Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În toate luările de cuvânt a predominat ideea că situaţia în ţară este una de criză, marcată de regres constant în toate domeniile vieţii. Raportorii şi-au exprimat dezacordul cu regimul autoritar, instaurat în ţară, de încălcarea cu brutalitate a normelor şi valorilor democratice de către actuala guvernare, degradarea mediului de afaceri, lichidarea autonomiei puterii locale, şi, în mod deosebit, de discreditarea şi anihilarea opoziţiei adevărate prin intimidări, persecutări, hărţuieli şi arestări ale liderilor politici în temeiul unor dosare penale, instrumentate la comanda guvernării.
În acest context, toţi vorbitorii s-au arătat profund indignaţi de arestarea liderului PSDM Eduard Muşuc. În ajunul alegerilor locale din primăvara 2007, aceste intimidări nu sunt altceva decât tentative de a anihila partidul şi neutraliza pericolul pe care îl reprezintă PSDM prin ascendenţa potenţialului, consolidarea poziţiilor pe arena politică şi dezvoltarea structurii interne de partid.
Cu o majoritate absolută de voturi, Preşedinte al Partidului Social-Democrat din Moldova a fost ales dl Eduard Muşuc.
Congresul a adoptat un şir de rezoluţii, prin care îşi exprimă dezacordul cu regimul autoritar. Congresul cere autorităţilor eliberarea necondiţionată şi imediată a dlui Eduard Muşuc, şi sesizează organismele internaţionale cu sediul la Chişinău, Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni asupra incompatibilităţii declaraţiilor proeuropene ale puterii şi a metodelor autoritare de guvernare.
După încheierea lucrărilor Congresului, toţi delegaţii şi invitaţii, împreună cu simpatizanţii şi alţi membri de partid, au participat la un miting de protest în scuarul Operei Naţionale. Protestatarii au cerut eliberarea lui Eduard Muşuc, scandând “LIBERTATE!” şi “JOS REGIMUL!”.