Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Adresarea Preşedintelui Partidului Social Democrat Victor Şelin, către cetăţenii Republicii Moldova privind ordinea de zi a Mitingului de Protest din 12 noiembrie

|versiune pentru tipar||
PSD / 11 noiembrie 2011
Partidul Social Democrat

Mîine, 12 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale va avea loc un miting de protest împotriva politicii economice şi sociale iniţiate de Parlamentul şi Guvernul ţării noastre.

La miting vor participa Sindicatul Independent “Protecţia socială”, Asociaţia Obştească “Protecţia Consumatorului”, Partidul Social Democrat din Moldova, organizaţii neguvernamentale şi angajaţi ale întreprinderilor.

Mitingul de protest se va desfăşura în conformitate cu respectarea normelor de ordine publică. Primăria capitalei a fost anunţată privind desfăşurarea acţiunii de protest în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar ordinea publică va fi asigurată de către instituţiile municipale abilitate.

PSD nu va populariza cu mesaje şi slogane politice şi nu va folosi acest miting cu scopul de a face publicitate politică. În cadrul acţiunii de protest vor fi înaintate doar solicitări şi propuneri ce ţin de aspect economic şi social. Concomitent cu mitingul desfăşurat în capitală, vor fi organizate acţiuni de protest şi în alte oraşe din Moldova. La iniţiativa organizării mitingului respectiv s-au alăturat şi locuitorii ai oraşelor Bălţi, Soroca, Floreşti, Anenii Noi, Comrat, Drochia, Cahul, Vulcăneşti şi alte localităţi. În unele oraşe, la iniţiativa Partidului Social Democrat se vor alătura şi reprezentanţi ai altor partide politice şi organizaţii nonguvernamentale.

Motivele privind dezacordul cetăţenilor sub forma unei acţiuni de protest constituie o continuitate logică a luptei în beneficiul intereselor cetăţenilor din Republica Moldova.

Ţara noastră este lider la capitolul preţuri exagerate pentru produse alimentare, medicamente, agent termic, apă, electricitate şi gaz. Motivul acestor preţuri ridicate este principiul liberal în stabilirea tarifelor, precum şi nivelul ridicat al corupţiei între instituţiile de stat şi furnizorii de bunuri şi servicii.

Principiul de piaţă şi cel liberal privind stabilirea tarifelor a fost creat de către autorităţile centrale şi locale în mod deliberat, cu scopul de a elibera autorităţile de responsabilitatea politicii tarifare în stat. În acest scop, anual, Guvernul reduce lista de bunuri şi servicii în baza cărora este reglementat adaosul maxim în procesul de producere a acestora, la importurile din străinătate şi la profitul comercianţilor sau a prestatorilor de servicii.

Cu scopul de a se elibera de responsabilitatea sa privind evoluţia preţurilor energetice şi a electricităţii, statul a fondat legitim Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, care este finanţată de către monopoliştii furnizori de servicii energetice şi care de comun acord stabilesc tarifele şi preţurile pentru consumatorii moldoveni. Această politică de stat se numeşte politică de piaţă şi este elaborată în conformitate cu standardele ţărilor dezvoltate şi a statelor economic dezvoltate, fără a ţine cont de perioada de tranziţie de la trecerea de la o economie socialistă planificată la cea de capitalism, adică, mecanisme de piaţă a dezvoltării sociale.

Prevederile constituţionale privind responsabilităţile statului de a garanta minimum de existenţă pentru cetăţeni, sunt ignorate, şi nu sunt îndeplinite. În acelaşi timp, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, calculează trimestrial nivelul minimului de existenţă şi în aceste calcule sunt incluse toate cheltuielile pentru alimente, medicamente şi utilităţi. La sfârşitul anului, minimum de existenţă va depăşi suma de 1.500 de lei.

În acelaşi timp, instituţiile de stat confirmă faptul că mai mult de 1,5 milioane de moldoveni nu au nici un venit de 1500 de lei pentru fiecare membru al familiei.

Cetăţenii sunt impuşi să economisească pe medicamente, hrana, îmbrăcăminte. Aceasta afectează starea de sănătate, şi din acest motiv, se măreşte semnificativ numărul de boli cronice şi oamenii mor mai devreme decît le este destinat.

Oamenii economisesc banii, ca să achite pentru apă, energie electrică, gaze naturale, agent termic — deoarece aceste servicii constituie resurse indispensabile şi necesare, fără de care viaţa ar fi imposibilă.

Realizând acest lucru, autorităţile statului, ANRE şi furnizorii de servicii energetice în fiecare an măresc preţurile fără milă şi solidaritate faţă de cetăţenii moldoveni.

Apetitul politicienilor noştri, oameni de afaceri, consilieri municipali şi a primarilor sunt foarte mari. Le par nesemnificative cîştigurile lor, avînd ambiţia de a fi la acelaşi nivel cu milionarii europeni sau ruşi. Din acest motiv, nivelul preţurilor şi a tarifelor depăşesc cu mult mai mult decât în unele ţări CSI şi UE.

ANRE a devenit principalul instrument de aprobare a preţurilor exagerate în sectorul energetic. Agenţia Antimonopol nu este în măsură să protejeze societatea de fărădelegile monopoliştilor care în cîrdăşenie stabilesc ilegal preţurile. Monopoliştii au corupt instituţiile judiciare, şi nici o organizaţie pentru protecţia drepturilor cetăţenilor şi consumatorilor de bunuri şi servicii nu sunt în măsură de a proteja societatea.

Partidul Social Democrat s-a adresat către Guvernul Republicii Moldova de a suspenda activitatea ANRE şi de a administra direct întreprinderile de stat din sectorul energetic pentru a reduce preţurile.

PSD a cerut Guvernului de a limita înţelegerile monopoliştilor privind formarea preţurilor la carburanţi, apă, şi de a verifica calitatea gazelor naturale livrate.

Lipsa reacţiei Guvernului — este refuzul Guvernului de aşi asuma responsabilitatea privind asigurarea nivelul minim de existenţă pentru cetăţenii moldoveni.

Omul trăieşte din contul consumului de bunuri şi servicii. În lista de mărfuri, în baza cărora se calculează nivelul minim de existenţă, nu sunt incluse articole de lux, vacanţa şi igiena. Dar bunurile şi serviciile vitale indispensabile, cum ar fi căldura, gaz, electricitate şi apa sunt incluse. Din acest motiv, preţurile la aceste produse sunt controlate de monopolul mafiot şi corupt din partea guvernării.

Partidul Social Democrat a participat la toate şedinţele ANRE şi a justificat ilegalitatea stabilirii preţurilor, iar Curtea de Conturi a Republicii Moldova a demonstrat nelegitimitatea includerii în tarife a cheltuielilor nejustificate, dobânzi bancare, pierderile gestionării defectuoase şi salariile funcţionarilor întreprinderilor de stat, care sunt peste nivelul unei Moldove sărace decât în Europa cea bogată.

Principiile liberale de stabilire a preţurilor, corupţia, gestionarea defectuoasă şi indiferenţa consilierilor municipali, primari, miniştri şi lideri ai partidelor politice — toţi aceşti factori invocă pe ordinea de zi necesitatea cetăţenilor de a lupta pentru drepturile sale, prin mitinguri de protest. Altceva nu este posibil.

Tăcerea oamenilor este în beneficiul politicienilor, însă preţul acestei tăceri — sunt sute de milioane de euro care în fiecare zi ilegal sunt scoase din venitul familiei dumneavoastră, subminând sănătatea dumneavoastră şi diminuează din economiile pentru tânăra generaţie.

În cadrul acţiunii de protest PSD va solicita:

  1. Lichidarea ANRE — diminuarea tarifelor
  2. Lichidarea monopolului — gaz, electricitate, agent termic, produse petroliere
  3. Preţuri sociale — produse alimentare şi medicamente
  4. Tarife ilicite 2010 — compensarea costurilor pentru cetăţeni

Drept măsură preliminară pentru a asigura un răspuns adecvat din partea Guvernului la solicitarea protestanţilor, invităm toţi participanţii la miting să nu achite timp de o lună facturile pentru toate tipurile de servicii furnizate.

Pe toţi nu ne vor deconecta!

Sursa: www.psdm.md

PSD şi Asociaţia Obştească “Protecţia Consumatorului” au semnat un memorandum de colaborare în domeniul protecţiei consumatorilor Rezoluţia Mitingului de Protest