Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Adresarea Preşedintelui PSD Victor Şelin către societatea civilă privind instituirea Camerei Obşteşti a Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 1 februarie 2012 | 
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat din Moldova a declarat, în mod repetat, că începînd cu 28 septembrie 2011, are loc uzurparea puterii de stat de către alianţa de guvernare, atunci când, în conformitate cu normele constituţionale şi decizia Curţii Constituţionale, actuala componenţă a Parlamentului Republicii Moldova trebuia să fie dizolvată.

Acţiunile de protest organizate de PSD, în noiembrie-decembrie 2011, au fost paşnice. Protestatarii au invocat revendicări privind schimbarea atitudinii Guvernului faţă de politica antisocială şi tarifară, dizolvarea Parlamentului nelegitim şi refuzul Alianţei de a aproba politica bugetar-fiscală pentru 2012, care prevedea majorarea de taxe şi preţuri pentru bunuri şi servicii de primă necesitate.

Partidul Social Democrat îşi exprimă dezamăgirea că Partidul Comuniştilor, partid parlamentar de pe eşichierul de stînga, nu s-a alăturat la cererile protestatarilor, şi abia în 2012 a înţeles inutilitatea muncii sale în actualul Parlament, şi astăzi este gata să participe la proteste paşnice.

În acelaşi timp, ţinem să atragem atenţia asupra faptului că interesele de partizanat al Partidului Comuniştilor, în încercarea de a prezenta publicului că ei sunt unicul partid care militează pentru interesele poporului, nu permit elaborarea unei agende comune în lupta pentru înlăturarea de la putere a Alianţei de guvernare.

O ordine de zi comună ar putea fi elaborarea unui program de transformări în Republica Moldova aplicat imediat după înlăturarea de la putere a AIE. PSD propune această ordinea de zi tuturor forţelor politice, care sunt orientate spre consolidarea unui stat puternic şi suveran, Republica Moldova, capabil de a atrage interesele statelor UE şi CSI pe teritoriul Moldovei, cu scopul de a dezvolta interese economice, şi stoparea utilizării Republicii Moldova în intrigile geopolitice care se dezvolta în lume.

Programul “Modernizarea sistemului politic din Republica Moldova prin participarea societăţii civile la guvernare” ar trebui să fie ordinea de zi comună a forţelor politice care sunt împotriva politicii AIE. Societatea civilă din Moldova trebuie să devină un sprijin pentru cetăţenii statului şi o formă de control asupra puterii poporului. Pentru aceasta trebuie să fie creată “Camera Obştească a Republicii Moldova”, proiect de lege care va fi elaborat de partidele extraparlamentare şi reprezentanţi ai diverselor ONG-urilor ştiinţifice, culturale, profesionale şi de către experţi în domeniu. Aprobarea proiectului de lege privind atribuţiile “Camerei Obşteşti a RM” trebuie să fie realizată de către noua componenţă a Legislativului RM.

Partidul Social Democrat din Moldova consideră că instituirea în stat a democraţiei suverane prin funcţionarea “Camerei Obşteşti a Republicii Moldova” va asigura o dezvoltare paşnică şi stabilă a statului moldovenesc exprimată prin voinţa poporului, încredinţînd puterea de stat noilor deputaţi ai Parlamentului — aleşi ai poporului. În perioada dintre alegeri, “Camera Obştească din Republica Moldova” va avea funcţii de control şi monitorizare a acţiunilor autorităţilor şi de a servi drept un arbitru între alegători şi deputaţii Parlamentului.

În situaţia politică dificilă din ţară, opinia “Camerei Obşteşti a Republicii Moldova” ar putea fi decisivă pentru depăşirea crizei constituţionale, atunci când conform Constituţiei puterea de stat aparţine poporului, iar astăzi aceasta este uzurpată şi deţinută prin raiduri politice.

Realităţile sistemului politic, cînd societatea civilă afirmă în sondaje că nu este satisfăcută de politicile Alianţei de guvernare, iar AIE susţine că doar aceasta este speranţa poporului moldovenesc şi nu doresc să meargă în alegeri parlamentare anticipate, denotă o democraţie controlată şi nu una suverană. Democraţia controlată este o formă de presiune anormală asupra conştiinţei publice, anume din acest motiv cetăţenii organizează acţiuni de protest drept formă de a clarifica relaţiile dintre societate şi stat.

Încercările de a utiliza analiştii politici drept faţa societăţii civile, care consiliază membrii Alianţei de guvernare de a renunţa la organizarea referendumului şi de a reveni la procedura de alegere a preşedintelui, precum şi un apel direct al autorităţilor către partizanul politic Anatol Ţăranu privind necesitatea unui masacru în societatea civilă, care optează pentru demisia AIE, nu au perspective de a păstra legitim puterea în mîinile AIE.

Partidul Social Democrat din Moldova îndeamnă AIE să ia decizia de a dizolva Parlamentul şi de a anunţa alegerile parlamentare anticipate, care va garanta menţinerea unui procesul politic paşnic în ţară şi desfăşurarea unei lupte politice sub formă de dezbateri politice şi agitaţie în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate.

PSD se adresează organizaţiilor nonguvernamentale din Republica Moldova, să-şi exprime poziţia lor cu privire la necesitatea consolidării societăţii civile din Republica Moldova, prin unirea reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale în “Camera Obştească a Republicii Moldova”, precum şi necesitatea aprobării legii privind funcţionarea noii instituţii a democraţiei suverane în Republica Moldova.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Adresarea Partidului Social Democrat din Moldova către agricultorii şi reprezentanţii Administraţiilor Publice Locale cu privire la vizita în Republica Populară Chineză PSD: Alegerile parlamentare anticipate — unica soluţie