Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Adresarea PSD către Guvernul Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 6 august 2010
Partidul Social Democrat

Moldova a resimţit pe cont propriu toată povara consecinţelor calamităţii naturale care s-a soldat cu ample inundaţii în zona râului Prut şi care a adus pierderi vateriale şi spirituale populaţiei ţării. În pofida tuturor greutăţilor pe care le suportă populaţia, există încrederea că Moldova va face faţă încercărilor, argument fiind susţinerea concetăţenilor, a colectivelor întreprinderilor şi organizaţiilor, a prietenilor şi partenerilor de peste hotare. Susţinem acţiunile Guvernului RM, îndreptate spre lichidarea efectelor inundaţiilor. Presupunem că vor fi antrenate toate rezervele posibile pentru înlăturarea pagubelor pricinuite de stihie.

Concomitent, atragem atenţia Guvernului RM la escaladarea extrem de periculoasă a incendiilor naturale, care au cuprins teritoriul Federaţiei Ruse. Organele puterii de stat şi populaţia ţării prietene depun eforturi colosale pentru a proteja teritoriul ţării de pătrunderea incendiilor în localităţi, la obiectivele civile şi de producţie. Cu toate acestea, puterea focului, zi cu zi, răpeşte vieţi omeneşti, numărul de victime fiind în permanentă creştere.

Partidul Social Democrat se adresează către Guvernul ţării cu îndemnul ca acesta să analizeze situaţia şi să identifice rezerva de cadre nemobilizată din contingentul de angajaţi ai Departamentului pentru situaţii excepţionale al RM, angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai Trupelor de carabinieri, cu scopul trimiterii lor în ajutorul organelor puterii din Rusia pentru a participa la activităţile de lichidare a stihiei incendiilor şi de preântâmpinare a creşterii numărului de victime în rândul populaţiei din Federaţia Rusă.

Totodată, ne adresăm către organele de stat din Federaţia Rusă cu propunerea de a se expune pe marginea posibilităţii primirii, amplasării şi organizării alimentării pentru voluntarii din cadrul Partidului Social Democrat; care şi-au exprimat dorinţa de a se alătura de urgenţă celora care luptă cu stihia incendiilor naturale din Federaţia Rusă. Considerăm, că unificarea eforturilor poporului moldovenesc şi ale poporului rus în acţuinile de lichidare a incendiilor pe teritoriul Federaţiei Ruse va fi un următor exemplu de afirmare a prieteniei şi colaborării ţărilor noastre.

Centrul de Presă PSD

Declaraţia PSD privind responsabilitatea politică a statului faţă de vinificatorii Moldovei Comunicat de presă al Partidului Social Democrat