Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Oamenilor în Etate

|versiune pentru tipar||
PSD / 1 octombrie 2010
Partidul Social Democrat

Astăzi, 1 octombrie, întreaga comunitate internaţională marchează Ziua oamenilor în Etate.

Cu acest prilej, Partidul Social Democrat din Moldova Vă adresează cele mai sincere felicitări şi urări de bine.

În această zi semnificativă, noi social-democraţii, ne exprimăm profunda recunoştinţă pentru persoanele în vîrstă, care au adus o enormă contribuţie în folosul întregii societăţi. Nu trebuie să-i uităm pe cei care, zeci de ani, şi-au făcut datoria faţă de ţară, faţă de generaţia actuală; nu trebuie să uităm eforturile şi sacrificiile pe care le-aţi făcut pentru ca cei de azi să construiască viitorul.

Astăzi ne confruntăm cu probleme, iar viaţa pentru dvs. devine tot mai grea: salarii, pensii şi indemnizaţii mici în raport cu preţurile la produsele alimentare, medicamente şi serviciile comunale. Din cauza jocurilor politice şi indiferenţei guvernanţilor, aţi devenit o generaţie de sacrificiu lipsită de garanţii sociale.

Întru soluţionarea acestor probleme şi asigurarea unui trai decent, Partidul Social Democrat a elaborate proiectul de Lege “Cu privire la garantarea minimului de existenţă”, drept consfinţit în Constituţia RM, care a fost propus Guvernului şi care prevedea că pensiile şi indemnizaţiile să fie de cel puţin 1400 lei. Cu regret, atît partidele de la putere, cît şi Partidul Comuniştilor au ignorat această iniţiativă lăsîndu-i pe oameni de unii singuri.

Partidul Social Democrat Vă asigură, că în următorul Parlament această Lege va fi aprobată şi fiecare dintre dvs. Va simţi confortul mult aşteptat.

Din toată inima Vă doresc zile senine, sănatate, bucurii alături de copii, nepoţi, prieteni, de toţi cei dragi.

Cu profundă recunoştinţă,

Victor Şelin,
Preşedintele Partidului Social Democrat din Moldova
Comunicat de presă al Partidului Social Democrat Declaraţia privind vizita Vice-preşedintelui al Alianţei Progresive al Socialiştilor Democraţi din Parlamentul Europei Dl Adrian Severin la sediul central al PSD