Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Cazul Muşuc este incontestabil fabricat la comandă şi a urmărit scopul de intimidare a unui lider politic. În dosar nu există probe, nu există martori, respectiv, nu există temei nici pentru arest, nici pentru intentarea unui dosar penal.
Joi, 26 octombrie 2006, la Agenţia Infotag a avut loc o conferinţă de presă susţinută de avocaţii lui Eduard Muşuc — Genadie Tatar şi Alexandru Tănase. În cadrul conferinţei avocaţii au adus la cunoştinţa presei faptul că în sfîrşit au avut acces la materialele dosarului şi au constatat că nu există absolut nici un temei pentru arestarea liderului PSDM Eduard Muşuc.
Alexandru Tănase a spus că după ce a făcut cunoştinţă cu materialele dosarului s-a stabilit cert că argumentul invocat de procuratură cum că Eduard Muşuc ar fi exercitat presiuni asupra martorului nu s-au adeverit. Depoziţia martorului în baza cărui a fost aplicată măsura de reprimare sub forma arestului preventiv nu are putere legală. Se invocă că presupusa presiune asupra martorului ar fi avut loc cu trei ani în urmă, iar calitatea de martor i-a fost atribuită doar în luna mai 2006. Mai mult, din depoziţiile martorului nu rezultă că E. Muşuc ar fi exercitat presiuni asupra lui. În aceste condiţii nu poate fi vorba despre o intimidare a martorului şi judecata nu avea motive să aplice măsura de arest preventiv. Iar, din moment ce lipsesc temeiuri pentru privaţiunea de libertate, lipsesc şi temeiurile pentru aplicarea unei cauţiuni.
Alexandru Tănase a mai specificat că suma 2 000 000 lei, stabilită pentru cauţiune de către Curtea de Apel este una fără precedent şi a urmărit scopul să nu permită eliberarea de sub arest a lui E. Muşuc. El a adus exemplul unui dosar penal în care instanţa de judecată a stabilit cauţiunea de 80 000 lei pentru o persoană suspectată de trafic de fiinţe umane, care are la activ 33 de dosare penale. “Este de remarcat faptul că cauţiunea în acest caz a fost stabilită de acelaşi judecător care a stabilit măsura de arest preventiv pentru Eduard Muşuc. Pe parcurs am mai aflat o serie de detalii legate de independenţa acestei instanţe de judecată şi anume că există un demers la Consiliul Superior al Magistraturii de a ridica imunitatea judecătorului de instrucţie şi a fi urmărit penal pentru cuantumul cauţiunii în cazul suspectatului de trafic de fiinţe umane”, a spus A. Tănase.
Genadie Tatar a adus la cunoştinţa presei că unicul cap de acuzare în dosar este faptul că compania “Megadat.com” a procurat un imobil de la o bancă, fapt care nu constituie o încălcare a legii. “După studierea materialului dosarului este clar că lipsesc suspiciunile rezonabile pentru ca Eduard Muşuc să fie privat de libertate. Nu există temei nici măcar pentru un dosar civil, cu atît mai mult pentru unul penal”, a concluzionat G. Tatar.
Avocaţii au demonstrat că în cazul Muşuc instanţele de judecată şi urmărire penală au comis un şir întreg de încălcări ale legislaţiei naţionale şi a prevederilor Convenţiei Europene pentru drepturile omului. Avocaţii s-au referit la condiţiile de detenţie în izolatorul CCCEC şi au spus că unele regulamente sunt preluate din arsenalul fostului NKVD.
Genadie Tatar şi Alexandru Tănase au mai anunţat presei că dosarul deja trebuia să fie transmis în instanţa de judecată, dar procurorul nu s-a prezentat la ulitimele şedinţe de studiere a dosarului şi se creează impresia că se tergiversează audierea preventivă a dosarului în judecată.
Declaraţia Partidului Social Democrat din Moldova
PSD, 11 octombrie 2006