Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

Alexandru Oleinic: Ori avem guvernare, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care îşi promovează doar interesele lor proprii?

|versiune pentru tipar||
PPRM / 2 septembrie 2014
Partidul Popular din Republica Moldova

Alexandru Oleinic, Preşedintele Partidului Popular din Republica Moldova, a declarat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, că între Chişinău şi Moscova există grave probleme de comuniare şi că: “Ruşii discută cu acei care merg la ei.”

“Cu părere de rău, a spus intervievatul, Rusia, avînd şi ea ambiţii imperialiste, îşi promovează ideile. Dar aceasta înseamnă că guvernarea este mai slabă decât acei care merg la Moscova şi aduc argumentele lor. Fiindcă orice guvernare, dacă este o guvernare puternică, reprezintă ţara, dar nu partidele care astăzi promovează ideea Uniunii Euroasiatice sau a Uniunii Vamale.”

Alexadru Oleinic este de părere că mulţi dintre politicieni nu fac altceva decît să-şi promoveze propriile interese şi că interesele statului sînt mai mult mimate.

“Noi, ori suntem stat şi avem guvernare, şi avem putere în Republica Moldova, ori ne lăsăm pe seama unor politicieni care într-adevăr îşi promovează ideile lor. Ei aşa văd dezvoltarea ţării. Moldova merge pe cale greşită, fiindcă ţara astăzi, cu părere de rău, este controlată de un cerc foarte îngust de oligarhi, care, până la urmă, controlând fluxurile de bani bugetari, au uitat că în Republica Moldova există cetăţeni şi, în primul rând, agenţi economici care îşi aduc aportul la formarea bugetului. Bugetul este nu pentru a fi furat de către unii demnitari şi împărţit de către unele partide, dar este pentru a asigura bunăstarea fiecărui cetăţean al Republicii Moldova prin sănătate, educaţie, drumuri bune, locuri de muncă. Asta atunci când în ţară vor apărea asemenea guvernanţi, care într-adevăr să aibă grijă de ţară…”

Sursa: www.pprm.md

Alexandru Oleinic la 1 septembrie în localitatea Sofia, Hînceşti Conducerea PPRM la sfat cu cetăţenii din raionul Donduşeni