Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Mesaj de felicitare al Partidul Social Democrat către lucrătorii Serviciului Vamal al Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 3 septembrie 2010
Partidul Social Democrat

Multstimaţi lucrători ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova,

La 4 septembrie 2010, toţi cetăţenii ţării, împreună cu dumneavoastră, vor sărbători Ziua profesională a lucrătorilor Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Cu acest prilej, Partidul Social Democrat din Moldova vă transmite cele mai calde urări de bine şi de sănătate, vă urează mari succese în munca dumneavoastră de mare răspundere pentru binele ţării.

Dumneavoastră alcătuiţi organul de drept al securităţii statului şi de administrare fiscală, având funcţii specifice ce vă revin prin legislaţia naţională. De poziţia civică şi de calitatea profesională a dumneavoastră depinde în cea mai mare măsură asigurarea securităţii transfrontaliere şi facilitarea comerţului extern al ţării. Dumneavoastră, prin atribuţiile oferite, contribuiţi în cea mai mare măsură la dezvoltarea socio-economică a statului, asigurând perceperea veniturilor în volum de circa 70% la bugetul de stat.

Dumneavoastră sunteţi primii reprezentanţi ai statului nostru care întâmpină oaspeţii ce ne vizitează ţara sau vin la noi din interes de colaborare. De prestaţia dumneavoastră depinde prima imagine pe care ei şi-o fac pentru ţara noastră, Moldova, depinde dezvoltarea turismului, a mediului de afaceri, a politicilor investiţionale şi altele. Aţi realizat pe parcursul ultimilor ani importante măsuri în vederea facilitării comerţului, eficientizării interacţiunii organelor vamale cu alte organe de control, curmării fenomenului corupţiei, contracarării contrabandei şi introducerii ilicite a mărfurilor pe teritoriul ţării. Desigur, în condiţiile de astăzi din Republica Moldova Serviciul Vamal se mai confruntă cu o multitudine de probleme, pe care, sperăm, le veţi depăşi cu succes.

Vă îndemnăm să rămâneţi fideli profesiei pe care aţi îmbrăţişat-o, să vă îndepliniţi cu onoare misiunea asumată. Succese şi numai bine spre binele Patriei noastre!

Centrul de Presă PSD

Declaraţia PSD privind cheltuirea ilegală a banilor publici de către liderii Alianţei de guvernare Poziţia PSD faţă de deciziile Alianţei pentru Integrare Europeană din 6 septembrie 2010