Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Vasile Tarlev, Preşedintele UCM şi candidat la funcţia de deputat în Parlament pe lista comună a PSD, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la situaţia de criză profundă care s-a stabilit în sectorul real al economiei ţării. Apreciind realităţile de azi care caracterizează cele ce se întâmplă în economia naţională, Vasile Tarlev a ţinut să menţioneze faptul că “escaladarea crizei politice în RM s-a suprapus căderilor înregistrate în segmente-cheie ale economiei naţionale. În sistemul economic criza a fost resimţită în special în sectoarele care au înregistrat creşteri importante în ultimii ani: construcţiile, transporturile şi comerţul”. Potrivit lui Tarlev, “iniţiativa BNM de a oferi pe piaţă credite în lei la dobânda de 10% ar fi fost oportună acum 3–4 ani, iar măsurile anti-criză adoptate de autorităţi au întârziat la rândul lor cu cel puţin 9 luni”.
Printre factorii care au generat ruinarea producătorilor autohtoni, Vasile Tarlev a evidenţiat “implicarea administrativă şi decizională haotică şi abuzivă ale autorităţilor centrale în activitatea sectorului real al economiei, fapt ce a condus la scăderea generală a cererii la principalele bunuri industriale, agricole şi la prestarea de servicii; promovarea nechibzuită a politicilor ce ţine de activitatea sistemului financiar-bancar exprimate prin aprecierea nejustificată a monedei naţionale, care face mărfurile autohtone necompetitive; accesul limitat la credite şi preţul excesiv de mare pentru dobânzile plătite şi, ca urmare creşterea tot mai mare a presiunii importurilor de bunuri asupra mărfurilor produse în Republica Moldova şi asupra producătorilor locali; demoralizarea investitorilor străini prin practicile neloiale utilizate de instituţiile guvernamentale; deficienţele politicii monetare care au pus pe brânci activitatea majorităţii absolute a agenţilor economici; lipsa de lichidităţi în sectorul financiar şi diminuarea masei monetare — factor ce a influenţat reducerea accesului agenţilor economici la resursele creditare; aprecierea artificială a valutei naţionale faţă de valutele convertibile, pe fundalul căderii dramatice a valutelor ţărilor parteneri comerciali — fapt ce au făcut producţia naţională necompetitivă nu doar pe piaţa externă, ci şi pe piaţa proprie; promovarea de către actuala guvernare a unei politici externe incoerente care s-a soldat inclusiv şi cu introducerea regimului de vize între România şi Republica Moldova; blocarea comerţului extern — acţiune care a redus drastic exporturile producătorilor autohtoni; politica incoerentă privind crearea şi activitatea pieţii muncii”.
Fiind solicitat să se pronunţe asupra soluţiilor pe care le oferă Platforma electorală comună a PSD şi UCM, Vasile Tarlev a ţinut să menţioneze că “o primă condiţie este excluderea din viaţa ţării a Extremismului şi Fărădelegilor care influenţează negativ activitatea tuturor segmentelor economiei. Doar prin realizarea acestei condiţii, vom reuşi să punem în aplicare soluţiile anticriză concrete, implementarea cărora ar permite să transformăm Moldova într-o ţară a Păcii şui Făuririi”.
În continuare, Vasile Tarlev s-a referit la Programul de măsuri anticriză urgente, evidenţiind componentele de bază ale acestuia la capitolul relansării sectorului real al economiei, susţinerii şi promovării producătorilor autohtoni; interzicerea importurilor prin majorarea taxelor vamale la mărfurile de import care se produc şi în Republica Moldova; scoaterea barierelor şi lichidarea monopolului intermediarilor politici la exportul producţiei autohtone şi la import; admiterea la achiziţiile publice doar a întreprinderilor autohtone; stoparea procesului de privatizare a întreprinderilor naţionale şi a patrimoniului public şi adoptarea unui nou model de dezvoltare a ţării; consolidarea rolului statului în economie cu trecerea la investiţii active în propria economie; simplificarea sistemului de gestionare şi reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată; asigurarea restituirii urgente a TVA exportatorilor; majorarea accizelor la importul şi producerea băuturilor alcoolice tari în scopul stimulării realizării producţiei vinicole autohtone. crearea unui mecanism de facilitare a agenţilor economici pentru prevenirea lichidării locurilor de muncă şi crearea a noi locuri de muncă, inclusiv prin facilităţi fiscale; identificarea ramurilor şi întreprinderilor prioritare cu scopul acordării susţinerii directe financiare din partea statului; reorientarea investiţiilor din Bugetul de stat în proiecte de investiţii strategice pentru crearea noilor locuri de muncă; iniţierea programului de proiecte investiţionale care ar putea atrage sursele băneşti, inclusiv cele venite de la cetăţenii noştri aflaţi la muncă peste hotare, în crearea întreprinderilor populare; introducerea sistemului de stat de formare a preţurilor la produsele alimentare de primă necesitate (pîine, lactate, etc); crearea complexului agroindustrial modern cu ciclu complet de înaltă valoare, inclusiv prin investirea de către stat în întreprinderile de prelucrare a producţiei agricole şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.
Centrul de presă PSD