Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Partidul Popular a ales formatul conducerii organizaţiei şi a trasat obiectivele pentru perioada imediat următoare în cadrul Congresului care a avut loc la Chişinău

|versiune pentru tipar||
PPRM / 17 noiembrie 2012 | 
Partidul Popular din Republica Moldova

Adoptarea unui Statut şi Program politic într-o nouă redacţie, alegerea conducerii partidului şi trasarea obiectivelor pentru perioada imediat următoare au fost principalele puncte de pe ordinea de zi a Congresul II al Partidului Popular din Republica Moldova. La manifestaţia, desfăşurată astăzi în incinta Leogrand Hotel & Convention Center, au participat 345 de delegaţi din partea a 29 organizaţii teritoriale ale PPRM, mai mulţi invitaţi de pe întreg teritoriul ţării, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Conform noului Statut al Partidului Popular, la conducerea formaţiunii au fost aleşei patru copreşedinţi, fiecare avînd obligaţiunile sale.

Astfel, în funcţia de copreşedinte — coordonator a fost propus şi ales Alexandru Oleinic, ex ministru al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, ex deputat al Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintele Comitetului Organizatoric Republican al Partidului Popular din Moldova.

Un alt copreşedinte ales, al Partidului Popular din Republica Moldova a fost Valeriu Cosarciuc, ex ministrul agriculturii şi industriei alimentare, ex deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Pentru prima dată, la conducerea unui partid politic, în funcţia de copreşedinţi ai Partidului Popular au fost aleşi doi lideri din teritoriu, doamna Angela Cibotari, jurist, vicepreşedinte a Organizaţiei Teritoriale Soroca şi Vasile Guţu, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Rîşcani, consilier raional.

În cadrul Congresului II, de asemenea a fost votată noua componenţă a Consiliului Politic Naţional, Comisiei Centrale de Cenzori, Curţii de Etică şi Arbitraj al Partidului.

Conform noului Program politic al Partidului Popular din Republica Moldova, formaţiunea este un partid modern, de o vocaţie europeană, care militează pentru edificarea în Republica Moldova a statului de drept, suveran şi democrat. Partidul Popular promovează doctrina populară şi îşi asumă misiunea de a deveni o forţă reprezentativă şi consolidatoare, o forţă creatoare pentru generaţiile viitoare, care, în managementul său politic va combina puterea tradiţiei cu tendinţa de dezvoltare şi care va aduce stabilitatea, bunăstarea şi prosperitatea în Republica Moldova.

Principalele angajamente ale Partidului Popular ţin de consolidarea societăţii moldoveneşti, prin constituirea unei naţiuni civice unite şi integrarea grupurilor etnice într-o comuniune culturală comună. Un alt obiectiv primordial este stabilitatea politică prin perfecţionarea sistemului politic. La acest capitol, Partidul Popular propune alegerea Preşedintelui ţării de întreg poporul, iar alegerea Parlamentului să se desfăşoare printr-un sistem electoral mixt, în care deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50, fapt ce va contribui la dezvoltarea regiunilor administrative, va spori răspunderea aleşilor poporului în faţa electoratului lor şi va asigura controlul societăţii asupra autorităţilor;. Printre obiectivele de dezvoltare durabilă şi rapidă a ţării, ca principala condiţie de combatere a sărăciei, se găsesc introducerea impozitului unic în agricultură de 1,8 lei/grad-hectar, impozitul unic pentru persoanele fizice si juridice de 10%, cota zero la impozitul pe venit reinvestit, zero taxe şi impozite la importul de utilaje şi tehnologii avansate, politici bugetar-fiscale pe o perioada de minim 3 ani, cota de 8% TVA în agricultură, fondul de susţinere anual a agriculturii pînă la 1 miliard lei, întreprinderile mici şi mijlocii care vor asigura angajarea în cîmpul muncii nu mai puţin de 5 persoane vor fi scutite de plata impozitului pe venit pe o perioadă de trei ani.

Partidul Popular aspiră să reprezinte, cu precădere, interesele politice ale ţărănimii-“talpa ţării”, ale antreprenorilor mici şi mijlocii, ale intelectualităţii populare. Totodată işi propune să obţină sprijinul masiv al societăţii, prin garanţii sociale avansate pentru cetăţeni, prin crearea şi consolidarea unei clase de mijloc influente şi independente în plan economic şi politic.

Partidul Popular din Republica Moldova va promova o politică socială îndreptată spre beneficiul oamneilor. În acest scop îşi propune reducerea sărăciei prin realizarea unui progres rapid de dezvoltare în economie, bazat pe investiţii solide, creşterea semnificativă a indecelui PIB per cap de locuitor şi o politică socială bazată pe principiul echităţii sociale. Reducerea sărăciei va avea loc prin direcţionarea veniturilor bugetare în favoarea categoriilor social defavorizate, sporirea cărora va fi posibilă prin extinderea bazei impozabile şi reducerea economiei tenebre, eliminarea corupţiei şi facilitarea climatului investiţional.

Partidul Popular îşi asumă pe deplin responsabilitatea şi îi asigură pe cetăţenii Republicii Moldova de transformarea societăţii în una prosperă şi liberă, în care statul se află în serviciul cetăţenului, într-un stat cu care se vor mîndri toţi şi de unde nimeni nu va dori să plece.

Raport prezentat de către Alexandru Oleinic, Preşedintele Coordonator al Partidului Popular din Republica Moldova, în cadrul Congresului II al formaţiunii

Stimaţi delegaţi,
Doamnelor şi domnilor,
Dragi colegi şi oaspeţi!

Am o deosebită plăcere să salut prezenţa dumneavoastră la lucrările Congresului doi al Partidului Popular, congres care va afirma Partidul Popular drept o forţă reprezentativă şi consolidatoare.

Însăşi fondarea partidului nostru este expresia speranţei, că în Republica Moldova se poate face o altă politică. O politica orientată spre necesităţile cetăţenilor, spre edificarea unui stat care nu va controla brutal viaţa oamenilor, ci îi va ajuta activ să supravieţuiască în perioada dificilă de criză prin care trecem.

Sunt bucuros să Vă văd pe toţi aici, în această sală. În acest context vă citez o afirmaţie a americanului Steve Jobs, pionier al revoluţiei în domeniul computerelor personale: “Nu are rost să adunăm oameni pricepuţi ca să le spunem ce să facă. Noi adunăm oameni pricepuţi ca ei să ne spună ce să facem noi”. Vă asigur că echipa noastră va ţine cont la maximum de orice opinie. Şi toate întîlnirile noastre vor fi un prilej de a vorbi despre viitorul Republicii Moldova.

Dragi prieteni,

Vă mulţumesc pentru prezenţa şi încrederea manifestată. Vă mulţumesc pentru efortul intelectual şi organizatoric imens pe care l-aţi făcut. Acesta ne-a dat posibilitatea să facem multe într-un termen destul de restrîns. Fără eforturile dumneavoastră, întîlnirea de astăzi ar fi fost imposibilă. Anume de dumneavoastră depinde perceperea partidului de către populaţie, de priceperea dumneavoastră de a aduce la cunoştinţă principalul: Moldova este una şi aceasta ne uneşte pe toţi. Noi suntem un partid al poporului, tindem spre prosperarea ţării şi a fiecărui cetăţean în parte. Şi vă asigurăm — că nu vom renunţa la nici un angajament asumat.

În perioada de după constituirea Partidului Popular, noi am reuşit să ne consolidăm echipele în 29 raione, UTA Găgăuzia, municipiile Bălţi şi Chişinău, formînd peste 500 organizaţii primare în care s-au unit mai mult de 5500 membri de Partid, a fost consolidată Organizatia Naţională a Tineretului despre care ne vor vorbi însuşi echipa tinerilor populari, toate aceastea sînt doar un început de consolidarea şi afirmare a Partidului.

Procesul de consolidare a Partidului va fi un proces continuu, bazat pe deschiderea noastră către toţi cetăţenii, indiferent de originea etnică, de limbă, religie, sex, de situaţia materială sau provenienţa socială.

În activitatea noastră politică vom miza mult pe opiniile clasei de mijloc, independente în plan economic şi politic, vom reprezenta cu precădere, interesele politice ale ţărănimii — “talpa ţării” — ale antreprenorilor mici şi mijlocii, ale intelectualităţii populare.

Astăzi, toţi împreună, prin adoptarea Programului politic al Partidului Popular, ne asumăm responsabilitatea de a promova doctrina populară, bazătă pe respectarea tradiţiei şi a valorilor naţionale, care se vor regăsi în politicile partidului, orientate spre nevoile umane ale cetăţenilor. Să asigurăn o dezvoltare durabilă a economiei şi o armonie interetnică stabilă — reperele de bază pentru edificarea unui stat democratic şi a naţiunii civice unite.

Numai cu suportul şi cu participarea întregului popor -- Moldova va deveni un stat modern şi civilizat!

Onorată asistenţă,

Republica Moldova a marcat anul acesta 21 de ani de la proclamarea indepenţei — ani, în care cetăţenii au aspirat la o viaţă, la un viitor mai luminos şi la un stat prosper.

În realitate însă cei 21 de ani de independenţă a statului Republica Moldova au fost ani de disperare şi dezamăgire pentru cătăţeni. Republica Moldova nu a reuşit să se afirme ca stat independent, democratic şi unitar.

Republica Moldova nu a reuşit să finalizeze procesul de formare şi să asigure funcţionarea eficientă a instituţiilor statului.

După anul 1991, în Moldova s-au schimbat 9 guverne, iar sistemul democrat a funcţionat în 5 regimuri: parlamentar (27 aprilie 1990 — 3 septembrie 1990); semiprezidenţial/semiparlamentar (3 septembrie 1990 — 5 martie 1991); prezidenţial (5 martie 1991 — 29 iulie 1994); semiprezidenţial / semiparlamentar (29 iulie 1994 — 5 iulie 2000); parlamentar (5 iulie 2000 — prezent).

Din cauza frecventelor schimbări de regimuri în Republica Moldova clasa politica este preocupată mai mult de problemele legate de lupta politică decît de problemele economice ale statului. Anume din aceste motive partidele politice aflate la guvernare pînă în prezent nu au reuşit să soluţioneze problemele ţării.

Situaţia social-politică pe parcursul acestor 21 de ani de independenţă a evoluat în trei etape:

Prima etapă a fost perioada de stabilire a tînărului stat Republica Moldova. În acea perioadă Moldova a aderat la mai multe structuri şi organizaţii internaţionale. S-au stabilit priorităţile de dezvoltare, care au fost susţinute de către donatorii străini. În plan extern Moldova era privită ca un stat în tranziţie cu aspiraţii europene.

În aceeaşi perioadă — a anilor 1991–1999 la începutul transformărilor democratice, — reformele economice realizate au avut un impact social major şi au provocat o criză socială profundă şi dramatică. Produsul Intern Brut a scăzut de trei ori.

În perioada anilor 2001–2009 — perioada guvernării comuniste volumul de remitenţe a crescut de la 99,7 mln USD pînă la 600 mln USD, atingînd o cotă de peste 27% din Produsul Intern Brut. Numărul persoanelor plecate la muncă peste hotare se cifra aproximativ la 600 mii persoane, ceea ce constituie 38% din populaţia aptă de muncă. Mijloacele acumulate la bugetul de stat erau cheltuite pe proiecte populiste care s-au soldat doar cu delapidări — Proiectul Satul Moldovenesc, de gazificare a localităţilor, Oraşul Vinului, ş.a.

De rînd cu situaţia stagnantă din economie, în perioada guvernării comuniste Republica Moldova a înregistrat cei mai proşti indicatoti la capitolele respectarea dreptului omului, libertatea presei şi libertatea de exprimarea, drepturile opoziţiei, funcţionarea instituţiilor în stat şi respectarea principiului separării puterilor în stat.

Perioada de guvernarea comunistă a mai fost şi o perioadă de luptă politică împotriva încercărilor de uzurpare totală a puterii în stat, împotriva încercărilor de a schimba regimul constituţional, de a pune în pericol integritatea Republicii Moldova (Planul Kozac) şi de a schimba vectorul de integrare europeană a ţării noastre.

Onorată asistenţă,

În anul 2009, după revenirea forţelor democratice la putere şi formarea Alianţei pentru Integrare Europeană, ţara noastră ar fi trebuit să revină la normalitatea şi funcţionalitatea instituţiilor statului. Spre regret, Alianţa pentru Integrare Europeană este a doua experienţă tristă pentru Republica Moldova. Diversitatea de idei, de principii şi valori şi mai des fiind ghidaţi de interesele proprii — partidele din Alianţă sunt mai mult preocupate de lupta politică decît de problemele cetăţenilor. Politizarea instituţiilor statului au adus la birocratizarea excesivă a lor. Deşi se declară că se fac reforme, efectele lor sunt nule deoarece ele rămîn doar pe hîrtie. Ultimile date statistice ne denotă despre o situaţie destul de alarmantă pentru economia ţării — încetinirea creşterii şi chiar tendinţa de descreştere a Produsului Intern Brut condiţionată de mai mulţi factori interni şi externi.

În perioada de după 2009 pînă în prezent în economia ţării au început să se resimtă efectele negative ale dependenţei totale a economiei de remitenţe. Pe fundalul descreşterii volumului de remitenţe de la 1.8 miliarde dolari în 2008 pînă la 1,5 miliarde dolari SUA în 2011, creşterea economică anuală riscă să se diminuieze pînă la 3% în anul curent.

În consecinţă — societatea moldovenească se simte instabilă, mereu în proces de reformare. Cu aparenţa unor elemente de capitalism oligarhic, actualul sistem îi face pe cei bogaţi — mai bogaţi, iar pe cei săraci — mai săraci.

În consecinţă, pe parcursul a celor 21 de ani de independenţă principale îngrijorări ale populaţiei — şi astăzi şi 10 ani în urmă — au fost şi sunt sărăcia, creşterea preţurilor, locurile de muncă şi viitorul copiilor. Populaţia continuă să fie nemulţumită de nivelul de trai şi de insuficienţa de venituri.

Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa cu cel mai scăzut nivel de trai. Nivelul minimului de existenţă a evaluat pînă la 1500 lei. Pe cînd co-raportul dintre veniturile populaţiei şi valoarea minumului de existenţă este la nivel de 95%, iar cel dintre mărimea pensiei şi minimului de existenţă pentru pensionari, e de doar 67%. Moldovenii continuă să trăiască sub nivelul minimului de existenţă.

Comparativ cu ţările vecine, PIB pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare al Republicii Moldova este de 2,71 ori mai mic decît cel al Ucrainei şi de 4,85 ori mai mic decît cel al României. Această discrepanţă relevă faptul că nivelul de trai din Republica Moldova reprezintă un domeniu critic.

Populaţia Moldovei în ultimii 10 ani s-a diminuat cu circa 83 mii oameni (-2,3%), iar ponderea populaţiei cu vîrsta mai mare de 65 de ani a crescut de la 8.6 puncte procentuale în 2000 la 14,4 la sută în 2011.

Cea mai rapidă depopulare se atestă în satele moldoveneşti unde- populaţia rurală zilnic scade cu 15–18 persoane. Între cele două recensăminte, numărul unităţilor administrative s-a redus cu 15 %. Astfel, spaţiul rural a rămas fără un patrimoniu genetic favorabil de reproducere. Dacă pînă în 2000 aveam doar 20 de sate unde există o întrerupere în continuitatea generaţiilor, în prezent această situaţie se observă în 30% din satele de la nord, unde în clasa întîi copii merg o dată la doi ani .

Conform clasamentelor internaţionale, Republica Moldova a ajuns să fie calificată ca una din cele mai instabile ţări din Europa, la capitolul stabilitate politică, economică şi socială.

Aceastea sunt caracteristicile tuturor guvernărilor care s-au aflat la putere în Republica Moldovaa.

Numai cu suportul şi cu participarea întregului popor — Moldova va deveni un stat modern şi civilizat!

Onorată asistenţă,

În aceste condiţii, Partidul Popular,- care prin însuşi denumirea sa este un partid al soluţiilor — propune societăţii Programul său Politic în favoarea drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor ţării.

Prin noul său Program politic, Partidul Popular propune căi clare şi concrete de depăşire a crizei de sistem, asumîndu-şi sarcina făuririi unei societăţi civilizate, de tip european prin realizarea următoarelor zece angajamente politice:

  1. Consolidarea societăţii moldoveneşti
  2. Stabilitate politică — prin perfecţionarea sistemului politic
  3. Creştere economică rapidă şi durabilă
  4. Standarde europene de viaţă, bazate pe libertate şi bunăstare
  5. Reforma sistemului educaţional şi a celui de sănătate — prin a asigura fiecărui cetaţean şanse egale şi servicii de calitate înaltă
  6. Politică demografică eficientă — prin încurajarea creşterii natalităţii, stimularea familiilor tinere şi a celor cu mulţi copii, prevenirea exodului în masă al populaţiei şi protecţia cetăţenilor în faţa riscurilor sociale majore
  7. Autonomie locală autentică şi eficientă — bazată pe standardele europene şi pe condiţii echitabile create pentru dezvoltarea tuturor regiunilor
  8. Valorificarea patrimoniului tradiţional cultural. Susţinerea valorilor morale si spirituale ale naţiunii
  9. Consolidarea statului de drept şi eliminarea corupţiei
  10. Eurointegrarea — model de transformare a Republicii Moldova într-o ţară modernă.

Stimaţi delegaţi,

Stabilitatea politica a statului este un factor determinant pentru nivelul de credibilitate a statului în faţa comunităţii internaţionale.

Consolidarea societăţii moldoveneşti va fi realizată prin promovarea spiritului de solidarizare a cetăţenilor, cultivarea patriotizmului şi a spiritului civic. Obiectivul Partidului Popular este constituirea unei naţiuni civice şi integrarea grupurilor etnice într-o comuniune culturală comună.

În paralel cu o criză social-economică, societatea moldovenească continuă să se confrunte şi cu o criză identitară profundă, care îi divizează, în continuare, pe cetăţeni după criterii etnoculturale şi lingvistice. Însă, în lipsa unei coeziuni sociale, bazate pe identitatea naţională, nu este posibilă edificarea unui stat cu o economie viabilă.

Naţiunea civică poate fi consolidată treptat şi consecvent, astfel încît toţi locuitorii, prin definiţie, se vor identifica drept cetăţeni ai Republicii Moldova. Acest proces va fi însoţit de integrarea grupurilor etnice în spaţiul naţional unic, prin însuşirea tradiţiilor culturale şi istorice ale populaţiei majoritare, în paralel cu păstrarea propriilor identităţi şi tradiţii.

Partidul va contribui în mod imperativ la crearea unei atmosfere de intoleranţă în societate faţă de orice manifestare de xenofobie, de discriminare pe motive etnice sau lingvistice ori a lipsei de respect faţă de limba de stat.

Stabilitatea politică a ţării înseamnă stabilitatea instituţiilor statului şi respectarea principiului separării puterilor în stat. De aceea, Partidul Popular va consolida instituţiile democratice şi va asigura exercitarea puterii reale a poporului, prin crearea unui sistem de comunicare, — între putere şi societatea civilă — care să le ofere cetăţenilor oportunitatea de a participa la luarea deciziilor politice.

Pentru a responsabiliza politicienii în faţa alegătorilor şi a stopa traseismul politic Partidul Popular va promova modificarea sistemului electoral de alegere a Parlamentului printr-un sistem electoral mixt, în care deputaţii să fie aleşi pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale în proporţie de 50 la 50.

Preşedintele Republicii Moldova trebuie să fie ales în mod direct de către tot poporul.

În funcţiile de conducere ale Curţii de Conturi, Comisiei Electorale Centrale şi ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului, de regulă, vor fi aprobate şi candidaturile desemnate de Opoziţia parlamentară, pentru sporirea independenţei şi a eficienţei structurilor nominalizate.

În scopul asigurării unui proces democratic şi transparent în exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor Partidul Popular va asigura condiţiile necesare pentru întroducerea registrului electronic al alegătorilor şi va garanta independenţa Comisiei Electorale Centrale.

Partidul Popular va iniţia un dialog în vederea obţinerii consensului naţional pentru stabilirea priorităţilor naţionale de dezvoltare ale Republicii Moldova, care, în mod obligatoriu, vor fi preluate şi continuate de orice partid aflat la guvernare.

Creşterea economică este obiectivul determinant în combaterea sărăciei şi de sporire a bunăstării. Partidul Popular va realiza o creştere economică rapidă şi durabilă în baza unui model economic eficient şi credibil bazat pe restructurarea întreprinderilor industriale din sectorul public, crearea unui mediu concurenţial echitabil, reguli stabile şi eficiente pentru dezvoltarea bussinesului mic şi mijlociu, garantarea respectării dreptului de proprietate investitorilor locali şi străini.

Activităţile de inovare, de dezvoltare a tehnologiilor înalte, tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, accelerarea formării bazei comunităţii informaţionale moderne, implementarea “tehnologiilor verzi”, “bussinesul ecologic,” cultivarea produselor ecologice vor servi ca bază pentru noul model de dezvoltare economică ce va fi propus de Partidul Popular.

Resursele financiare necesare pentru realizarea obiectivelor propuse le vom obţine prin reformarea sectorului financiar; adoptarea unor politici bugetar-fiscale previzibile pe o perioadă de lungă durată (minimum de trei ani), prin unificarea sistemului de impozitare. Introducerea impozitului unic în agricultură de 1,8 lei grad-hectar, a impozitului unic de 10% pentru persoanele fizice şi juridice, ce va contribui la sporirea veniturilor la bugetul de stat şi la diminuarea economiei subterane.

Noi locuri de muncă nu vor fi un mit de care se folosesc partidele în campaniile electorale. Locurile noi de muncă le vom asigura prin scutirea de plata impozitului pe venit pe o perioadă de trei ani a întreprinderilor mici şi mijlocii, gospodării ţărăneşti, care vor asigura angajarea în cîmpul muncii nu mai puţin de cinci persoane.

Pentru a asigura un flux de investiţii străine, vom adopta o politică fiscală stabilă şi previzibilă în timp. Instabilitatea politică şi cea financiară este unicul obstacol în calea investiţiilor serioase. În acest sens, este important să asigurăm cota zero la impozitul pe venitul reinvestit în capitalul social şi zero la taxe şi impozite la importul de utilaje şi tehnologii avansate.

Procesul de dezvoltare economică va stimula apariţia locurilor de muncă şi creşterea productivităţii, va contribui la realizarea reformelor structurale şi la administrarea eficientă şi transparentă a mijloacelor financiare. Se va asigura un management performant, investiţii masive în capitalul uman şi în tehnologile avansate. Republica Moldova se va redirecţiona de la consum şi import — la investiţii, reforme şi exporturi, ca principalele motouri ale creşterii economice.

Pe fundalul creşterii cererii globale la produsele alimentare, agricultura trebuie să devină una dintre ramurile prioritare ale renaşterii economiei naţionale.

Agricultura şi satele moldoveneşti au rămas în afară procesului de modernizare, potenţialul natural enorm de care ele dispun nu este valorificat. Cauza rezidă în greşelile de politică agricolă comise de guvernări, în investiţiile insuficiente pentru dezvoltarea bazei de producţie şi a infrastructurii rurale în general, precum şi în preluarea lentă, întîrziată a tehnologiilor agricole moderne.

De acolo a şi început degradarea economică a satelor, însoţită de exodul masiv al oamenilor de la sate peste hotarele ţării.

Pentru Partidul Popular, sectorul agricol înseamnă satul moldovenesc cu oamenii săi harnici şi necăjiţi. Dezvoltarea şi susţinerea sectorului agricol va însemna dezvoltarea satului şi crearea locurilor de muncă pentru oamenii de la sat.

Cei care muncesc la pămînt şi cultivă cereale, legume şi fructe merită să fie susţinuţi de către stat, aşa cum se procedează în toate ţările civilizate. Subvenţionarea agriculturii se va face la nivelul de 40% din costurile de achiziţie pentru: procurările de tehnică agricolă, construcţiile noi de sere, înfiinţarea plantaţiilor horticole multianuale, 8% la TVA, după exemplul ţărilor europene.

Discurs rostit de către Angela Cebotari, Copreşedinte a Partidului Popular din Republica Moldova, în cadrul Congresului II al formaţiunii

Stimată audienţă, stimaţi colegi, sînt bucuroasă să va salut la Congresul de astăzi al Partidului Popular din Republica Moldova.

Nimeni nu ştie ce viitor ne aşteaptă, de aceea ne-am adunat astăzi, pentru a scoate în evidenţă problemele ce ne frămîntă, care crează impas în situaţia politică şi economică din ţară. Partidul Popular vine cu un Program bine gîndit, realizarea căruia va duce la îmbunătăţirea situaţiei în toate domeniile. Ca specialist în jurisprudenţă, desigur am atras atenţia acestui capitol, mai ales că toate sondajele sociologice susţin univoc că cea mai mare corupţie se află anume în sistemul judiciar, dar din păcate aceasta este situaţia. E neplăcut să auzi acest fapt, deoarece fiecare din noi aşteptăm să fim protejaţi, aşteptăm să ni se facă dreptate. Cu toate acestea este îmbucurător faptul că Partidul Popular stabileşte un şir de criterii în acest sens, deoarece nu poţi să construieşti un stat prosper, civilizat şi totodată corupt şi agramat.

În procedura civilă la etapa legislaţiei în vigoare există o noţiune: termen rezonabil şi nu este specificat un termen anume de soluţionare a litigiilor. Astăzi Programul Partidului Popular vine cu un obiectiv care va ajuta să găsim o modalitate de reglementare a proceselor de judecată pentru soluţionarea mai rapidă şi eficientă a litigiilor. Şi aecst obiectiv este: iniţierea şi adoptarea unui act legislativ care să reglementeze durata de acţiune în justiţie conform căruia orice cetăţean care are sau a avut un proces, să beneficieze de dreptul de a contesta durata excesivă de examinare a acestuia. De obicei aici se referă cel mai mult la dosarele civile care durează chiar pînă la 10 ani.

Ştim bine că situaţia economică nu este una dintre cea mai favorabilă în ţară, de aceea este binevenită ideea de a acorda oamenilor anevoiaşi, păturilor social vulnerabile, consultaţii juridice gratuite pentru soluţionarea unor probleme, fără a se lovi de necunoaştere şi greutăţi.

Legile trebuie să fie adoptate pentru popor, să cunoaştem ce vrea el şi să le aplicăm în folosul şi trebuinţa sa şi aceasta este stipulat în alt punct al Programului: restructurarea instanţelor de judecată în scopul reducerii numărului de cauze pentru un magistrat, judecător, precum şi generalizarea procedurilor de mediere, care să conducă la soluţionarea amiabilă a situaţiilor conflictuale, fără a se ajunge la instanţa de judecată.

Totodată aş dori să abordez o problemă care mă preocupă personal: pregătirea calificată a cadrelor în jurisprudenţă. La momentul dat parcurg stagierea în avocatură şi nu am văzut nici o responsabilitate şi nici ajutor din partea nimănui. Doresc mult să devin un specialist calificat, dar pentru aceasta caut singură metoda şi strategia pentru a învăţa activitatea dată.

Nu e secret că Moldova va ocupa primul loc în Europa după numărul de specialişti în drept după cap de locuitor. La prima vedere ar trebui să ne bucurăm, dar vedem că de fapt, în realitate, are loc o goană după numărul de contracte, goană după numărul de studenţi, scopul final fiind nu calitatea pregătirii acestor cadre, ci acumularea mijloacelor băneşti pe contul instituţiilor de învăţămînt, iar ca rezultat avem mii de aşa numiţi specialişti în drept şi o ţară practic agramată. De aceea consider că a venit timpul ca pe primul plan să fie pusă calitatea pregătirii acestor specialişti, să avem instituţii specializate ca avocatura, notariatul, cum este în România, Ucraina şi alte ţări dezvoltate. Cînd vorbim despre angajarea tinerilor specialişti, o problemă este lipsa experienţei de muncă, dar cum pot ei acumula această experienţă dacă nu li se oferă condiţii de efecture a stagierii şi ca rezultat majoritatea tinerilor pleacă din ţară în căutarea unei vieţi mai bune, chiar dacă ar putea deveni un specialist bun pentru statul nostru. Soluţia acestei probleme am găsit-o în Programul Partidului Popular: pentru tinerii specialişti crearea de condiţii pentru asigurarea cu locuri de muncă, pentru studenţi — locuri pentru practica profesională, prin prevederea de stimulente fiscale întreprinderilor respective.

Fiind membră a Asociaţiei Tinerilor Avocaţi, am abordat în cadrul consiliilor, problema calificării cadrelor şi am observat necesitatea muncii asupra culturii juridice, care trebuie realizată pe lîngă studiile de bază în cadrul facultăţii, implementarea educaţiei nonformale în ceea ce priveşte organizarea meselor rotunde, seminare, conferinţe care au drept scop formarea şi ridicarea nivelului profesional prin intermediul discuţiilor publice.

Sînt binevenite aceste activităţi, dar consider că în primul rînd statul ar trebui să fie preocupat de problema tinerilor şi pregătirea calificată în profesie.

În finalul discursului aş vrea să menţionez că am speranţa şi încrederea în puterea Partidului Popular, că problemele abordate îşi vor găsi realizarea în viitor spre îmbunătăţirea situaţiei economice şi politice din ţară. Consider că fiecare din noi trebuie să contribuie la acele spuse şi succesul va fi de partea noastră.

Vă mulţumesc mult.

Discurs rostit de către Maxim Braila, Vicepreşedintele Organizaţiei de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, în cadrul Congresului II al formaţiunii

Stimaţi colegi, Onorată asistenţă, Dragi prieteni!

Ţin să vă salut prezenţa la Congresul II al Partidului Popular din Republica Moldova.

După o muncă depusă împreună, pentru consolidarea şi fortificarea rîndurilor partidului, am ajuns la o nouă fază — şi anume la CONGRESUL II AL PARTIDULUI POPULAR. Eu doresc să vă felicit pe toţi cu acest eveniment şi să urez în continuare succese în desfăşurarea Congresului.

M-am gîndit foarte mult ce să vorbesc astăzi, în pofida faptului că sunt multe chestiuni care nu s-ar încadra în termenul Regulamentului desfăşurării Congresului.

Fiind un tînăr, am decis să mă opresc la această problemă şi anume la situaţia catastrofală în care ne-am pomenit noi TINERII Republicii Moldova.

Voi trece în revistă majoritatea problemelor:

  1. Tinerii nu au condiţii de muncă. La angajare le este cerută experienţa de muncă.
  2. Taxele pentru studii sunt exagerate (la Facultatea de Drept contractul este de 9000 lei)
  3. Bursele sunt foarte mici şi studentul nu-şi poate permite să asigure minimul necesar (bursa îi circa de 500 lei)
  4. Tinerele familii nu sunt asigurate cu spaţiu locativ, ceea ce duce la imposibilitatea şi nedorinţa tinerilor să întemeieze o familie.
  5. În anumite domenii cum este dreptul, absolvenţi anual sunt mulţi, dar locuri de muncă puţine.
  6. Şi o problemă majoră ar fi migraţia tinerilor.

Viaţa în RM a ajus a fi imposibilă. Mai ales că tinerii noştri s-au dezamăgit în politică, însă eu am convingerea că astăzi trebuie să ne implicăm cu toţii pentru a ne făuri viitorul la noi acasă. Altă ieşire noi nu avem dacă vrem să trăim în Moldova.

Activînd în cadrul echipei Partidului Popular, am înţeles un lucru — Partidul Popular este unica noastră şansă. O repet la toţi şi o voi mai repeta şi astăzi, noi trebuie să facem tot posibilul să venim la Guvernare, să arătăm la toţi că noi putem realiza cu succes scopurile noastre astfel încît să trăim mai bine. Sunt convins că Partidul Popular este un partid care se ţine de principiul “Mai puţine vorbe — mai multe fapte”.

De aici şi rezultă scopul nostru, a fiecăruia din sală, să facem tot posibilul ca la următoarele alegeri să obţinem majoritatea. Vin cu rugămintea la toţi, ca după ce vom reveni fiecare acasă după Congres să creem cît mai multe organizaţii primare, să avem o acoperire naţională pentru a ţine piept hoţilor din alte partide, la următoarele alegeri. Transmiteţi la toţi prietenii voştri, cunoscuţilor că pe arena politică a apărut o FORŢĂ care este PARTIDUL POPULAR DIN REPUBLICA MOLDOVA!

Mergînd acum pe stradă, privind în ochii oamenilor, văd numai probleme, griji. Nimeni nu-şi trăieşte viaţa frumos. Sunt sigur că odată cu venirea Partidului Popular la Guvernare lucrurile se vor schimba, deoarece:

  1. Are o echipa cu experienţă enormă
  2. Are un program realist şi foarte concret
  3. Are cea mai mare organizaţie de tineret

Acum societatea noastră este tulburată de voci cointeresate, care încearcă să dezbine ţara în ai noştri şi ai voştri. Tinerii în acest context, sunt împărţiţi şi trag Moldova (cum în basmul Lebăda, racul şi ştiuca) în diferite părţi. Citind Noul Program al Partidului Popular am constatat că un scop fundamental al acestuia este de a consolida societatea. De a uni toţi cetăţenii într-un front comun întru binele Republicii Moldova.

Acest lucru este cel mai important, eu cred, în perioada actuală.

Noi trebuie să trăim bine! Dar pentru asta trebuie să muncim mult.

Stimaţi colegi, fiecare tînăr, la absolvirea liceului are de ales: ori rămîne în Republica Moldova, ori pleacă peste hotare. Majoritatea aleg calea spre alte ţări. Eu am decis că rămîn aici, eu vreau să traiesc în Moldova, să-mi creez o familie aici, să mă căsătoresc cu o moldoveancă, să mă bucur de viaţă alături de cei dragi mie.

Da, într-adevăr, după o mulţime de dezamăgiri, înţelegi că dacă aşa continuă şi mai departe mai bine e să plecăm cu toţii şi să lasăm această Alianţă de la guvernare să se mănînce la ecranul televizorului mai departe iar seara să fie cei mai mari fraţi la o saună sau în alt local închis. Acum este foarte greu să te manifeşti fiind tînăr, e foarte greu să-ţi găseşti un loc de muncă după specialitate şi bine plătit în RM, dar dacă vom fi decişi în ceea ce facem vom reuşi să trăim bine.

Politica în Republica Moldova a ajuns un fenomen de care toţi se feresc deoarece este una murdară, fără reguli. Însă acum a ajuns momentul că doar prin politică putem redresa cursul statului nostru spre o dezvoltare continuă, spre un progres.

Winston Churcill spunea: “A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întîmple mîine, săptămîna viitoare, luna viitoare, anul viitor, iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate acestea nu s-au întîmplat.”

De datoria noastră este de a deveni o nouă clasă de politicieni, care nu doar să promitem dar şi să ne realizăm scopurile . Să acţionăm strategic în toate cazurile, să ne menţinem punctul de vedere, să demonstrăm că suntem pregatiţi pentru a rezolva problemele societăţii. Doar aşa putem contribui la o schimbare a societăţii noastre.

Stimaţi prieteni, astăzi este o zi mare pentru mine şi anume Ziua Studentului. În legătură cu faptul că în sală majoritatea au fost stundenţi vreau să ne felicităm reciproc şi vreau să ne dorim să rămînem studenţi pentru totdeauna.

Dragi prieteni, Vă propun astăzi aici să ne unim forţele într-un întreg, într-o putere — numită PARTIDUL POPULAR DIN REPUBLICA MOLDOVA!!! Să dezvoltăm împreună ţara noastră. Să contribuim la un trai decent al fiecăruia dintre noi.

NUMAI ÎMREUNĂ VOM ÎNVINGE!!!

Doamne ajută şi Vă mulţumesc!!!

Serviciul de presă PPRM
Sursa: www.pprm.md

Comunicat de presă al Partidului Popular din Republica Moldova Partidul Popular solicită organizarea unei şedinţe extraordinare lărgite a Consiliului Superm de Securitate a Republicii Moldova