Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD: “Moldova — ţara intereselor Uniunii Europene şi a statelor CSI”

|versiune pentru tipar||
PSD / 25 aprilie 2012
Partidul Social Democrat

În cadrul vizitei oficiale a delegaţiei Partidului Social Democrat în Republica Populară Chineză, Departamentul Internaţional al Partidului Comunist Chinez a fost informat privind iniţiativele social-democraţilor privitor la realizarea programului “Moldova — ţara intereselor Uniunii Europene şi a statelor CSI”.

În cadrul discuţiilor, liderul PSD Victor Şelin a prezentat situaţia reală privind degradarea economiei naţionale şi strategia PSD privind dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin stabilirea teritoriului moldovenesc — Zonă Economică Liberă, unde mărfurile care vor tranzita drumurile naţionale ale statului vor fi scutite de impozite şi vor beneficia de avantaje în ce priveşte expediţia acestora în statele destinatare. În acest context, Victor Şelin a subliniat faptul că urmează să fie create centre speciale de logistică care vor presta servicii de expediere a mărfurilor şi a poştei, inclusiv fiind deschise şi noi pieţi de desfacere care ar contribui direct la dezvoltarea comerţului extern.

Dat fiind faptul, că Republica Populară Chineză, conform statului PSD este partener strategic în dezvoltarea relaţiilor economice, social-democraţii au adus la cunoştinţă că cetăţenii Republicii Moldova au creat Grupul de Iniţiativă pentru desfăşurarea Referendumului Republican Legislativ privind aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia — Belarus — Kazahstan, preşedintele căreia a fost desemnat Victor Şelin, liderul Partidului Social Democrat.

Departamentul Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez a salutat iniţiativa desfăşurării unui referendum şi a urat succese atît în procedura de organizare cît şi rezultate pozitive în data desfăşurării Referendumului.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Partidul Popular Chinez apreciază pozitiv iniţiativele PSD Declaraţia Partidului Social Democrat cu prilejul zilei de 1 Mai