|||
Partidul Social Democrat consideră necesar să aducă la cunoştinţa membrilor comisiei pentru reforma justiţiei, că deciziile discutate şi primite la şedinţele comisiei sunt netransparente, ceia ce nu permite partidelor extraparlamentare şi societăţii civile de a înainta propuneri, de care să se ţină cont la elaborarea unor decizii efective şi rezultative în vedere îndeplinirii sarcinilor puse în faţa comisiei.
În legătură cu aceasta, ne adresăm la mijloacele de informare în masă cu rugămintea de a aduce la cunoştinţa membrilor acestei comisii naţionale şi a societăţii civile, poziţia Partidului Social Democrat despre principiile generale a reformei justiţiei în Republica Moldova.
Organele de justiţie
- Propunem întroducerea modificărilor în Constituţia RM şi schimbarea principiului de numire a judecătorilor, înlocuindu-l prin alegerea judecătorilor de toţi cetăţenii, prin votarea lor în bază de alternativă, reunind alegerea judecătorilor cu alegerea organelor publice locale.
- De a exclude influenţa politică şi administrativă a Preşedintelui Parlamentului asupra puterii judiciare, păstrînd reprezentanţa acestui organ de stat numai în Consiliul Superior al Magistraturii.
Procuratura
- În vederea asigurării independenţei Procuraturii de la influenţa politică şi administrativă a organelor puterii, de a introduce modificări în Constituţia RM şi “Legea despre Procuratură”, care vor schimba principiul alegerii Procurorului General, renunţînd la procedura alegerii lui de către Parlament şi înlocuind-o cu alegerea de către toţi cetăţenii ţării. Alegerea Procurorului General se va desfăşura concomitent cu alegerile Parlamentare.
- De a extinde atribuţiile Procuraturii şi de a transmite în competenţa Procurorului General conducerea Centrului pentru Combaterea Corupţiei, excluzînd din sarcinile acestui Centru investigarea crimelor cu caracter economic, care nu sunt calificate ca corupţie.
Centrul pentru Combaterea Corupţiei
- De a subordona această structură Procuraturii Generale a Republicii Moldova şi de a determina un nou mod de numire în funcţie a Directorului Centrului şi adjuncţilor săi prin aprobarea acestor funcţii de către Procurorul General la propunerea Consiliului Superior al Procuraturii.
- De a extinde împuternicirile colaboratorilor Centrului pentru Combaterea Corupţiei, acordîndu-le statut de procuror şi investindu-le cu un statut de inviolabilitate. De a implementa în practică un complex de măsuri pentru asigurarea inviolabilităţii şi apărării colaboratorilor Centrului pentru Combaterea Corupţiei din numele statului şi după terminarea serviciului — pe viaţă, şi de elaborat o sistemă de stimulare economică şi socială pentru activitatea în funcţia de colaboratori ai acestui Centru.
Curtea Constituţională
- De a întroduce modificări în Constituţia RM în ce priveşte principiile de electivitate a judecătorilor Curţii Constituţionale şi de a aproba norma de alegere a judecătorilor cu 2/3 din voturile deputaţilor Parlamentului RM.
- De a întroduce schimbări în “Legea despre Curtea Constituţională a RM” în ce priveşte acordarea organizaţiilor obşteşti şi partidelor extraparlamentare dreptului de a se adresa la Curtea Constituţională pentru apărarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor şi examinarea cererilor referitor la curmarea acţiunilor neconstituţionale ale reprezentanţilor organelor de stat republicane şi locale.
- De a extinde atribuţiile Curţii Constituţionale şi de a prevedea obligativitatea Curţii Constituţionale de a îndrepta dosarele pentru urmărire penală, după stabilirea cazurilor de încălcare a Constituţiei.
Partidul Social Democrat este convins, că petrecerea reformei justiţiei este o aşteptare primordială a societăţii civile şi o necesitate stringentă pentru cetăţenii Moldovei.
Dezvoltarea social-economică a statului este în stagnare din cauza neîncrederii investitorilor autohtoni şi străini în practica existentă din justiţie şi funcţionarea organelor de drept.
Partidul Social Democrat îndeamnă membrii comisiei naţionale să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea transparenţei şedinţelor petrecute, şi prezentării sistematice a rapoartelor argumentate la propunerile constructive, venite de la societatea civilă şi partidele extraparlamentare, referitor la principiile de reformare a justiţiei.
Sursa: www.psdm.md