Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD: “Părinţii şi copii trebuie să boicoteze acţiunile organizate de guvernare dedicate Zilei Internaţionale a Copiilor”

|versiune pentru tipar||
PSD / 31 mai 2012
Partidul Social Democrat

Este o tradiţie ca la data de 01 iunie să fie organizate un şir de acţiuni, în toată ţara, consacrate Zilei Internaţionale a Copiilor. Şi în acest an, autorităţile Republicii Moldova vor organiza o serie de activităţi de divertisment destinate copiilor.

Însă, acest 1 iunie, va fi unulbatjocoritor pentru copiii şi părinţii care au fost martori, cînd deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană au aprobat legea cu privire la asigurarea egalităţii, fiind ignorate drepturile copiilor de a creşte şi a se educa în spiritul şi în baza normelor tradiţionale noi, dar, în acelaşi timp, fiind impuse norme străine care privilegiază persoanele de orientare sexuală diferită.

Partidul Social Democrat consideră, că pe lîngă faptul că a fost atacată dur instituţia familiei, în acelaşi timp copiii Republicii Moldova vor fi supuşi unei reeducări în spiritul modului de viaţă excentric, astfel fiind evidentă apariţia riscului şi a conflictelor, dar şi a contradicţiilor în familie, privind normele sociale şi morale.

Cu toate acestea, mai multe instituţii de stat organizează acţiuni sociale cu prilejul Zilei Copiilorşi invită părinţii cu copii să participe activ la aceste activităţi. Se pare că Uniunea Europeană mai dă nişte bani pentru asemenea acţiuni, cu destinaţia de a acoperi toate pierderile şi cedările Moldovei. Dorinţele europenilor au fost clare şi cei din AIE au acceptat să le satisfacă, ignorînd familiile, care au venit în faţa deputaţilor cu mesajul de a nu aproba legea ruşinoasă, care va distruge viitoarea generaţie şi va discredita imaginea familiei, ceea ce de fapt se şi întîmplă.

Partidul Social Democrat face apel către toţi părinţii să evite participarea la acţiunile organizate de guvernare dedicate Zilei Internaţionale a Copiilor şi să petreacă timpul cu copiii săi în cadrul altor acţiuni culturale organizate de alte instituţii, inclusiv private, sau în oricare altă modalitate dorită.

Cu siguranţă cei de la guvernare nu vor recunoaşte niciodată ce au făcut, şi se vor ascunde, se vor refugia în familiile lor pentru a evita privirile sfidătoare ale oamenilor.

În speranţa că copiii noştri vor creşte în aceleaşi valori creştineşti, cu aceleaşi norme morale şi că părinţii din Republica Moldova vor reuşi să transmite aceste norme, Partidul Social Democrat subliniază faptul că ceea ce se întîmplă astăzi în RM nu este altceva decît tentative de distrugere a populaţiei ţării şi condiţionarea acesteia astfel ca Republica Moldova să piardă din consolidare, statalitatea, viitor, etc. Considerăm că actuala guvernare duce o politică antisocială exact cu scopul de a înjosi poporul moldovenesc şi de a satisface interesele europenilor, care într-un mod direct îşi impun regulile la noi în ţară.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Comentariul liderul PSD Victor Şelin cu privire la achiziţionarea a 3 maşini de lux Peste 100 de mii de cetăţeni din toată ţara susţin iniţiativa poporului