respondenţi ar vota pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia — Belarus — Kazahstan, cu toate acestea, Guvernul Republicii Moldova nici nu doreşte să pună în discuţie o eventuală negociere. În această situaţie însă, agenţii economici şi producătorii agricoli ar avea un cuvînt greu de spus în aces sens, pentru că ei în primul rînd se confruntă cu tot felul de probleme şi nu politicienii. O solicitare de aderare la o uniune comercială sau vamală trebuie în primul rînd sa aibă suport sau raţionament economic după cum am menţionat, adică să vină din partea celor care nemijlocit sînt implicaţi în tranzacţii de comerţ şi experţilor care ulterior ar putea face o analiză de impact, adică care sînt avantajele şi dezavantajele. În acest context, trebuie să menţionăm că 50% din producţia agricolă moldovenească se exportă în Rusia, iar această ţară prognozează în acest an o creştere cu 20% a schimburilor comerciale cu Republica Moldova şi optează pentru extinderea cooperării investiţionale cu ţara noastră, pe cînd cele mai importante proiecte de ordin social şi economic vin în Moldova din spaţiul european. Anume toate aceste realităţi trebuiesc analizate şi luate în considerare atunci cînd vorbim de integrare într-o uniune sau alta.
Evoluţiile proceselor de globalizare şi de influenţă reciprocă a economiilor diferitor ţări nu sînt şi nu pot fi unidirecţionale, ţinînd seama de persistenţa elementelor de divizare internaţională a muncii, caracterul comun al elementelor de infrastructură şi altor componente ale economiei, argumentînd că procesele de integrare în diverse uniuni nu conţin contradicţii de fond. Astfel, nu putem spune că aderarea la această Uniune Vamală poate să oprească vectorul de integrare Europeană, sau să contravină reformelor proeuropene, ba dimpotrivă, le va impulsiona. Aderarea Moldovei la această uniune va contribui la intensificarea schimburilor comerciale şi la majorarea volumului de vînzări, or aderarea la o uniune sau alta nu trebuie să fie un obiectiv aparte pentru Republica Moldova ci trebuie să fie doar o cale spre un scop final care este bunăstarea poporului acestei ţări.
RM trebuie să ducă o politică echilibrată, fiind o ţară mică cu o economie slab dezvoltată şi să găsească cele mai optime căi pentru un progres durabil.
Serviciul de presa PPRM
Sursa: www.pprm.md