Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Alexandru Oleinic la 1 septembrie în localitatea Sofia, Hînceşti

|versiune pentru tipar||
PPRM / 1 septembrie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova

Alexandru Oleinic, preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova a participat astăzi la festivitatea dedicată primei zile de şcoală, în satul Sofia, raionul Hînceşti, venind cu sincere felicitări adresate elevilor, dar şi profesorilor din gimnaziu.

În cadrul careului festiv, Alexandru Oleinic a menţionat că în fiecare an se simte foarte emoţionat, această zi trezindu-i cele mai frumoase amintiri legate de casa părintească, de şcoală şi de anii de copilărie. A urat, din suflet, succese la învăţătură elevilor, iar profesorilor le-a dorit un an bun, cu elevi sîrguincioşi şi cu recunoştinţă din partea societăţii şi a instituţiilor statului. Alexandru Oleinic a menţionat că “şcoala este principalul bastion al vieţii intelectuale, culturale şi sociale de la sate. Fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea de a merge la şcoala primară în satul natal, iar statutul profesorului trebuie să fie readus la un nivel calitativ înalt.”

Galina Grinciuc, Directorul Gimnaziului din Sofia, s-a referit în discuţiile pe care le-a avut cu oaspeţii de la Chişinău, la multiplele probleme cu care se confruntă în organizarea anului de studii, printre care — spaţiul redus, lipsa profesorilor şi lipsa cărţilor în biblioteca şcolară. Totodată doamna directoare a apreciat contribuţia Partidului Popular, care a dăruit şcolii un set de cărţi pentru biblioteacă.

Copiii din Gimnaziul Sofia au organizat un frumos spectacol de 1 septmebrie, prin care şi-au exprimat bucuria de a-şi revedea colegii şi profesorii, dar şi dorinţa de a acumula noi cunoştinţe şi a cuceri noi culmi.

Sursa: www.pprm.md

Cu ocazia sărbătorilor naţionale… Alexandru Oleinic: Ori avem guvernare, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care îşi promovează doar interesele lor proprii?