Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Alexandru Oleinic: Libertatea presei — principalul criteriu de democratizare şi deschidere a ţării

|versiune pentru tipar||
PPRM / 25 februarie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova

Activitatea legislativului, reluată recent în clădirea renovată a Parlamentului, a început cu scandaluri şi defecţiuni de ordin tehnic şi organizatoric. Este trist şi îngrijorător faptul că partidele democratice, care au luptat aprig pentru libertatea presei şi libertatea de exprimare, au manifestat acţiuni de îngrădire a accesului presei la şedinţele plenare ale Parlamentului. Reprezentanţilor mass-media li s-a pus la dispozitie doar o încăpere separată de sala de şedinţe — un spaţiu închis şi bine controlat. Aşa ceva nu am avut nici în timpul guvernării comuniste.

Cred că aceste acţiuni nu sunt deloc întîmplătoare, îndeosebi în contextul preelectoral — partidele membre ale Alianţei de guvernare vor să ascundă de cetăţenii, care i-au votat, adevăratele lor intenţii în toate domeniile social-economice ale ţării noastre — votarea proiectelor de legi cu caracter vădit electoral şi doar pe criterii de apartenenţă politică. În speranţa că, îngrădind accesul presei la discuţiile asupra proiectelor de legi din Parlament, îşi vor păstra imaginea curată, iar presa va prelua doar informaţiile triumfaliste emise de serviciile de presă, afiliate partidelor de la guvernare.

Asemenea atitudine a guvernării faţă de mass-media devine şi mai periculoasă în contextul coraportului dintre libertatea presei şi nivelul de democratizare a statului — un indice important pentru Republica Moldova în clasamentele internaţionale la capitolul “situaţia mass-media”, care, pe parcursul anilor de guvernare democratică, este în scădere cu trei poziţii şi care este principalul criteriu conform căruia se determină nivelul general de democratizare şi dechidere a ţării noastre.

Atunci, care este adevărata faţă a guvernării din Republica Moldova? Cea democratică, care odată cu venirea la putere şi-a asumat un şir de angajamente în domeniul mass-media şi şi-a trasat ca obiectiv elaborarea legii privind Libertatea de exprimare, care să prevadă mecanisme de neadmitere a imixiunilor politicului în activitatea serviciilor publice ale audiovizualului, precum şi stabilirea unui cadru preferenţial pentru mass-media. Sau cea care, sub masca democraţiei, adoptă legi antipopulare şi încearcă să limiteze libertatea presei. Aceste încercări nu sunt nicidecum conforme rigoriilor de integrare europeană ale Republicii Moldova şi declaraţiilor privind libera circulaţie.

Sursa: www.pprm.md

Mihai Camerzan: Priorităţile Partidului Popular din Republica Moldova reies din doleanţele cetăţenilor Tinerii PPRM cer deputaţilor libertate presei