Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În cadrul unei conferinţe de presă, Alexandru Oleinic, liderul Partidului Popular din Republica Moldova şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la instabilitatea politică care persistă în ţară, susţinînd că una din cauze este alegerea preşedintelui ţării de către politicieni şi nu de popor. Preşedintele PPRM a declarat referindu-se la acest subiect că “Criza politică din ultimii patru ani demonstrează că ţara are nevoie de un preşedinte ales de popor şi nu de politicieni. Moldova are nevoie de un lider naţional, independent şi garant al Constituţiei!”
“Această opţiune nu este doar a partidului nostru. Trebuie să ne amintim că aproape în toate sondajele care se fac la nivel naţional, peste 80 la sută din respondenţi se pronunţă pentru alegerea preşedintelui de întreg poporul”, a mai spus liderul Partidului Popular.
În acest context PPRM demarează campania “Tu alegi preşedintele”, campanie de colectare a semnăturilor pentru modificarea Constituţiei şi alegerea prin vot direct a preşedintelui Republicii Moldova.
Preşedintele PPRM, Alexandru Oleinic, a adresat un apel forţelor politice, tutror cetăţenilor, să se alăture acestei iniţiative.
Sursa: www.pprm.md