Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Nicolae Timofti s-a transformat într-un purtător de cuvînt al partidelor membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană

|versiune pentru tipar||
PSD / 5 mai 2012
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat constată că Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, s-a transformat într-un purtător de cuvînt al partidelor membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană promovînd valorile şi principiile acesteia. Din frica de a pierde din electorat, AIE nu are curajul să iasă în faţa cetăţenilor şi să facă declaraţii privind viitorul Republicii Moldova, mai ales că toate promisiunile enunţate anterior nu au fost satisfăcute, astfel această obligaţiune fiind transmisă dlui Timofti.

Astfel în data de 16 martie 2012, AIE au găsit un purtător de cuvînt al ideilor lor, desemnînd în funcţia de Preşedinte al statului, o persoană care foarte simplu va vocifera ceea ce AIE îi va şopti din umbră.

Noua marionetă, Nicolae Timofti declară necesitatea unirii Republicii Moldova cu România şi necesitatea desfăşurării unui referendum. Partidul Social Democrat califică aceste declaraţii inadmisibile pentru un şef de stat, care pe lîngă faptul că trebuie să dea dovadă de diplomaţie şi iscusinţă, trebuie să evite divergenţele şi conflictele sociale în rîndul oamenilor. În acelaşi timp, Preşedintele statului, manipulează cu declaraţii şi permite amestecul altui şef de stat în treburile statului moldovenesc.

Totodată, Nicolae Timofti, prin declaraţiile făcute, ignoră existenţa naţiunii în fruntea căreia este numit, inclusiv acceptă trecerea bisericilor Moldovei sub conducerea Mitropoliei statului Român.

Cunoaştem foarte bine faptul, că tot mai mulţi membri ai actualei guvernări au jurat credinţă statului român. Sîntem ferm convinşi, că membrii AIE au căutat căi pentru a vocifera principiile unioniste promovate de politica liberală, însă declaraţiile Preşedintelui Nicolae Timofti demonstrează nu doar loialitate statului român dar şi supunere totală, fără a ţine cont de faptul că Republica Moldova este un stat independent, cu valorile şi tradiţiile sale, limbă moldovenească şi istorie a Moldovei.

Un preşedinte de stat nu este în drept, nici moral nici legal să ignore prevederile constituţionale.

Partidul Social Democrat cere dlui Nicolae Timofti să-şi amintească de jurămîntul de credinţă depus în ziua inaugurării sale în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi să ceară public scuze de la cetăţenii Republicii Moldova, pentru declaraţiile anticonstituţionale.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Declaraţia lui Victor Şelin, Preşedintele Grupului de Iniţiativă privind desfăşurarea Referendumului Republican Legislativ de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia — Belarus — Kazahstan Mesaj de felicitare Preşedintelui Federaţiei Ruse Vladimir Putin cu ocazia investirii în funcţia de şef al statului