Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD se pronunţă împotriva şedinţei comune a Guvernelor Republicii Moldova şi României în or. Iaşi

|versiune pentru tipar||
PSD / 20 februarie 2012 | 
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat consideră inacceptabilă ideea de organizare a unei şedinţe comune a Cabinetului de Miniştri din Moldova şi România, planificată pentru începutul lunii martie, pe teritoriul ostil, faţă de naţiunea moldovenească, în judeţul Iaşi, statul român.

După numirea sa în funcţia de Prim-ministru al României, şeful Serviciilor Informaţii Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu, în prima conversaţie telefonică cu Premierul Republicii Moldova, Vladimir Filat, au convenit să organizeze o intervenţie politică, în scopul de a demonstra succesiunea părţilor unioniste şi de a absorbi teritoriul moldovenesc.

Partidul Social Democrat din Moldova atrage atenţia societăţii civile că pentru stabilirea unei colaborări interstatale, Guvernul Republicii Moldova instituie comisii interstatale. Asemenea comisii speciale sunt create şi pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale între statele România, Ucraina sau Federaţia Rusă.

Putem aprecia modificările formatului stabilit al relaţiilor şi într-o anumită situaţie de a desfăşura o şedinţă istorică comună ale executivelor, în cazul în care Guvernul Republicii Moldova ar fi realizat aceasta cu ocazia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau Comunitatea Economică Eurasiatică. Guvernarea statului român a refuzat să semneze un acord cu Republica Moldova “Cu privire la frontiera de stat dintre Republica Moldova şi România,” şi “Tratat de prietenie, bună vecinătate şi colaborare dintre Republica Moldova şi România”, care confirmă statutul juridic al României drept un stat neprietenos al Republicii Moldova.

Din Guvernul Republicii Moldova, cei mai mulţi sunt cetăţeni români, care au dat jurământ de a servi intereselor statului vecin, un stat ostil. În aceste condiţii, şedinţa comună a Guvernului Republicii Moldova şi România, constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale în Republica Moldova şi este un afront la statutul suveran al instituţiilor statale din ţară.

Partidul Social Democrat din Moldova declară că, în cazul desfăşurării şedinţei comune a Guvernului Republicii Moldova şi Guvernul din România, la Iaşi, vom lua măsuri pentru a interzice intrarea în Republica Moldova a cetăţenilor români care au participat la această şedinţă, precum şi anularea tuturor deciziilor aprobate, incompatibile cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

PSD condamnă planurile AIE de a crea baza militară NATO la Mărculeşti Liderii PSD întreprind o vizită de lucru în China