Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Flori — în amintirea eroilor noştri

|versiune pentru tipar||
PSD / 9 mai 2011
Partidul Social Democrat

Astăzi, 9 mai — Ziua Victoriei, Partidul Social Democrat a depus flori la monumentul Flacăra Eternă. Echipa PSD şi familiile acestora au păstrat un moment de reculegere în memoria celor căzuţi în al doilea Război Mondial.

Sergiu Coropceanu, candidat PSD la funcţia de primar General, însoţit de soţia sa şi cele 2 fiice a menţionat că asemenea zile sînt marcante pentru întreaga naţiune, şi fiecare persoană are părinţi, bunei, rude care ţin minte şi care transmit acele amintiri generaţiei noi, pentru ca aceştia la fel să comemoreze şi să transmită viitoarelor generaţii istoria Victoriei obţinute în al doilea Război Mondial.

Potrivit lui Sergiu Coropceanu ar trebui să aducem mulţumiri acelor eroi care nu mai sînt printre noi şi acelor veterani de război care îi mai avem astăzi printre noi. Anume prin acţiunile şi omagiile de astăzi, ei înteleg că o întreagă societate se închină şi le mulţumeşte pentru că au avut curaj şi au înfruntat cele mai neplăcute momente din viaţa- un război.

Partidul Social Democrat va continua tradiţia comemorării eroilor din al doilea Război Mondial şi va insufla copiilor şi tinerilor despre semnificaţia Zilei de 9 mai, drept o zi istorică ce a marcat sute de vieţi omeneşti.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Să facem ca lumea să devină mai bună! Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei