Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidului Social Democrat Victor Şelin a relatat în faţa reprezentanţilor mass-media, modul obscur în care a fost reţinut Sergiu Coropceanu Secretarul General PSD, la 2 aprilie 2012.
Victor Şelin a adus la cunoştinţă, că la începutul lunii aprilie, Sergiu Coropceanu a fost reţinut de către organele de poliţie şi condus către Departamentul Urmărire Penală, unde a fost interogat privitor la deţinerea în portbagajul automobilului a peste 1000 de broşuri “Manifestul Homosexualilor: Acum şi în Moldova”. Liderul PSD a precizat că împreună cu grupul de iniţiativă cetăţenesc “Pentru NORMALITATE”, au fost distribuite broşurile pentru a aduce la cunoştinţă întregii societăţi anumite detalii importante din “Legea antidiscriminare”.
Cauza penală, iniţiată de către organele de urmărire penală, care fac referinţă la art. 346 al Codului Penal al RM, nu are nici o atribuţie cu conţinutul broşurilor, şi constituie o încălcare flagrantă a drepturilor omului la libera exprimare, prevăzută de către Constituţia RM. Aceste broşuri care de fapt nu discriminează nici un cetăţean al RM.
“PSD se va pronunţa şi în continuare împotriva aprobării acestei legi, dat fiind faptul că nu ne dorim ca unii cetăţeni să beneficieze de mai multe drepturi decît toţi ceilalţi”, a subliniat liderul PSD.
Totodată, Victor Şelin a adus la cunoştinţă, că respectiva lege prevede de fapt ambiţiile unor persoane bine poziţionate în stat, care deja au iniţiat proiectarea unui complex în or. Vadul lui Vodă, cu statut de Centru de Instruire a persoanelor în promovarea valorilor homosexualităţii. În acelaşi timp, Şelin a amintit că actuala guvernare motivează necesitatea aprobării acestei legi cu libera circulaţie a cetăţenilor pe teritoriul UE.
“De fapt, guvernanţii se joacă cu aşa termene precum libera circulaţie şi facilitarea regimului de vize. Oamenii sunt manipulaţi şi li se spune că vor călători liber în statele UE, ceea ce nu este adevărat. Aceste acţiuni sunt îndrepatet doar pentrun facilitarea regimului de vize şi reducerea tarifelor consulare de la 60 Euro la 35 Euro pentru viză”, a precizat Şelin.
Partidul Social Democrat califică reţinerea lui Sergiu Coropceanu drept o operaţiune ilegală, cu scopul intimidaării membrului nostru la libera exprimare a opiniei proprii privitor la legea antidiscrimare.
Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md