Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Popular din Republica Moldova constată că clasa politică din ţara noastră nu a reuşit să ducă la bun sfîrşit procesul de soluţionare a diferendului transnistrean şi să asigure integritatea şi unitatea Republicii Moldova. La o distanţă de peste 20 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, Republica Moldova continuă să rămînă un stat divizat cu o zonă de conflict îngheţat, fapt care încetinează parcursul european al ţării noastre. Problema reîntregirii ţării noastre continuă să figureze ca o prioritate în documentele de politici semnate cu partenerii noştri de dezvoltare. Iar eforturile clasei politice în direcţia de soluţionare a problemei transnistrene s-au limitat doar la dialogurile diplomatice, care nu au generat rezultate reale în unificarea ţării noastre.
Astăzi, regiunea transnistreană, care a moştenit un potenţial de peste 50 la sută din economia Republicii Moldova, se confruntă cu o situaţie economică dificilă — reducerea volumului producţiei industriale cu 16–18% şi a volumului exporturilor cu 26%; formarea unui deficit bugetar de peste un milliard de dolari, în consecinţă salariile şi pensile sunt reduse cu 15 la sută. Situaţia în care s-a pomenit economia regiunii transnistrene este un rezultat direct al confruntărilor şi al inacţiunilor concrete din partea politicienilor de pe ambele maluri.
Pornind de la faptul că, problema transnistreană a cunoscut şi o perioadă de colaborare intensă în plan economic, cînd cei mai mari agenţi economici din partea transnistreană (Uzina metalurgică din Rîbniţa, fabrica Tricon, Stil, s.a.) exportau producţia lor în ţările Uniunii Europene în colaborare cu autorităţile centrale de la Chişinău în baza certificatelor de origine (GSP). Acea colaborare a condus la înregistrarea agenţilor economici transnistreni la autorităţile centrale din Republica Moldova, la deschiderea de conturi bancare şi exportul de mărfuri cu ştampila “Fabricat în Republica Moldova”.
Luînd în calcul opţiunile cetăţenilor, care, conform datelor unui sondaj de opinie realizat pe ambele maluri ale Nistrului, — 50 la sută dintre respondenţii din stânga Nistrului — s-au pronunţat pentru unificarea localităţilor de pe cele două maluri ale râului Nistru într-un stat unic şi 57 la sută din cetăţenii din partea dreaptă a Nistrului afirmă că şi-ar dori cu siguranţă unificarea Republicii Moldova cu regiunea trnasnistreană.
Partidul Popular din Republica Moldova, solicită partidelor aflate la guvernare să manifeste respect faţă de voinţa cetăţenilor ţării noastre şi să iniţieze, de urgenţă, realizarea unor măsuri concrete pentru rezolvarea situaţiei de criză din regiunea transnistreană. Locuitorii şi teritoriul de pe malul stîng al Nistrului sunt cetăţenii Republicii Moldova şi nu pot fi neglijaţi în procesele de democratizare şi europenizare a ţării noastre.
PPRM este ferm convins, că anume de guvernarea de la Chişinău depinde rezultatul procesului de democratizare a regiunii transnistrene, de dezvoltare a societăţii civile şi de îmbunătăţire a sistemului de cooperare dintre organizaţiile societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului. Numai prin asigurarea deplină a drepturilor, libertăţilor şi a intereselor cetăţenilor Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului, vom reuşi să ne integrăm în spaţiul unic european.
Atita timp cît cetăţenii Republicii Moldova din partea stîngă a Nistrului nu vor găsi rezolvarea problemelor cu care se confruntă acasă, în ţara lor şi vor căuta o viaţă mai bună în alte ţări şi sub alte drapele — dezbinarea noastră va continua să se adîncească. Eurointegrarea nu poate avea loc cu o Moldovă divizată de Nistru.
Sursa: www.pprm.md