|||
Pornind de la întîlnirile şi discuţiile pe care le are permanent cu fermierii din Republica Moldova, Partidul Popular se vede obligat să avertizeze guvernarea şi decidenţii în legătură cu caracterul total discriminatoriu pe care îl comportă politicile de subvenţionare a agriculturii pentru anul 2014. La o analiză minuţioasă a proiectului de regulament cu care se operează la această etapă, nu putem decît să constatăm că puterea nu are de gînd să întreprindă nimic pentru a stimula, pentru a încuraja munca ţăranului, chiar dacă ţăranii, fermierii mici sînt componenta de bază a agriculturii ţării.
Demersurile de mai mulţi ani ale ţărănimii Moldovei rămîn în continuare neluate în seamă, iar cei care se află la putere împart fondurile de subvenţionare în funcţie de interesele pe care le au şi preponderent după culoarea politică.
PPRM consideră că nu e deloc corect ca partea leului din fondul de subvenţionare să revină unui număr limitat de agenţi, în timp ce marea majoritate a agricultorilor, ţărănimea, să fie ignorată de putere, de bănci şi de clasa poilitică care a venit la guvernare prin chiar voturile ţăranilor.
Anticipăm intrarea în vigoare a regulamentului pentru a folosi timpul rămas în vederea obligării guvernului să opereze modificările cerute de către fermierii mici.
Partidul Popular vine cu următoarele propuneri:
Repartizarea a nu mai puţin de 50% din mijloacele fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru achitarea subvenţiilor beneficiarilor GT şi producători agricoli, care prelucrează nu mai mult de 70 ha teren agricol
Includerea Asociaţiilor de Economii şi Împrumut în rîndul solicitanţilor cu dreptul de a beneficia de subvenţii în numele miilor de fermieri mici care se crediteaza de la AEĂ
Categoria de vîrstă pentru tinerii fermieri să fie 18–40 ani
Valoarea maximă a subvenţiei pentru un beneficiar nu va depăşi suma totală de 1000000 lei pentru măsurile de sprijin 1, 2, 3, 4, 5, 10
Măsura 3. Stimularea investiţiilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale:
- Suprafaţa minimă eligibilă în cadrul prezentei măsuri sa fie de 0,1 ha şi nu de 0,5 ha. (Prin aceasta să fie stimulaţi fermierii mici şi mijlocii, cu posibilităţi financiare reduse, să cultive produse de valoare înaltă)
- Suprafaţa maximală pentru plantaţiile de viţă de vie, acceptabilă pentru subvenţionare nu va depăşi 10ha, înfiinţată de unul şi acelaşi producător agricol
- Măsura 4. Stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor pe teren protejat (sere de iarnă, solarii, tuneluri):
- Suprafaţa minimă eligibilă în cadrul prezentei măsuri sa fie de 0,01 ha. Şi nu de 0,03ha (Prin aceasta să fie stimulaţi fermierii mici şi mijlocii, cu posibilităţi financiare reduse, să cultive produse de valoare înaltă)
- Pentru grupurile de producători — mărimea compensaţiei să fie de 80% şi nu de 60%, iar pentru ceilalţi producători agricoli să fie 70% în loc de 50%
- Măsura 5. Stimularea investiţiilor pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol, echipamentului ce formează sisteme de irigare, sisteme antiîngheţ şi instalaţii antigrindină Mărimea sprijinului acordat să se calculeze sub formă de compensaţie în proporţie de:
- 60% din cost pentru sistemele de irigare în loc de 40%
- 50% din cost dar nu mai mult de 350000 lei per beneficiar, pentru tractoare agricole şi echipamente agricole în loc de 1000000 lei (Luînd în calcul că fondul de subvenţionare este limitat este necesar de plafonat suma subvenţiilor pentru a mări numărul beneficiarilor fermieri mici)
- 70% din cost dar nu mai mult de 500000 lei per beneficiar, — pentru grupuri de producători
- 70% din cost dar nu mai mult de 500000 lei per beneficiar tînar fermier
- Măsura 6. Stimularea investiţiilor pentru utilarea şi renovarea tehnologică a fermelor zootehnice:
- Pentru tinerii fermieri, solicitanţi de subvenţii în valoarea sprijinului se majoreaza cu 30% din valoarea subvenţiei acordate în condiţii generale în loc de 10%
- Pentru grupuri de producatori — valoarea sprijinului se majoreaza cu 30% (50+30)din valoarea subvenţiei acordate în condiţii generale
- Măsura 8. Stimularea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare şi procesare:
- 50% din costul echipamentelor tehnologice şi al utilajelor pentru întreprinderile de procesare a strugurilor(de pe o suprafaţă nu mai mare de 20ha) şi producere a vinului cu indicaţii geografice şi denumire de origine cu o capacitate anuală nu mai mare de 200tone de vin, amplasate în localităţi rurale, dar nu mai mult de 2,5 mil. lei
- Pentru grupurile de producători valoarea subvenţiei se majorează cu 30% în loc de 10%
- Pentru tinerii fermieri, solicitanţi de subvenţii în cadrul prezentei măsuri, valoarea sprijinului se majoreaza cu 30% din valoarea subvenţiei acordate în condiţii generale în loc de 10%
- Compensaţiile în sumă de pînă la 350 000 lei să fie achitate integral (100%)
PPRM este ferm convins că modificarea Regulamentului în conformitate cu propunerile pe care le facem va da un plus de sprijin micilor fermieri şi va impulsiona activitatea agriculturii în ansamblu. Va da suflu de viaţă satelor noastre, va opri exodul ţăranilor. Dacă se doreşte ca agricultura să fie cu adevărat o prioritate a economiei naţionale, prioritară trebuie să fie şi atenţia care se acordă ţăranului.
Serviciul de presă al PPRM
Sursa: www.pprm.md