Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În data de 10 decembrie, la Chişinău a avut loc Adunarea reprezentanţilor satelor şi oraşelor ţării noastre, care au decis de a constitui Grupul de Iniţiativă privind organizarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a Referendumului Republican “Cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia — Belarus — Kazahstan”.
Desfăşurarea unui referendum legislativ permite cetăţenilor Moldovei de a adopta Legea, care dobândeşte forţă juridică imediat după aprobarea rezultatelor referendumului de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi nu necesită aprobarea acestuia de către deputaţii Parlamentului RM.
Astfel, la 10 decembrie 2011, cetăţenii Republicii Moldova şi-au manifestat neîncrederea în politica internă şi externă promovată de actuala componenţă a membrilor Parlamentului şi Guvernului RM, care s-au distanţat de la problemele reale ale oamenilor, şi nu acţionează în vederea dezvoltării sociale şi economice a statului nostru.
În baza deciziei Adunării cetăţenilor din 10 decembrie 2011, deja la 12 decembrie, în conformitate cu prevederile Constituţiei RM şi legislaţia ce prevede desfăşurarea Referendumului Republican, la Primăria mun. Chişinău, a fost înregistrată înştiinţarea privind data şi locul întrunirii Grupului de Iniţiativă pentru înregistrarea cetăţenilor, care vor colecta semnături în sprijinul Referendumului Republican legislativ.
Întrunirea Grupului de Iniţiativă va avea loc la 28 ianuarie 2012, în incinta complexului “Casa Sărbătorii” situată pe adresa: mun. Chişinău, str, Ghioceilor 1.
În cadrul ceremoniei solemne, reprezentanţii autorizaţi ai CEC vor protocola începutul proceduri oficiale de colectare a semnăturilor în susţinerea referendumului republican care va avea loc în toamna anului 2012, astfel încît din 1 ianuarie 2013, Republica Moldova ar putea deveni membru cu drepturi depline a Uniunii Vamale. Uniune Vamală, care va oferi o oportunitate pentru ţara noastră de a obţine resurse energetice, materii prime şi produse mai ieftine, iar va vinde produsele agricole şi mărfuri de la producători autohtoni mai scumpe în ţările membre ale Uniunii Vamale.
Participanţii la adunarea naţională a cetăţenilor, care au iniţiat necesitatea desfăşurării Referendumului Republican, au aprobat “Ideea naţională de renaştere a Moldovei”, propusă de partidul Social Democrat din Moldova bazată pe modelul elveţian de integrare a ţării, cu un regim preferenţial pentru investitorii străini, precum şi varietatea tradiţiilor culturale şi lingvistice din Moldova.
Partidul Social Democrat din Moldova primeşte numeroase adresări şi solicitări privind susţinerea iniţiativei desfăşurării Referendumului Republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală atît din partea cetăţenilor, cît şi din partea organizaţiilor nonguvernamentale şi grupurilor politice din Republica Moldova. Astfel pînă la 28 ianuarie 2012 va fi finisată procedura de formare a iniţiatorilor privind desfăşurarea referendumului şi va fi determinată adresa juridică a Grupului de Iniţiativă.
Partidul Social Democrat din Moldova se adresează către toţi cetăţenii ţării, organizaţii obşteşti, formaţiuni politice de a sprijini scopul iniţiativei privind desfăşurarea Referendumului şi de a delega reprezentanţi demni ai societăţii noastre, locuitorii satelor, angajaţi, membrii asociaţiilor obşteşti, în vederea înregistrării lor, ca persoană fizică — cu statut de iniţiator privind desfăşurarea Referendumului şi, care va fi autorizat de a colecta semnături în susţinerea desfăşurării Referendumului Republican.
Iniţiatorul poate fi o persoană fizică, indiferent de apartenenţa politică, naţionalitate sau religioase.
Criteriul principal al unui cetăţean, care se alătură grupului de iniţiativă — este dorinţa de a promova voinţa poporului cu tendinţa de a schimba situaţia socială şi economică a ţării, prin crearea condiţiilor de atragere a investiţiilor străine, crearea a noi locuri de muncă şi asigurarea comercializării produselor naţionale pe o piaţă de desfacere garantată al Uniunii Vamale Rusia — Belarus — Kazahstan.
Pînă la 28 ianuarie va fi elaborat un site informaţional www.referendum.md, care până la adoptarea Curţii Constituţionale a referendumului, va informa cetăţenii Republicii Moldova privind desfăşurarea Referendumului Republican privind aderarea RM la Uniunea vamală Rusia — Belarus — Kazahstan.
Sursa: www.psdm.md