Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, Partidul Social Democrat a adresat o felicitare pentru noul Preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, membru al Partidului Social Democrat din Germania.
PSD a subliniat că principiile social-democrate devin tot mai apreciate în societatea modernă şi pentru cetăţeni, care tind şi aşteaptă prosperitate, bunăstare şi un viitor decent pentru următoarele generaţii. La fel, Partidul Social Democrat din Moldova a menţionat intenţiile Excelenţei sale de a intensifica rolul Parlamentului European în relaţiile cu instituţiile europene şi alte organizaţii internaţionale.
În scrisoarea oficială, Partidul Social Democrat a subliniat faptul că structurile europene vor trebui să revadă relaţiile de colaborare cu statul nostru şi să monitorizeze minuţios activitatea actualei guvernări, care foloseşte imaginea Europei pentru a continua uzurparea puterii de stat.
Partidul Social Democrat din Germania, la fel a primit o notă de felicitare, unde PSD a urat succese membrului formaţiunii germane Martin Schulz, care a fost desemnat în funcţia de Preşedinte al Parlamentului European.
Partidul Social Democrat din Moldova consideră că forţele social-democrate vor reuşi să convingă populaţia mai multor state, inclusiv şi Republica Moldova, iar solidaritatea partidelor social-democrate din lume vor permite stabilirea unor parteneriate ce vor promova în comun politici sociale şi economice pentru un trai decent pe care îl merită fiecare om în parte.
Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md