Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În dimineaţa zilei de astăzi, Victor Şelin, Preşedintele Partidului Social Democrat, împreună cu colegii de partid au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt cu prilejul împlinirii a 507 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui voievod al Moldovei.
Ştefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504. În lunga sa domnie, de 47 de ani, Ştefan cel Mare s-a impus nu numai prin calităţile sale deosebite de strateg şi de luptător, nu numai prin răsunătoarele sale victorii împotriva turcilor, tătarilor, ungurilor şi polonezilor, dar şi prin deosebitele sale calităţi de administrator al Moldovei, pe care a întărit-o militar printr-un lanţ de cetăţi puternice, dar şi economic, prin încurajarea comerţului cu ţările vecine, bucurîndu-se de admiraţia întregii Europe. De-a lungul domniei sale, a zidit 44 mănăstiri şi biserici — conform tradiţiei, câte o biserică după fiecare luptă câştigată.
Cu prilejul acestui eveniment liderul social-democraţilor, Victor Şelin, a accentuat importanţa istorică a acestei mari personalităţi — “Domnitorul Ştefan cel Mare va rămîne pe veci un simbol al patriotismului, al dragostei faţă de ţară şi al credinţei. Este necesar, ca pentru politicienii de astăzi, el să fie un exemplu de demnitate şi de modul în care trebuie să serveşti Patria.”
Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md