Analiza datelor statistice privind forţa de muncă, publicate anual şi trimestrial de către Biroul Naţional de Statistică, ne denotă o situaţie alarmantă la acest capitol. Mă refer la datele statistice privind numărul populaţiei, de rînd cu numărul cetăţenilor moldoveni emigraţi peste hotarele Republicii Moldova şi îndeosebi la cele care ne reflectă situaţia demografică şi starea de lucruri din învăţămînt.

Concluziile care se impun în rezultatul analizelor efectuate din domeniu sunt următoarele: (1) În Republica Moldova toate reformele economice, de rînd cu procesul de deterioarare a economiei naţionale, au redus in mod direct starea socială a cetăţenilor şi sporul demografic natural; (2) Toate partidele aflate la guvernarea Republicii Moldova au contribuit în mod direct la migraţia masivă a cetăţenilor peste hotarele ţării; (3) Statul Republica Moldova a pierdut cea mai mare bogăţie a sa — capitalul uman.

În perioada dintre cele două recensăminte (din 1989 şi 2004) populaţia Republicii Moldova (fără regiunea transnistreană) a scăzut de la 3657 mii locuitori la 3383 mii locuitori, mai bine zis cu 274 mii. Scăderea populaţiei a influenţat negativ şi ritmurile de creştere a populaţiei active în corelare cu ritmurile de creştere a populaţiei tinere şi a celei în vîrstă de peste 60 de ani. Dacă în anul 1989, 35 de tineri şi 25 de bătrîni erau dependenţi de 100 de adulţi — în 2004 se atestă o scădere dramatică a numărului de tineri pînă la 23 şi o crestere a numărului populaţiei în vîrstă de peste 60 de ani pînă la 29.

Şi numărul populaţiei active a evaluat de la 1,6 milioane la 1,2 milioane pe parcursul anilor 2000–2012, micşorîndu-se cu mai mult de 400 mii. Iar în 2012, datele privind populaţia economic activă ne anunţă că numărul acesteia este în descreştere cu 3,4% (-43 mii) faţă de anul 2011. În trimestrul întîi al anului curent, numărul populaţiei active s-a diminuat cu încă 100 mii de persoane, constituind 1121 mii persoane.

Într-un studiu al Băncii Mondiale privind situaţia din Republica Moldova se atestă că numai pe parcursul perioadei 1991–2008 noi am pierdut peste 846 mii de braţe de muncă — fenomen ce a determinat ţara noastră ca fiind ţara cu cea mai mare scădere a ratei de ocupare a forţei de muncă din toate ţările post-sovietice. Ca urmare a migraţiei masive a populaţiei apte de muncă şi reducerii cu un sfert a numărului populaţiei lucrătoare, începînd cu anul 2004, Republica Moldova se confruntă cu fenomenul de îmbătrînire rapidă a populaţiei. Totodată cu reducerea numărului populaţiei economic active, în perioada anilor 2000–2011 s-a înregistrat şi diminuarea numărului salariaţilor pe domenii: în economie — cu 300 mii de salariaţi, în agricultură — cu 100 mii iar în industrie — cu 35 mii. de salariaţi.

Migraţia masivă a părinţilor a condus şi la diminuarea ratei nete de înmatriculare: pentru studii primare — de la 93,5 % în 2000 până la 87,6 % în 2006; pentru învăţământul secundar general de la 87% până la 86,1%. Prin urmare, numărul de elevi s-a diminuat de la 631 mii la 381 mii: numărul elevilor din clasa I s-a micşorat de la 56 mii pînă la 35 mii, iar a celor din clasa IX — de la 59 mii la 39 mii.

În 2008 s-a atestat o situaţie alarmantă prin constatarea că, aproximativ 72 la sută din cele 395 mii persoane declarate plecate peste hotare în căutarea unui loc de muncă, erau din mediul rural. Situaţia devine şi mai alarmantă prin faptul că din totalul acestor persoane, majoritatea aveau vârsta cuprinsă între 15 — 24 ani (35,1%), femeile fiind peste 65% — fenomen care a constituit cauza principală a depopulării localităţilor rurale din Republica Moldova. Ca urmare, acum la sate locuiesc preponderent copii în vârstă de până la 16 ani şi pensionari.

Diferenţa mare între condiţiile de trai şi cele de studii de la oraşe comparativ cu sate, conduc la nivele joase de calificare şi instruire a forţei de muncă.

În consecinţă, investitorii străini şi locali tot mai frecvent atestă lipsa forţei de muncă în Republica Moldova — nici celei calificate, nici celei necalificate. Iar conducătorii companiilor angajatoare, conform studiului “Relaţiile de muncă în RM din perspectiva companiilor” realizat încă în noiembrie 2006, vorbesc despre faptul că diplomele de absolvire cu succes a studiilor au devenit mai puţin relevante pentru angajare, prioritatea fiind acordată celor care dispun de un set de cunoştinţe şi competenţe profesionale acceptate de către organizaţii.

Piaţa muncii este oglinda stării de lucruri în economia ţării. Teoriile clasice de dezvoltare economică susţin că orice creştere economică generează creşterea locurilor de muncă. În economia Republicii Moldova totul se întîmplă vice-versa — chiar dacă în perioada de pînă la 2007 am înregistrat creşteri economice semnificative numărul locurilor de muncă au fost în descreştere cu 20% în paralel cu rata de ocupare. Nici un partid, venit la guvernare nu şi-a onorat promisiunile electorale referitoare la crearea locurilor de muncă (precum cele promise de 100 mii şi 300 mii) şi la salarii de 300–500 Euro. Astfel, cetăţenilor ţării noastre în continuare li se plăteşte doar 100–150 Euro pe lună, pe cînd în ţările europene preţul forţei de muncă nu este mai mic de 500 Euro pe lună.

În concluzie — capitalul uman, care reprezintă cea mai valoroasă bogăţie a oricărui stat din punct de vedere economic întruchipat în forţa de muncă, rezultă dintr-un proces permanent şi eficient de educaţie şi pregătire profesională. Din acest considerent, formarea şi dezvoltarea capitalului uman trebuie să constituie principala prioritate a cheltuielilor bugetare pe termen mediu.

Voi reaminti că în iulie 2012, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Strategia naţională de dezvoltare “Moldova 2020”, care identifică cele 7 soluţii şi priorităţi pentru creşterea economică a Republicii Moldova:

1. Racordarea sistemului educaţional la cerinţele pieţei forţei de muncă;
2. Sporirea investiţiilor publice în infrastructura de drumuri naţionale şi locale;
3. Diminuarea costurilor finanţării;
4. Ameliorarea climatului de afaceri;
5. Diminuarea consumului de energie;
6. Asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii;
7. Sporirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi de combatere a corupţiei.

La momentul adoptării Strategiei “Moldova 2020” Guvernul a declarat că strategia dată este un document de politici pe domeniile prioritate şi că după adoptarea ei vor fi elaborate şi strategiile sectoriale detaliate. Numai recent am fost martorii lansării spre consultare cu societatea a primului proiect de Strategie sectorială de dezvoltare “Educaţie 2020”. Voi remarca însă că şi această Strategie este doar un un document de politici, care nu include măsuri concrete cu termini exacţi.

Faptul ca problemele invocate continuă să fie reflectate în studiile şi rapoartele donatorilor despre ţara noastră, ne demonstrează că Guvernul încă nu are propria viziune pentru a schimba starea de lucruri.

Ţara are nevoie de măsuri concrete care să impulsioneze dezvoltarea economică. O să mă repet, dar menţionez inca odata că începutul trebuie să fie de la un nou model de dezvoltare economică. De aici vor veni şi investiţiile, şi locurile de muncă bine plătite, şi bunăstarea fiecărui cetăţean. În caz contrar vom continua să batem pasul pe loc.

În acest sens, consider strict necesar adoptarea consensului naţional în domeniile prioritare de dezvoltare a statutului Republica Moldova — Statalitate, Integritate, Educaţie, Cultură, Economie. Toţi cetăţenii Republicii Moldova — atît cei din ţară cit şi cei de peste hotarele ei — trebuie să fie implicaţi în discuţia problemelor din aceste domenii, pentru a fi identificate căile de soluţionare a lor cu contribuţia fiecăruia. În caz contrar, Republica Moldova riscă să rămînă fără capital uman, fără forţă de muncă, fără viitor.

Sursa: www.pprm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet