Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Declaraţia PSD privind necesitatea elaborării unui plan anticriză

|versiune pentru tipar||
PSD / 27 noiembrie 2008
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat constată cu îngrijorare că acţiuni coordonate pentru depăşirea efectelor crizei mondiale nu se propun. Deja şi instituţiile internaţionale bat clopotele despre efectele crizei asupra Republicii Moldova.

Astfel reprezentantul FMI în Moldova, Iohan Matisson, a declarat recent că Moldova va simţi asupra sa efectele crizei economice în anul 2009, când se va declanşa procesul reducerii exportului, micşorării volumului investiţiilor străine în economia ţării şi al transferurilor băneşti venite de la gastarbaiteri.

În toţi aceşti ani gastarbaiterii au fost acei care au muncit nu doar pentru supravieţuirea familiilor lor, dar şi pentru supravieţuirea întregii ţări. Şi tot în aceşti ani, noi nu am avut economie reală, ea fiind înlocuită cu aşa numitul miracol economic moldovenesc — “exportul moldovenilor — importul mărfurilor”.

Partidul Social Democrat consideră că în situaţia dată este necesar de a uni eforturile tuturor ramurilor puterii şi ale comunităţii experţilor, ale tuturor forţelor politice, pentru elaborarea în regim de urgenţă a unui program anticriză pentru următorii doi ani. Suntem convinşi că aceste vremuri deloc simple vor fi definitorii, determinând înseşi viitorul ţării. Toate eforturile noastre trebuie consolidate şi îndreptate spre realizarea scopului principal — crearea locurilor de muncă reale concomitent cu renovarea economiei. Statele puternice ale lumii depun astăzi eforturi colosale pentru susţinerea exportului lor. O fac prin stimularea exportului de texnologii şi utilaj, oferind cumpărătorilor credite pentru mărfuri cu regim facilitar. Moldova trebuie să profite de posibilităţile care i se oferă şi în cel mai scurt timp trebuie să-şi determine ramurile prioritare ce necesită renovare şi care au cel mai mare potenţial pentru crearea locurilor de muncă şi de export.

Pentru atingerea acestui scop principal, PSD consideră necesar soluţionarea in regim de urgenţa a următoarelor probleme de rând cu cele menţionate anterior:

  1. În decurs de trei luni trebuie să determinăm care sunt ramurile prioritare ale ţării, iniţiind elaborarea proiectelor investiţionale.
  2. Guvernul Republicii Moldova trebuie să iniţieze tratative cu guvernele SUA, ţarilor Uniunii Europeane şi China cu scopul de a stabili condiţiile de oferire a creditelor pentru procurarea echipamentelor tehnologice cu regim facilitar.
  3. Utilajul importat în ţară în cadrul acestui program trebuie să fie scutit de Parlamentul Republicii Moldova de la plata tarifelor vamale şi TVA.
  4. Pentru achitarea cotei iniţiale, care în mod standard alcătuieşte 15%, urmează a fi folosite şi rezervele valutare ale Băncii Naţionale. Indiscutabil, aş fi avut temei să operez cu metode populiste şi să vin în faţa dumneavoastră cu o iniţiativă legislativă proprie sau cu intrebări si interpelări.

Totuşi, Partidul Social Democrat consideră că toate deciziile adoptate în cadrul problematicii ce ţine de depăşirea crizei trebuie să fie echilibrate şi susţinute de toate forţele constructive ale ţării, de partidele reprezentate în Parlament.

Prin educaţie performantă spre dezvoltarea durabilă a ţării 2009 — Anul renovării cu PSD la guvernare