Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Mitropolitul Vladimir trebuie să consolideze societatea

|versiune pentru tipar||
PSD / 23 mai 2012
Partidul Social Democrat

Astăzi Partidul Social Democrat a adresat o scrisoare Înalt Preasfinţitului Mitropolit Vladimir cu rugămintea de a face un apel către toate feţele bisericeşti privind susţinerea acţiunii de protest împotriva includerii în ordinea de zi a şedinţei plenului Parlamentului a proiectului de Lege privind egalitatea de şanse.

“Ne adresăm dvs., în calitate de părinte spiritual al cetăţenilor Republicii Moldova. A sosit timpul să ne consolidăm societatea în interesul valorilor şi culturii noastre, inclusiv religie. Trebuie să asigurăm un viitor luminos şi creştin copiilor noştri”.

Partidul Social Democrat îşi exprimă dezacordul privind aprobarea proiectului de lege care prevede homosexualitatea drept o normă şi o valoare pentru statul nostru. În acelaşi timp, considerăm inuman că cei care se vor pronunţa împotriva acestui fenomen urmează a fi sancţionaţi.

Social-democraţii consideră prioritar sprijinul bisericii în desfăşurarea acţiunii de protest, dat fiind faptul că cetăţenii Republicii Moldova au cea mai mare încredere în lăcaşele sfinte ale ţării, şi cuvintele clericilor vor putea convinge Guvernarea că nu este corect să ne fie impuse şi considerate prioritare drepturile persoanelor de o altă orientare sexuală, astfel fiind denigrate drepturile cetăţenilor Republicii Moldova, care în conformitate cu Constituţia RM şi cu normele bisericeşti consideră familia cea mai puternică celulă a societăţii, iar copiii trebuie să crească şi să primească educaţia în baza valorilor şi culturii naţionale şi nu în baza unor norme străine impuse.

Astfel, PSD face apel către toţi cetăţenii, indiferent de apartenenţa politică, origine etnică sau alt criteriu, să ne consolidăm la o acţiune apolitică pe data de 24 mai 2012, în faţa clădirii Palatului Republicii, actualul Parlament, la ora 9.30, pentru a protesta împotriva proiectului de lege sus-menţionat şi neadmiterea includerii acestuia pe ordinea de zi a Parlamentului.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Flori şi un sincer “La mulţi ani” pentru Olga Babchina, unul dintre liderii organizaţiei de veterani din sectorul Rîşcani din partea Secretarului General al PSD, Sergiu Coropceanu Protestul PSD împotriva adoptării Legii cu privire la asigurarea egalităţii