Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Proiectul bugetul municipiului Chişinău, propus la şedinţa CMC din 22 noiembrie 2007, poate fi calificat drept un document elaborat contabiliceşte. Proiectul propus este o prezentare statistică a situaţiei existente, care doar confirmă odată în plus că starea bugetului este dificilă.
Se constată că bugetul municipiul Chişinău a pierdut cca 300 mln. lei drept impact a introducerii cotei zero la impozitul pe venit. Legea nr. 208 care prevede lichidarea patentei de întreprinzător, a prejudiciat bugetul cu cca 20 mln. lei. Promovarea de către putere a proiectului de lege care prevede transferarea taxelor pentru autorizaţiile în construcţii în bugetul central, nu în cele locale, va priva bugetul municipal de încă 5–7 mln. lei.
Lucrurile sunt anume aşa, dar noi am promis alegătorilor că venind în CMC vom găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor oamenilor. Dar pentru aceasta avem nevoie de o abordare a bugetului cu totul diferită de cea propusă. O simplă constatare a situaţiei nu va rezolva problemele municipiului şi a cetăţenilor. În opinia Fracţiunii Social-Democrate bugetul trebuie majorat atât la capitolul venituri, cât şi la cel de cheltuieli.
Veniturile bugetare pot fi majorate prin includerea unor proiecte investiţionale direcţionate spre dezvoltarea municipiului.
Totodată propunem includerea în buget a cheltuielilor sociale obligatorii şi anume:
Totodată, se propun proiecte de majorare a tarifelor pentru serviciile comunale, care ar trebuii să compenseze pierderile bugetare şi lipsa mijloacelor necesare. Suntem conştienţi că tarifele la serviciile comunale trebuie aduse în concordanţă cu costurile reale. Dar ştim că majoritatea populaţiei nu va putea suporta aceste cheltuieli suplimentare. De aceea majorarea trebuie efectuată treptat şi doar concomitent cu susţinerea incontestabilă a păturilor social vulnerabile de către municipalitate.
Fracţiunea Social-Democrată acceptă şi va susţine proiectul propus ca bază. Totodată declarăm că nu vom vota pentru acest buget în ultima lectură, dacă nu vor fi introduse modificările propuse de fracţiune.
Fracţiunea Social-Democrată va susţine şi va vota un buget social şi de dezvoltare care va permite realizarea schimbării promise alegătorilor de noi toţi.