Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Este necesară adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor anticriză pentru salvarea agriculturii

|versiune pentru tipar||
PSD / 26 februarie 2009
Partidul Social Democrat

Dumitru Braghiş: — “O întârziere în adoptarea măsurilor anticriză poate conduce la subminarea securităţii alimentare a ţării, de asemenea la stagnare în ramura vinicolă şi în întreprinderile care deservesc această ramură, în cadrul cărora sunt angajaţi 300000 de oameni”.

Partidul Social Democrat informează publicul larg despre faptul că în perioada septembrie — decembrie a anului 2008, activiştii partidului au realizat o investigaţie în mediul a mai mult de 500 de mii de locuitori rurali, cu scopul de a identifica gradul de utilizare eficientă a cotelor de teren agricol de către proprietari şi arendatori. S-a stabilit următoarele:

În aşa fel, noi am stabilit că statul s-a auto înlăturat de la obligaţiunea-i de a efectua controlul stării de fapt a terenurilor agricole, nu participă la reglementarea relaţiilor dintre proprietari şi arendatori, fapt ce a condus la folosirea necontrolată a terenurilor şi la exploatarea proprietarilor de către arendatori.

PSD atrage atenţia asupra faptului că încă în ianuarie, în cadrul primei sesiuni parlamentare de după vacanţa de iarnă, social-democraţii au înaintat spre dezbatere un plan ce prevedea adoptarea de măsuri anticriză; asta în pofida faptului că, anterior, acest plan a fost conceput şi elaborat ca un instrument de popularizare a partidului în cadrul campaniei electorale.

Dar, ţinând cont de realităţi, PSD a considerat că o întârziere privind adoptarea de măsuri anticriză poate conduce la consecinţe grave şi ireparabile pentru economia ţării şi — după 5 aprilie — va fi târziu de întreprins ceva ce ar salva situaţia.

PSD a propus acordarea de împuterniciri suplimentare Guvernului pentru perioada campaniei electorale, ca acesta să poată realiza măsurile anticriză necesare. Constatăm că, la moment, noi nu cunoaştem poziţia comisiilor parlamentare privitor la această propunere a noastră.

În pofida faptului că guvernarea comunistă practic a ignorat oferta noastră, PSD lucrează activ pentru a obţine realizarea măsurilor anticriză. La 26 februarie, liderul PSD a susţinut o conferinţă de presă în sala agenţiei “Infotag”, la care au participat şi un şir de conducători de întreprinderi agricole. Prin intermediul presei, ei s-au adresat către actuala guvernare.

Dumitru Braghiş a propus Guvernului, pentru început, ca în decurs de cel mult 15 zile să adopte o decizie cu privire la achiziţionarea de la producători a întregii recolte nevândute de cereale din anul 2008 şi o altă decizie cu privire la încheierea de contracte privind achiziţionarea întregii roade de cereale din acest an cu plată în avans. În opinia Preşedintelui PSD, aceste măsuri vor susţine producătorii agricoli care se află azi într-o situaţie financiară dificilă, la fel, vor soluţiona problema acoperirii cheltuielilor financiare pentru prelucrarea terenurilor în vederea obţinerii viitoarei recolte, deoarece în prezent producătorii nu au acces la creditele bancare.

O altă măsură propusă de Dumitru Braghiş şi care necesită soluţionare de urgenţă prevede că Guvernul se angajează să adopte hotărârea privind achiziţionarea, în decurs de o lună, a producţiei vinicole de calitate, fabricată din recolta anului 2008. Conform ziarului “Vremea”, în depozitele producătorilor de vinuri se păstrează la moment circa 20 mln. decalitri de vin din recolta anului trecut. Achiziţionând această cantitate, statul va ajuta întreprinderile din ramura dată să se achite cu prestatorii de struguri, care şi astăzi mai aşteaptă plata şi care nu au surse pentru a începe prelucrarea plantaţiilor de viţă de vie. Totodată, în opinia lui Dumitru Braghiş, realizarea acestei măsuri va permite întreprinderilor vinicole să achite datoriile curente faţă de băncile creditoare.

La fel, în regim de urgenţă, se cere ca Guvernul să-şi revadă propria hotărâre care reglementează suma minimă de plată pe care arendatorul trebuie s-o ofere proprietarului. Conform acestei hotărâri de guvern, astăzi arendatorii pot încheia contracte de dare în folosinţă a terenurilor agricole pentru o sumă nu mai mică de 490 de lei. Dumitru Braghiş a propus majorarea sumei la nivelul de nu mai puţin de 1500 de lei. Calculele efectuate de experţii PSD arată că anume acest nivel exprimă adevăratul preţ de piaţă pentru arendă. Tot la acest capitol se înscrie şi propunerea ca relaţiile dintre arendator şi proprietar să se facă obligatoriu în scris, ca înregistrarea contractelor pentru o perioadă de 3 ani să se facă în primăria de la locul de trai, iar cele ce prevăd o durată mai îndelungată să fie înregistrate la organul cadastral al raionului. Concomitent, PSD propune Guvernului ca acesta să ofere arendatorului o subvenţie de stat în sumă de 500 de lei pentru un hectar, cu condiţia ca arendatorul să prezinte contractul de arendă şi dovezi documentate că terenurile au fost prelucrate, de pe ele a fost strânsă recolta şi au fost efectuate toate achitările cu proprietarii terenurilor arendate.

Liderul PSD a accentuat în mod deosebit că toate aceste măsuri urmează să fie adoptate într-un termen de 15 — 30 de zile. Dumitru Braghiş a avertizat explicit că o întârziere în adoptarea măsurilor anticriză poate conduce la subminarea securităţii alimentare a ţării, de asemenea la stagnare în ramura vinicolă şi în întreprinderile care deservesc această ramură, în cadrul cărora sunt angajaţi astăzi peste 300000 de oameni.

Sursa: www.psd.md
Partidul Social Democrat se lansează plenar în campania electorală 2009 A venit în ţară Mărţişorul — timpul renovării cu PSD